marcel-ciolacu:-impreuna-cu-guvernele-din-tel-aviv-si-kiev,-lucram-non-stop-pentru-a-i-ajuta-pe-romanii-de-acolo
Marcel Ciolacu: Împreună cu guvernele din Tel Aviv şi Kiev, lucrăm non-stop pentru a-i ajuta pe românii de acolo

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, la începutul şedinţei de Guvern, că autorităţile din ţara noastră lucrează non-stop cu guvernele din Tel Aviv şi Kiev pentru a-i ajuta pe românii de acolo şi a menţionat că Guvernul României nu va lăsa vreodată pe cineva în urmă. De asemenea, Ciolacu a menţionat că România acordă un ajutor pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza.

“Facem cu o zi întârziere şedinţa de Guvern săptămâna asta, pentru că am fost împreună cu mai mulţi colegi în cele două zone de război, în Israel şi Ucraina, unde avem comunităţi româneşti importante. Mai exact peste 500.000 de persoane, atât în Israel, cât şi în Ucraina. Prioritatea noastră este să ne protejăm cetăţenii şi, împreună cu guvernele din Tel Aviv şi Kiev, lucrăm non-stop pentru a-i ajuta pe românii de acolo. Guvernul României nu va lăsa vreodată pe cineva în urmă”, a afirmat Marcel Ciolacu, citat de News.ro.
El a anunţat şi că va fi trimis un ajutor umanitar pentru populaţia civilă din Fâşia Gaza.
“Vreau să fac o referire specială la situaţia din Israel. I-am spus premierului Netanyahu că România condamnă ferm atacurile teroriste ale Hamas, soldate cu mii de victime. În acelaşi timp însă, România nu poate asista fără reacţie la drama a sute de mii de oameni nevinovaţi din Fâşia Gaza, care riscă să moară de foame, sete şi frig. Aşadar, ieri am convocat Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi am decis să acordăm un ajutor pentru populaţia civilă afectată din Fâşia Gaza. Ajutorul constă în produse alimentare, apă, haine, pături şi încălţăminte, pe care Ministerul Apărării le va transporta urgent acolo, pe calea aerului”, a explicat premierul.

Articolul Marcel Ciolacu: Împreună cu guvernele din Tel Aviv şi Kiev, lucrăm non-stop pentru a-i ajuta pe românii de acolo apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Comisia Europeană: Anchetă cu privire la dezinformare împotriva reţelelor de socializare Meta şi TikTok

Comisia Europeană (CE) anunţă joi o anchetă cu privire la reţelele de…

Antony Blinken recunoaşte că în Departamentul de Stat al SUA există o dezbatere internă cu privire la războiul din Gaza

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a recunoscut existenţa unei dezbateri…

ICCJ: Recursul în casaţie al DNA în dosarul Elenei Udrea şi Ioanei Băsescu merge mai departe

Instanţa supremă a admis în principiu judecarea recursului în casaţie introdus de…

VIDEO | AFP: Rusia va trimite 27 de tone de ajutor umanitar civililor din Fâşia Gaza

Rusia urmează să livreze ”în curând” 27 de tone de ajutoare umanitare,…