irlanda-fagii-din-game-of-thrones-sunt-in-pericol-de-a-fi-taiati,-din-cauza-varstei-si-a-starii-in-care-se-afla,-deoarece-reprezinta-un-pericol-pentru-turisti-autoritatile-locale-nu-par-insa-dispuse-sa-aplice-aceasta-masura.
Irlanda. Fagii din Game of Thrones sunt în pericol de a fi tăiați, din cauza vârstei și a stării în care se află, deoarece reprezintă un pericol pentru turiști. Autoritățile locale nu par însă dispuse să aplice această măsură.

Aleea mărginită de copaci, cunoscută drept Dark Hedges sau Bregagh Road, este formată dintr-un șir de aproximativ 150 de fagi, celebri pentru că au apărut în diverse seriale sau filme. De departe cel mai cunoscut este Game of Thrones, unde aleea mărginită de copacii seculari este cunoscută ca “Kingsroad”. Datorită serialului, locul a devenit o atracție turistică în Irlanda de Nord.

Într-un raport întocmit de Departamentul de Infrastructură, se arată că unii dintre copacii vechi de 250 de ani sunt într-o stare precară. Dintre cei 80 de copaci analizați, 30 erau în stare bună, dar ceilalți erau într-o stare proastă și 11 chiar în pericol de prăbușire, fiind recomandată tăierea acestora. Însă pentru îndepărtarea lor este nevoie de acordul consiliului local. O parte a celor implicați în acest demers susțin însă că autoritățile sunt mai interesate de turism, decât de siguranța vizitatorilor.

Raportul arată că, dincolo de vârsta pe care o au, starea copacilor s-a deteriorat și din cauza numărului mare de turiști și a mașinilor lor, dar și din cauza vremii capricioase care a produs putrezirea trunchiurilor.

Copacii au fost plantați în secolul al XVIII-lea pentru a delimita drumul de acces către Gracehill House, un conac din Ballymoney, Co Antrim, Irlanda de Nord. Un expert în domeniu a subliniat că nimeni nu își dorește să vadă finalul Dark Hedges, însă până acum nu a fost luată nicio măsură pentru protejarea copacilor, iar acum este prea târziu.

Sursa: The Telegraph

Foto: Dawid Kalisinski | Dreamstime.com

You May Also Like

Război în Ucraina. Rusia a adus în Donbas 40 de mii de soldați, iar ucrainenii spun că se așteaptă la o ofensivă majoră spre Avdiivka. Armata Rusă a pierdut deja mii de soldați, numai în această toamnă, în ofensivele eșuate pe această direcție.

Potrivit unui purtăror de cuvânt al Armatei Ucrainene, în jurul Avdiivka, o…

SUA trimit în Orientul Mijlociu un sistem antirachetă THAAD și suplimentează numărul bateriilor Patriot, ca răspuns la atacurile recente asupra bazelor americane din Irak și Siria.

“În urma unor discuții detaliate cu președintele Biden cu privire la recentele…

Război în Ucraina. Kievul anunță că va primi “în mod regulat” rachete ATACMS de la SUA. Armata ucraineană le-a folosit într-un atac recent asupra teritoriului ocupat de ruși.

Ministrul de Externe al Ucrainei a declarat că Ucraina este pregătită să…

FT: Liderii UE au căzut de acord cu folosirea veniturilor din activele rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei. Comisia Europeană va prezenta un proiect de lege în acest sens, în decembrie.

Conform unor oficiali prezenți la summitul Consiliului European, citați de FT, Bruxelles-ul…