medicii-avertizeaza-ca-a-inceput-sezonul-de-toamna-iarna-al-virozelor-respiratorii-in-randul-copiilor
Medicii avertizează că a început sezonul de toamnă-iarnă al virozelor respiratorii în rândul copiilor

Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi atrag atenţia că a început sezonul virozelor respiratorii de sezon şi copiii sunt aduşi în număr tot mai mare la spital.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” Iaşi, dr Solange Roşu, a declarat că marea majoritate a copiilor care se prezintă acum la unitatea medicală au forme uşoare de boală şi care se vindecă în câteva zile.

„În caz de forme severe, în care pacienţii prezintă respiraţie şuierătoare, disfuncţie respiratorie, febră care cedează greu, tuse, recomandăm prezentarea în serviciile de urgenţă”, a declarat coordonatorul UPU al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” Iaşi, conf univ dr Solange Tamara Roşu.

Potrivit medicului, vremea rece va genera o creştere a adresabilităţii la UPU prin viroze respiratorii sezoniere, gripă, bronşiolită prin virus sinciţial respirator, COVID-19.

„Aceste virusuri pot coexista şi genera manifestări clinice de intensitate diferită în funcţie de particularitatea cazului. Infecţiile respiratorii acute reprezintă o problemă constantă de sănătate publică ce provoacă morbiditate şi mortalitate inclusiv în populaţia de vârstă pediatrică”, a declarat dr Solange Tamara Roşu.

Aceeaşi sursă menţionează că grupele cu risc pentru forme severe de viroze respiratorii sunt sugarii, prematurii, copii din grupa de vârstă 1-5 ani.

„Pot dezvolta forme severe în special copiii sub vârsta de doi ani, datorită lipsei de imunitate câştigate natural prin contact cu virusurile respiratorii sezoniere. La fel şi copii cu boli cronice respiratorii, cardiace, metabolice, hematologice, renale, neurologice”, a explicat dr Solange Tamara Roşu.

În ceea ce priveşte prevenţia, coordonatorul UPU al Spitalului pentru copii „Sfânta Maria” Iaşi recomandă o igienă corectă a mâinilor prin utilizarea apei şi săpunului cel puţin timp de 20- 30 secunde sau utilizare de antiseptic. De asemenea, medicul recomandă utilizarea corectă a măştii de protecţie, în prezenţa bolilor respiratorii în colectivitate, evitarea socializării în spaţii aglomerate şi închise.

„Imunizarea împotriva acestor virusuri rămâne cea mai bună protecţie pentru reducerea riscului de îmbolnăvire gravă, spitalizării, impact pe termen lung asupra sănătăţii şi chiar decese în situaţii particulare. Vaccinul antigripal este recomandat în această perioadă, înaintea debutului de sezon gripal, în vederea asigurării în timp util a unei protecţii optime.

Pentru pacienţii între 6 luni vârstă şi 8 ani care primesc vaccin antigripal pentru prima dată sau a căror stare de vaccinare este necunoscută se recomandă două doze de vaccin la un interval de patru săptămâni. Restul copiilor primesc doar o singură doză în acest sezon”, a precizat dr Solange Tamara Roşu.

The post Medicii avertizează că a început sezonul de toamnă-iarnă al virozelor respiratorii în rândul copiilor appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Imagini spectaculoase cu lansarea la apă a portretelor prezidențiale: Hakuna matata, Iohanes! (Video)

Președintele Klaus Iohannis și consoarta au încheiat astăzi vizita în Tanzania, din…

Preotul Constantin Necula: Trăim într-o lume extrem de rea. Noi suntem foarte răi. Cum am ajuns atât de jos?

Părintele Constantin Necula, unul dintre preoţii creştin ortodocşi care au mers de…

Exclusiv: Care e adevăratul plan al Iranului în țările musulmane și în Europa. Băieții duri sunt cei care pot construi pacea – Interviu cu Boualem Sansal

Iranul a fost cel care a decis și a organizat acest atac…

Spray nazal împotriva aritmiei cardiace, testat cu succes

Un medicament cu acțiune rapidă administrat sub formă de spray nazal ar…