Întâlnirea Biden-Xi, prin simplul fapt că a avut loc, precum și dinamica discuțiilor, cel puțin din ceea ce a apărut public până acum, relevă o dată în plus absența și mai ales imposibilitatea organică a unui „monopol” rusesc pe relațiile strategice ale Chinei.
Oricât de pronunțată este apropierea dintre Beijing și Moscova, alimentată de singurul numitor comun autentic al celor două capitale – litera și spiritul dictaturii -, pe de o parte, și de disperarea de cauză a Rusiei de a cultiva o asemenea relație într-un moment în care i-au întors spatele și europenii de calibru, și americanii, un lucru rămâne pe mai departe clar: „prietenia fără limite” dintre Rusia și China a fost și va rămâne o himeră. A fost mult trâmbițată de partea rusă, a fost amendată și reamendată încă din fază incipientă de partea chineză (AICI și AICI), iar după summitul de la San Francisco e limpede că nimic din toate astea nu are șanse realiste de schimbare.
E drept, pozițiile de coliziune dintre Washington și Beijing nu își vor schimba cursul, ba e de așteptat să cunoască momente de vârf, la anumite intervale, dar la fel de adevărat este și faptul că nici summitul din SUA nu avusese ambiții care să plutească la altitudini atât de mari.
De reținut este că, per ansamblu, întâlnirea Biden-Xi sugerează, printre altele, două aspecte de substanță:
- Că ambii giganți – SUA și China – încă posedă depozite de răbdare, interdependențe imposibil de depășit peste noapte, constrângeri factuale și înțelepciune strategică pentru a crea din când în când spații dialogului, pe multiple canale – terțiare, secundare, și inclusiv la vârf. Circumstanțele globale ca și cele specifice fiecăreia dintre tabere sunt, așadar, motorul care întreține deplasarea pe această direcție.
- Că pentru ambii giganți – SUA și China – același fir roșu străbate înțelegerea pe care o au asupra lumii în care trăim: există două super-puteri, nu trei (o abordare care contrazice tezele pe steroizi ale Kremlinului), iar această abordare trebuie din când în când reamintită publicului mondial (aspect de natură să amplifice până la cer frustrările Kremlinului).
Probabil că, potrivit uzanțelor pe care le-am mai văzut și în trecut la lucru, după summitul Biden-Xi chinezii vor face și un pas în lateral pentru a mângâia ușor creștetul rușilor, căci, până la urmă Xi nu s-a dus în SUA pentru a-și amenința relația cu Putin, ci pentru a cerceta relația cu SUA și a ranforsa poziția Beijingului. Desigur, la cât de izolată, diplomatic, este acum Moscova și la ce nevoi economice, militare și politice are Kremlinul, în contextul războiului din Ucraina, Xi Jinping ar trebui să facă gesturi extreme la modul inimaginabil pentru ca Putin să bage „divorțul”.
Momentan, dictatorul rus se află în situația ingrată de a se agăța de dictatorul chinez până-i dă sângele la unghii. Momentan, singura grijă de fond a chinezilor vizavi de ruși este aceea de a gestiona relația în regim de șah, cu gândul la două perspective:
- Aceea de a nu o converti din activ în pasiv, în raporturile cu America și sub aspectul uriașelor ambiții proprii pe care le nutrește la nivel global.
- Aceea de a păstra în mână cărțile necesare pentru un damage control fără emoții în cazul (mai puțin improbabil de când invazia rusă din Ucraina a ajuns în așa impas) în care garnitura de conducere se schimbă la Moscova. Căci dacă Putin cade la un moment dat, se pot deschide subit multiple perspective, inclusiv o eventuală transformare a unei Rusii slăbite în portavion american bun de exploatat împotriva chinezilor (subiect abordat AICI).
Una peste alta, la San Francisco, SUA și China au discutat tocmai așa cum îi place Rusiei să se alinte acasă și să se proiecteze pe sine printre străini: ca singurii actori care contează cu adevărat pentru macro-stabilitatea lumii.
Întâlnirea de la San Francisco a proiectat o Rusie care, deși obsedată să stea în capul marii mese la care se decide soarta lumii, a strălucit prin irelevanță (cel puțin raportat la relevanța pe care în mod discreționar și-o arogă)
Secolul XXI face contemporane două super-puteri, SUA și China, cum nu au mai existat nicicând în istorie (ca anvergură teritorială, economică, tehnologică și militară), iar lumea din acest secol XXI este de o complexitate (socio-politică și tehnologic-economică), la rându-i, fără precedent în istoria umanității.
Încremenită într-un proiect de țară specific veacurilor țariste, vătămată demografic, incapabilă să performeze economic după standardele zilelor noastre și demitizată militar, nu este o întâmplare faptul că Rusia nu-și poate găsi un loc între cei mai mari dintre cei mari, pe măsura pretențiilor trâmbițate.
Momentul San Francisco are marele merit de a fi subliniat acest lucru.
Germania, Franța, Rusia. Limitele broscoiului Putin în a redeveni prinț
Articolul Ce ar trebui să priceapă Rusia din întâlnirea Biden-Xi apare prima dată în Universul.net.
