rusia-ridica-restrictiile-asupra-exporturilor-de-benzina,-pe-fondul-unui-“excedent-de-oferta”,-dar-atentioneaza-ca-le-poate-reimpune-“daca-este-necesar”-luna-trecuta,-guvernul-a-renuntat-la-interdictiile-privind-motorina.
Rusia ridică restricțiile asupra exporturilor de benzină, pe fondul unui “excedent de ofertă”, dar atenționează că le poate reimpune “dacă este necesar”. Luna trecută, guvernul a renunțat la interdicțiile privind motorina.

Ministerul rus al Energiei a transmis: “În ultimele două luni, în timp ce s-au menținut volume ridicate de rafinare a petrolului, a fost asigurată saturarea pieței interne și a fost creat un excedent în aprovizionarea cu benzină pentru autoturisme, inclusiv în canalul de vânzare la bursă”.

În aceste condiții, guvernul a eliminat interdicțiile de export privind benzina, la o lună după ce a renunțat la cele pentru motorină. Totuși, executivul a atenționat că poate reintroduce restricții, dacă va considera că este necesar. Decizia de acum ar putea îngreuna eforturile țării de a-și reduce exporturile de petrol și produse petroliere cu 300 de mii de barili pe zi, până la finalul anului, așa cum și-a asumat în cadrul organizației OPEC+.

Rusia este cel mai mare exportator maritim de motorină. În luna septembrie, a limitat livrările internaționale de carburanți, cu scopul de a acoperi cererea internă, care a provocat o creștere a prețurilor. Doar Belarus, Kazahstan, Armenia și Kârgâzstan au fost exceptate, la momentul respectiv.

Rusia a exportat, anul trecut, 35 de milioane de tone de motorină, din care trei sferturi prin conducte petroliere. Totodată, a livrat și 4,8 milioane de tone de benzină.

Sursa: Reuters

You May Also Like

Război în Ucraina. Rusia a adus în Donbas 40 de mii de soldați, iar ucrainenii spun că se așteaptă la o ofensivă majoră spre Avdiivka. Armata Rusă a pierdut deja mii de soldați, numai în această toamnă, în ofensivele eșuate pe această direcție.

Potrivit unui purtăror de cuvânt al Armatei Ucrainene, în jurul Avdiivka, o…

SUA trimit în Orientul Mijlociu un sistem antirachetă THAAD și suplimentează numărul bateriilor Patriot, ca răspuns la atacurile recente asupra bazelor americane din Irak și Siria.

“În urma unor discuții detaliate cu președintele Biden cu privire la recentele…

Război în Ucraina. Kievul anunță că va primi “în mod regulat” rachete ATACMS de la SUA. Armata ucraineană le-a folosit într-un atac recent asupra teritoriului ocupat de ruși.

Ministrul de Externe al Ucrainei a declarat că Ucraina este pregătită să…

FT: Liderii UE au căzut de acord cu folosirea veniturilor din activele rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei. Comisia Europeană va prezenta un proiect de lege în acest sens, în decembrie.

Conform unor oficiali prezenți la summitul Consiliului European, citați de FT, Bruxelles-ul…