De când în Rusia a venit la putere Vladimir Putin, influente țări vest-europene – capete de afiș, Germania și Franța – au făcut jocul Moscovei deopotrivă în virtutea unei abordări înguste a geopoliticii și a unei filosofii simpliste privind comerțul exterior cu colosul din Est.
Pentru a păstra ritmul tot mai ambițios impus de Kremlin, de-a lungul a două decenii Parisul și Berlinul au făcut compromisuri din ce în ce mai adânci în detrimentul securității continentului (cazul ambelor capitale) și al propriei securități economice și militare (cazul special al cancelariei germane, reflectat cel puțin prin viteza și gradul cu care a sporit dependența propriei țări față de gazul rusesc și modul în care a neglijat finanțarea armatei).
E drept, lucrurile astea au devenit în sfârșit evidente după declanșarea invaziei din Ucraina, dar merită totuși subliniat că, făcând echilibristică pe laturile subțiri ale acestui triunghi de artă naivă, și germanii, și francezii, dar și rușii au sfârșit prin a se păcăli strașnic unii pe alții; cu ecouri înainte, dar și multă vreme după 24 februarie 2022.
Până la invadarea Ucrainei, Franța și Germania mizaseră pe faptul că, hrănind lăcomia Rusiei lui Putin cu afaceri pe picior mare (însă de natură să satisfacă și o corespunzătoare lăcomie franco-germană), vor putea ține Kremlinul departe de istorica sa tentație de a se expanda teritorial. Ba mai mult, au supralicitat și pe dimensiunea mângâierii unui orgoliu moscovit, zice-se, rănit. La acest din urmă capitol, cele două mari puteri occidentale nu au ratat nicio ocazie de a picta ele însele Rusia ca pe o mare, legitimă și frecventabilă putere răsăriteană. De altfel, celebra idee de a nu umili Rusia nu a fost moșită de Emmanuel Macron, ci de predecesorii săi, iar la Berlin, sub vraja mărețului lider, Vladimir Putin, al unei țări mărețe, Federația Rusă, totul a debutat rușinos în vremea fostului cancelar Gerhard Schroder și a continuat cu un indubitabil zel sub succesoarea acestuia, Angela Merkel.
Una peste alta, între 2000 și 2022, Germania și Franța s-au lăsat seduse de narațiunea proprie, siropoasă, dar perfect defectă, cum că fluxul bidirecțional de bani și un cocktail de flatare continuă a Rusiei și toleranță excesivă față de excesele acesteia vor motiva Moscova să calce cu grijă pentru a nu sparge podeaua de sticlă.
Dar în zorii zilei de 24 februarie 2022, Putin a pus mâna pe baros și făcut totul țăndări, șocând Berlinul și Parisul, transformând peste noapte basmul despre pragmatism într-un banc de râsul curcilor.
S-au păcălit cele două capitale, după 22 de ani de cultivat Rusia în timp ce refuzau să-i înțeleagă metabolismul și retezând cu aere de superioritate avertismentele-cheie lansate de est-europeni și de americani? S-au păcălit, desigur, ceea ce se întâmplă în Ucraina fiind, deja de aproape 21 de luni, o reamintire non-stop în acest sens.
Dar din tot acest triunghi cu tușe tremurate s-au păcălit doar germanii și francezii? Bineînțeles că nu. S-au păcălit și rușii, cum nu și-au imaginat.
Căci în cei 22 de ani de triunghi amoros, speranțele false nu au alimentat doar imaginarul business-friendly franco-german, ci și libidoul geopolitic putinist.
Așa cum Berlinul și Parisul au calculat că îi legaseră mâinile Moscovei prin afaceri reciproc avantajoase și împopoțonarea statutului global al Rusiei, la fel a calculat și Putin că, din contră, și-a eliberat mâinile tocmai întrucât reușise să le lege pe ale omologilor săi francezi și germani folosind aceeași dublă chingă: afacerile care mergeau atât bine și împopoțonarea statutului lor pe continent.
Dacă mai existau dubii că Putin fusese dintotdeauna un amator în ale politicii externe și metabolismului occidental, invazia ordonată de el le-a spulberat pe toate.
Așa cum germanii și francezii se păcăliseră că în relația cu Rusia poți compartimenta lejer comerțul și geopolitica după cum îi este la îndemână unui simplu dealer auto, și Putin pare să fi considerat că poate compartimenta relația cu Europa și relația cu America.
Putin a fost agent KGB în timpul Războiului Rece și a condus KGB în epoca post-sovietică, înainte de a-l conduce și ca premier, iar apoi ca șef de stat. Degeaba! Experiența aceasta, aparent vastă, nu i-a folosit la nimic pentru a pricepe faptul că poate că pe acest continent campioni la comerț sunt francezii și germanii, dar securitatea lor se afla de opt decenii în mâini americane.
Cel mai probabil, atunci când a declanșat războiul, Putin miza pe faptul că binomul vest-europenlan devenit client-captiv nu va renunța la acest statut, iar el își poate vedea de ambiția de țar 2.0 care mătură continentul.
Rezultatul? A aflat, odată ce a invadat Ucraina, că s-a înșelat cu Berlinul și Parisul fix la fel cum se înșelaseră cele două capitale cu Moscova.
În n tot acest tango răsuflat, cele trei capitale, mizând 22 de ani pe aceleași premise, s-au încurcat peste noapte în concluzii diferite.
Este, probabil, costul ignorării încăpățânate, două decenii la rând, a celei de-a patra capitarl, cea de modelarea căreia Europa nu se putuse desprinde înainte de 24 februarie 2022 și de care, de atunci, a devenit chiar mai imposibil să de decupleze – Washington.
Spuneam, la începutul textului, că strașnica păcăleală reciprocă din triunghiul franco-germano-rus a avut ecouri până la invazia din Ucraina, dar și că ele vor persista mult timp după, în varii forme.
Ce înseamnă „după” și asupra cui se vor răsfrânge mai apăsat aceste ecouri? „După” înseamnă că Franța și Germania se află pe o traiectorie de la care nu vor mai putea devia semnificativ, oricâte eforturi va depune Rusia, indiferent cât de mari sunt speranțele pe care și le pune Putin. Iar „asupra cui” trimite frontal la Rusia lui Putin.
Și asta nu doar pe motiv că angajamentele militare și economice asumate față de Ucraina, în speță de Germania și Franța, sunt deja suficient de complexe și de substanță, dar și pe motiv că oficiali germani și francezi, care au fost implicați profund în speciala relație, pre-invazie, cu Rusia admit într-un număr tot mai mare că, personal, au greșit flagrant și că, în general, acea politică față de Rusia a fost o prostie colosală și, iată, costisitoare la extrem.
În acest sens, „Les aveuglés„, o carte apărută la sfârșitul acestei veri (disponibilă încă doar în franceză), semnată de experimentata jurnalistă Sylvie Kauffmann, adaugă noi și esențiale depoziții în acest sens.
Aportul prețios al acestei colecții de mea culpa este, printre altele, și acela că face tot mai periculos de asumat, pe axa Berlin-Paris, o întoarcere la versiunea falimentară a politicii franco-germane față de Rusia, odată ce ea se trezește demolată tocmai de unii dintre oficialii de rang înalt care au jucat roluri-solist în conceperea sau/și execuția ei. Iar asta, indiferent de câte ori se va da peste cap broscoiul Putin pentru a redeveni prinț pe cele două tărâmuri pe care le-a dezamăgit și bulversat fantastic.
Articolul Germania, Franța, Rusia. Limitele broscoiului Putin în a redeveni prinț apare prima dată în Universul.net.
