business-insider-armata-sua-si-a-ratat-obiectivul-de-recrutare-cu-aproximativ-25%-in-2022-si-le-cere-soldatilor-demisi-pentru-ca-au-refuzat-vaccinul-anti-covid-sa-revina-in-serviciu.
Business Insider. Armata SUA și-a ratat obiectivul de recrutare cu aproximativ 25% în 2022 și le cere soldaților demiși pentru că au refuzat vaccinul anti-Covid să revină în serviciu.

Potrivit publicației militare americane Task and Purpose citată de Business Insider, armata SUA a trimis scrisori către aproximativ 1.900 de soldați care au fost înlăturați din serviciul militar pentru că au refuzat să se vaccineze, prin care le cere să revină în serviciu.

Un comunicat de la începutul anului 2023 al Departamentului de Apărare a abrogat regulamentul militar aplicat în perioada august – noiembrie 2021, care impunea ca membrii serviciului să se vaccineze împotriva Coronavirus. A transmis astfel că, deși “continuă să promoveze și să încurajeze vaccinarea”, nicio persoană care face parte din forțele armate nu va fi înlăturată pentru că refuză să se vaccineze din motive religioase, administrative sau medicale.

Scrisoarea, care a fost distribuită pe rețelele de socializare, le transmite foștilor soldați care au fost îndepărtați din serviciu din cauza refuzului vaccinului, că pot solicita o rectificare a cazierului lor militar. De asemenea, conținutul scrisorii arată că cei care doresc să se reîntoarcă în armată pot contacta un recrutor. De altfel, SUA a decis recent să reia campania  “Be All You Can Be”, menită să combată lipsurile din rândul personalului militar.

Secretarul forțelor armate, Christine Wormuth, a declarat că ponderea tinerilor americani sunt apți fizic și mental pentru înrolarea în armată a scăzut de-a lungul timpului și se situează acum la doar circa 23% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 și 24 de ani. Pe lângă declinul fizic, Wormuth a spus că tinerii nu mai sunt la fel de interesați de o carieră militară, din cauza scepticismului instituțional.

În 2022, armata americană a avut un deficit de aproximativ 15 mii de soldați, adică 25%, potrivit Army Times.

Sursă: Business Insider

Foto: Cateyeperspective | Dreamstime

You May Also Like

Război în Ucraina. Rusia a adus în Donbas 40 de mii de soldați, iar ucrainenii spun că se așteaptă la o ofensivă majoră spre Avdiivka. Armata Rusă a pierdut deja mii de soldați, numai în această toamnă, în ofensivele eșuate pe această direcție.

Potrivit unui purtăror de cuvânt al Armatei Ucrainene, în jurul Avdiivka, o…

SUA trimit în Orientul Mijlociu un sistem antirachetă THAAD și suplimentează numărul bateriilor Patriot, ca răspuns la atacurile recente asupra bazelor americane din Irak și Siria.

“În urma unor discuții detaliate cu președintele Biden cu privire la recentele…

Război în Ucraina. Kievul anunță că va primi “în mod regulat” rachete ATACMS de la SUA. Armata ucraineană le-a folosit într-un atac recent asupra teritoriului ocupat de ruși.

Ministrul de Externe al Ucrainei a declarat că Ucraina este pregătită să…

FT: Liderii UE au căzut de acord cu folosirea veniturilor din activele rusești înghețate pentru finanțarea Ucrainei. Comisia Europeană va prezenta un proiect de lege în acest sens, în decembrie.

Conform unor oficiali prezenți la summitul Consiliului European, citați de FT, Bruxelles-ul…