Israelul a lansat atacuri aeriene asupra sau în apropierea a cel puţin trei spitale, punând în pericol şi mai mult un sistem de sănătate sufocat de mii de victime, acuză oficialii din Gaza.
La rândul său, armata israeliană a anunțat că a ucis, noaptea trecută, la Jabalya, în nordul Fâșiei Gaza, doi lideri Hamas din unitatea Nukbha, care au participat la atacul criminal din 7 octombrie.
Între timp, premierul Benjamin Netanyahu dă asigurări că Israelul nu va căuta să cucerească, să ocupe sau să conducă Gaza după războiul împotriva Hamas. Dar, spune el, va fi nevoie de o „forță credibilă”, „pentru a intra în enclava palestiniană, dacă este necesar pentru a preveni apariția unor amenințări militare”.
Au fost atacuri și în Siria. Armata israeliană a anunțat că a bombardat Siria vineri dimineață, ca răspuns la o dronă ce s-a prăbuşit peste o şcoală în staţiunea israeliană Eilat.
Anterior, rebelii houthi din Yemen au revendicat responsabilitatea pentru un atac cu rachete balistice asupra oraşului Eilat, din sudul Israelului.
Iar Iranul a avertizat că amploarea suferinţelor civile cauzate de războiul Israelului împotriva Hamas va duce inevitabil la o extindere a conflictului.
Iată cele mai importante evenimente de vineri, 10 noiembrie, în războiul dintre Israel și Hamas:
- Alți români evacuați – Alți 107 români vor fi evacuați vineri din Fâșia Gaza, prin punctul de trecere a frontierei de la Rafah.
- Extinderea războiului e inevitabilă – O extindere a războiului din Gaza este inevitabilă din cauza intensificării „agresiunii” israeliene, a afirmat ministrul de Externe al Iranului, Hossein Amir-Abdollahian, într-o discuţie cu omologul său şi premierul din Qatar, şeicul Mohammed Bin Abdulrahman al-Thani. Şeful diplomaţiei iraniene a făcut aceste remarci în contextul în care în Qatar au loc negocieri pentru un armistiţiu umanitar în Fâşia Gaza.
- Israelul nu vrea să ocupe Gaza – Israelul nu va căuta să cucerească, să ocupe sau să conducă Gaza după războiul împotriva Hamas, dar va fi nevoie de o „forță credibilă” „pentru a intra în enclava palestiniană dacă este necesar pentru a preveni apariția unor amenințări militare”, a declarat premierul Benjamin Netanyahu. „Cred că este clar cum trebuie să arate viitorul Gaza. Hamas va dispărea: trebuie să o distrugem pentru binele tuturor, pentru binele civilizației și pentru binele palestinienilor și al israelienilor”, a declarat Netanyahu. Acesta a reiterat ideea potrivit căreia guvernul său nu este de acord cu o încetare a focului în Gaza: „Ar însemna să ne predăm în fața Hamas, să ne predăm în fața terorii, a Iranului. Nu va exista o încetare a focului fără eliberarea ostaticilor”.
- Lideri Hamas uciși – Armata israeliană a ucis, noaptea trecută, la Jabalya, în nordul Fâșiei Gaza, doi lideri Hamas din unitatea Nukbha, care au participat la atacul criminal din 7 octombrie. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al armatei, care a explicat că este vorba despre Ahmed Musa și Omar Al-Hindi. Împreună cu ei a fost ucis și șeful unității de lunetiști a Brigăzii de Nord a Hamas, Mohammed Kahlout. Potrivit purtătorului de cuvânt, 19 agenți Hamas au fost, de asemenea, uciși.
- Furie în creştere la adresa SUA – Administraţia Biden a primit aspre avertizări de la diplomaţi americani din lumea arabă că sprijinul său pentru campania militară distructivă şi mortală a Israelului în Gaza ”ne face să pierdem publicul arab pentru o generaţie”, potrivit unei scrisori diplomatice obţinute de CNN. Documentul subliniază îngrijorările profunde ale oficialilor americani cu privire la furia în creştere la adresa Statelor Unite, care a izbucnit la scurt timp după ce Israelul şi-a lansat operaţiunile împotriva Hamas, în urma atacurilor grupării militare în Israel din 7 octombrie, care au dus la moartea a peste 1.400 de israelieni.
- Spitale bombardate – Oficialii din Gaza afirmă că Israelul a lansat, vineri, atacuri aeriene asupra sau în apropierea a cel puţin trei spitale, punând în pericol şi mai mult un sistem de sănătate sufocat de mii de victime şi persoane strămutate în urma războiului. ”Ocupaţia israeliană a lansat atacuri simultane asupra unui număr de spitale în ultimele ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza Ashraf Al-Qidra, pentru televiziunea Al Jazeera. Qidra a afirmat că Israelul a vizat curtea spitalului Al Shifa, cel mai mare din Gaza City, şi că sunt victime, dar nu a oferit detalii. Israelul afirmă că Hamas şi-a ascuns centrele de comandă şi tunelurile sub Al Shifa, acuzaţii pe care Hamas le respinge.
- Atac asupra oraşului Eilat – Rebelii houthi din Yemen au revendicat responsabilitatea pentru un atac cu rachete balistice asupra oraşului Eilat din sudul Israelului. Forţele de Apărare Israeliene (IDF) au raportat că un vehicul aerian fără pilot a lovit o clădire civilă din Eilat. ”Identitatea vehiculului şi detaliile incidentului sunt investigate”, a afirmat IDF. Într-o declaraţie video, purtătorul de cuvânt al armatei houthi, generalul de brigadă Yehya Saree, a susţinut că forţele houthi au tras ”un număr de rachete balistice asupra unui număr de diferite ţinte” în jurul Eilat-ului. ”Operaţiunea a avut succes şi a dus la lovirea directă a ţintelor alese, chiar dacă duşmanul ţine secretă situaţia, forţele armate yemenite vor continua operaţiunile în sprijinul oamenilor din Gaza până când agresiunea israeliană din Gaza va înceta”, a afirmat Saree.
- Israelul a bombardat Siria vineri dimineață, ca răspuns la o dronă ce s-a prăbuşit peste o şcoală în staţiunea Eilat, a anunţat armata israeliană. „Ca răspuns la o dronă provenită din Siria care a lovit o şcoală în Eilat, forţele de apărare israeliene au bombardat organizaţia care a întreprins atacul”, a anunţat armata într-un comunicat şi pe platforma X (fostă Twitter), fără a preciza numele acestei organizaţii.
The post Război în Gaza Israelul anunță că a ucis trei lideri militari Hamas. Netanyahu susține că nu vrea să ocupe Gaza appeared first on spotmedia.ro.