franta-zeci-de-cladiri-din-paris-si-din-alte-orase-au-fost-marcate-cu-steaua-lui-david,-intr-o-singura-noapte,-intr-o-actiune,-aparent-coordonata,-cu-caracter-nazist-actele-antisemite-s-au-intensificat-in-mai-multe-state-europene,-in-urma-atacului-hamas-asupra-israelului,-la-inceputul-lunii-octombrie.
Franța. Zeci de clădiri din Paris și din alte orașe au fost marcate cu Steaua lui David, într-o singură noapte, într-o acțiune, aparent coordonată, cu caracter nazist. Actele antisemite s-au intensificat în mai multe state europene, în urma atacului Hamas asupra Israelului, la începutul lunii octombrie.

Steaua lui David (simbol al evreilor și religiei iudaice) a fost inscripționată în noaptea de luni spre marți cu grafti pe fațadele a aproximativ 60 de clădiri sau ziduri din arondismentul al XIV-lea a capitalei franceze.

Potrivit Politico, procurorii anchetează fapte cu privire la “producerea de daune proprietăților pe baza originii, rasei, etniei sau religiei, (…) în special având în vedere contextul geopolitic și impactul acestuia asupra populației franceze”, dar precizează totuși că “nu se știe cu exactitate dacă graffitiurile sunt ostile în intenție”.

Dacă se constată că este vorba într-adevăr de acte de antisemitism, infracțiunea se pedepsește cu până la 4 ani de închisoare și o amendă de 30 de mii de euro. În Franța se află cea mai mare populație de evrei din Europa – aproximativ jumătate de milion persoane.

Inscripționări similare au apărut anterior în mai multe orașe din Franța, dar și la Berlin, în Germania.

Pentru context, actele de marcare cu Steaua lui David a clădirilor unde locuiau evrei și, ulterior, a persoanelor de religie iudaică, au fost premergătoare politicii naziste, în anii ’30. Primarul arondismentului al XIV-lea al Parisului, Carine Petit, a condamnat incidentul pe care l-a numit “un act de marcare care amintește de tacticile anilor ‘30 și din cel de-al Doilea Război Mondial, care au dus la exterminarea a milioane de evrei”.

Sursa: Politico

You May Also Like

Război în Ucraina. Rusia a adus în Donbas 40 de mii de soldați, iar ucrainenii spun că se așteaptă la o ofensivă majoră spre Avdiivka. Armata Rusă a pierdut deja mii de soldați, numai în această toamnă, în ofensivele eșuate pe această direcție.

Potrivit unui purtăror de cuvânt al Armatei Ucrainene, în jurul Avdiivka, o…

SUA trimit în Orientul Mijlociu un sistem antirachetă THAAD și suplimentează numărul bateriilor Patriot, ca răspuns la atacurile recente asupra bazelor americane din Irak și Siria.

“În urma unor discuții detaliate cu președintele Biden cu privire la recentele…

Război în Ucraina. Kievul anunță că va primi “în mod regulat” rachete ATACMS de la SUA. Armata ucraineană le-a folosit într-un atac recent asupra teritoriului ocupat de ruși.

Ministrul de Externe al Ucrainei a declarat că Ucraina este pregătită să…

FT: Liderii UE au căzut de acord cu folosirea veniturilor din activele rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei. Comisia Europeană va prezenta un proiect de lege în acest sens, în decembrie.

Conform unor oficiali prezenți la summitul Consiliului European, citați de FT, Bruxelles-ul…