In pofida tensiunilor din jurul Taiwanului, comertului sau marii Chinei de Sud, cei doi lideri se vor vedea in „peisajul” Summitului Cooperarii Economice pentru Asia-Pacific (APEC), aceasta fiind prima lor intrevedere dupa un an. Presedintele american Joe Biden a afirmat ca obiectivul sau in timpul intrevederii pe care o va avea cu omologul sau chinez Xi Jinping, miercuri (miercuri noaptea, ora Romaniei), va fi reluarea comunicarii normale intre Washington si Beijing, inclusiv a contactelor la nivel militar.
Intr-o conferinta de presa la Casa Alba, Biden a spus ca incearca sa schimbe in bine relatiile SUA cu China, dupa o perioada marcata de tensiuni, conform Agerpres. Intalnirea dintre liderii SUA si ai Chinei este vazuta ca un pas crucial in restabilirea comunicatiilor normale dintre cele doua puteri si pentru a preveni escaladarea unor conflicte in diverse colturi ale lumii.
Razboiul dintre Israel si gruparea Hamas din Fasia Gaza, izbucnit in urma cu o luna si cateva zile, precum si conflictul dintre Rusia si Ucraina se afla pe agenda discutiilor celor doi presedinti.
Relatiile dintre cele doua tari s-au deteriorat la inceputul acestui an, pe fondul unor acuzatii reciproce intr-un context international tot mai tensionat. Ultima oportunitate de intalnire la nivel inalt dintre SUA si China a fost anul trecut cand Statele Unite au doborat insa un presupus balon spion chinez, amanand o vizita planificata in China a secretarului de stat al SUA Antony Blinken.
Restabilirea canalelor de comunicare
Obiectivul esential al discutiilor dintre Biden si Xi Jinping este restabilirea canalelor de comunicare inclusive cele militare, pentru a evita situatiile de comunicare gresita sau de calcul gresit de care oficialii americani se tem ca ar putea duce la un conflict deschis.
Ministerul de Externe al Chinei a declarat ca acest summit al liderilor va implica „o comunicare aprofundata asupra problemelor strategice, generale si directionale referitoare la relatiile China-SUA, precum si a problemelor majore privind pacea si dezvoltarea globala”.