KREMLIN – Rusia a anunţat sâmbătă că au fost făcute exerciţii de apărare antiaeriană în regiunea Moscovei, pentru a proteja infrastructuri esenţiale în caz de „atacuri aeriene”, pe fondul invaziri din Ucraina, scrie AFP.
„Au fost organizate exerciţii în regiunea Moscovei, cu personalul brigăzii de rachete antiaeriene a Districtului militar de vest, pentru a respinge atacurile aeriene împotriva unor importante infrastructuri militare, industriale şi administrative”, a transmis Ministerul Apărării, într-un comunicat.
Potrivit ministerului, soldaţii care au luat parte la aceste antrenamente sunt instruiţi în utilizarea de rachete antiaeriene S-300.
În total, „peste 150 de soldaţi şi mai mult de 30 de piese de armament, de echipamente militare şi speciale au participat” la exerciţii, mai susține Ministerul Apărării de la Moscova, fără a preciza însă când au avut loc exercițiile.
Vineri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să răspundă la întrebarea dacă Rusia se teme că Moscova ar putea fi o ţintă. El a remis această întrebare către Ministerul Apărării.
Reamintim că joi, pe acoperișul unor clădiri mai înalte din capitala Rusiei au fost ridicate sisteme antiaeriene Pantsir, un astfel de sistem apărând a fi instalat chiar și pe acoperișul clădirii Ministerului Apărării de la Moscova.
În imagini foto și video apărute joi pe rețelele de socializare poate fi observată o macara care se pregătește să ridice pe acoperișul unei clădiri mai înalte de pe strada Teterinskyi, nu departe de zona centrală și de Piața Roșie. Apoi, în imaginile filmate după înserat poate fi observat sistemul Pantsir pe acoperișul clădirii în cauză.
Articolul ▶️ Moscova admite pentru prima dată că se teme de atacuri aeriene ale Ucrainei, explicând astfel cocoțarea sistemelor de rachete S-300 pe clădiri apare prima dată în News Track.