joe-biden-si-xi-jinping-se-vor-intalni-pe-15-noiembrie,-la-san-francisco,-pentru-prima-data-dupa-un-an-vor-discuta-despre-razboaiele-din-israel-si-ucraina,-situatia-taiwanului-si-relatiile-dintre-china-si-sua.
Joe Biden și Xi Jinping se vor întâlni pe 15 noiembrie, la San Francisco, pentru prima dată după un an. Vor discuta despre războaiele din Israel și Ucraina, situația Taiwanului și relațiile dintre China și SUA.

Luni de zile, diplomația americană și cea chineză au conlucrat pentru a pune la punct toate detaliile. Este de așteptat ca întrunirea să dureze mai multe ore și să implice echipe mari de oficiali de la Washington și Beijing.

Unii oficiali americani au declarat, în condiții de anonimat, că se așteaptă ca pe masa discuțiilor dintre Joe Biden și Xi Jinping să se regăsească o gamă largă de subiecte, precum războiul din Israel, invazia Rusiei în Ucraina, legăturile dintre Coreea de Nord și Moscova, situația Taiwanului și a regiunii Indo-Pacifice, drepturile omului, inteligența artificială și relațiile comerciale și economice “echitabile” dintre cele două state.

CNN scrie că este însă puțin probabil ca discuțiile dintre cei doi lideri mondiali să ducă la o “dezghețare majoră” a relațiilor tensionate dintre cele două puteri. Cu toate acestea, faptul în sine că întâlnirea are loc este considerat de către consilierii Casei Albe ca fiind un semn pozitiv în această direcție.

Oficialii americani au mai precizat că liderii au sperat prin organizarea acestei întâlniri să dezvolte o “bază” pentru gestionarea unor relații competitive de succes între cele două puteri, cu scopul de a clarifica percepțiile greșite și pentru a evita potențiale “surprize”. Totuși, diplomații au mai precizat că asistenții președintelui Biden au așteptări realiste și nu anticipează o listă lungă de rezultate în urma discuțiilor cu partea chineză. 

Cu ocazia summitului de miercurea viitoare Joe Biden și Xi Jinping se întâlnesc pentru a doua oară în ultimii trei ani. Ultima discuție față în față a avut loc în urmă cu un an, la summitul G20 din Bali. Mai mulți oficiali americani de rang înalt au vizitat însă în ultimii ani China, dar și miniștrii de la Beijing au călătorit în SUA.

Surse alternative: CNN, Reuters

You May Also Like

Război în Ucraina. Rusia a adus în Donbas 40 de mii de soldați, iar ucrainenii spun că se așteaptă la o ofensivă majoră spre Avdiivka. Armata Rusă a pierdut deja mii de soldați, numai în această toamnă, în ofensivele eșuate pe această direcție.

Potrivit unui purtăror de cuvânt al Armatei Ucrainene, în jurul Avdiivka, o…

SUA trimit în Orientul Mijlociu un sistem antirachetă THAAD și suplimentează numărul bateriilor Patriot, ca răspuns la atacurile recente asupra bazelor americane din Irak și Siria.

“În urma unor discuții detaliate cu președintele Biden cu privire la recentele…

Război în Ucraina. Kievul anunță că va primi “în mod regulat” rachete ATACMS de la SUA. Armata ucraineană le-a folosit într-un atac recent asupra teritoriului ocupat de ruși.

Ministrul de Externe al Ucrainei a declarat că Ucraina este pregătită să…

FT: Liderii UE au căzut de acord cu folosirea veniturilor din activele rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei. Comisia Europeană va prezenta un proiect de lege în acest sens, în decembrie.

Conform unor oficiali prezenți la summitul Consiliului European, citați de FT, Bruxelles-ul…