studiu-topirea-ghetii-din-antarctica-de-vest-a-scapat-de-sub-control,-iar-cresterea-nivelului-marilor-si-oceanelor-a-devenit-inevitabila,-in-ciuda-masurilor-pentru-reducerea-emisiilor-si-limitarea-incalzirii-globale.
Studiu. Topirea gheții din Antarctica de Vest a scăpat de sub control, iar creșterea nivelului mărilor și oceanelor a devenit inevitabilă, în ciuda măsurilor pentru reducerea emisiilor și limitarea încălzirii globale.

Se pare că am pierdut controlul asupra topirii gheții din Antarctica de Vest încă din secolul XXI, a declarat Kaitlin Naughten, autor principal al studiului publicat în revista Nature Climate Change. Potrivit noii cercetări, chiar dacă la nivel global s-au stabilit obiective ambițioase de limitare a încălzirii globale, Antarctica de Vest va experimenta o încălzire substanțială a oceanelor care va duce la topirea gheții.

Deși au existat dovezi că pierderea gheții în Antarctica de Vest ar putea fi ireversibilă, unii cercetători au sperat, totuși, că fenomenul poate fi prevenit (sau măcar atenuat) prin politici climatice. Lucrarea de acum a analizat ratele de încălzire a oceanelor și de topirea gheții în diferite scenarii de schimbări climatice și a conchis că, chiar dacă se limitează creșterea temperaturii globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale, schimbările climatice tot ar duce la un ritm de încălzire a apelor oceanice de trei ori mai mare decât media istorică.

Autorii au recunoscut că cercetarea lor are limite, cum ar fi proiecțiile legate de ritmul de topire a gheții în viitor. Totuși, ei avertizează că “probabil va trebui să ne adaptăm și asta înseamnă foarte probabil o anumită creștere a nivelului mării pe care nu o putem evita. Dar, deși perspectivele sunt îngrozitoare, umanitatea nu poate renunța la reducerea emisiilor de combustibili fosili. Impacturile devastatoare pot fi încă evitate în alte părți ale Antarcticii și în restul lumii”.

Topirea gheții din Antarctica de Vest este fenomenul care contribuie cel mai mult la creșterea nivelului apelor și oceanelor. Zona are suficientă gheață pentru a ridica nivelul mării cu o medie de 5,3 metri, a explicat Naughten. Doar topirea ghețarul Thwaites (cunoscut și ca “Ghețarul Doomsday”) ar putea a crește nivelul mării cu câțiva metri. 

Surse alternative: CNN, The Guardian

Foto: Staphy|Dreamstime.com

You May Also Like

Război în Ucraina. Rusia a adus în Donbas 40 de mii de soldați, iar ucrainenii spun că se așteaptă la o ofensivă majoră spre Avdiivka. Armata Rusă a pierdut deja mii de soldați, numai în această toamnă, în ofensivele eșuate pe această direcție.

Potrivit unui purtăror de cuvânt al Armatei Ucrainene, în jurul Avdiivka, o…

SUA trimit în Orientul Mijlociu un sistem antirachetă THAAD și suplimentează numărul bateriilor Patriot, ca răspuns la atacurile recente asupra bazelor americane din Irak și Siria.

“În urma unor discuții detaliate cu președintele Biden cu privire la recentele…

Război în Ucraina. Kievul anunță că va primi “în mod regulat” rachete ATACMS de la SUA. Armata ucraineană le-a folosit într-un atac recent asupra teritoriului ocupat de ruși.

Ministrul de Externe al Ucrainei a declarat că Ucraina este pregătită să…

FT: Liderii UE au căzut de acord cu folosirea veniturilor din activele rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei. Comisia Europeană va prezenta un proiect de lege în acest sens, în decembrie.

Conform unor oficiali prezenți la summitul Consiliului European, citați de FT, Bruxelles-ul…