peste-170-de-avioane-boeing-au-fost-retinute-la-sol,-dupa-ce-unul-dintre-ele-a-pierdut-o-parte-din-fuzelaj-in-timpul-zborului-(video)
Peste 170 de avioane Boeing au fost reținute la sol, după ce unul dintre ele a pierdut o parte din fuzelaj în timpul zborului (Video)

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) a ordonat sâmbătă companiilor aeriene să reţină la sol peste 170 de avioane Boeing 737 MAX 9 pentru inspecţii, la o zi după ce un panou al unuia dintre ele s-a desprins în timpul unui zbor al companiei Alaska Airlines.

Directiva de urgenţă privind navigabilitatea va afecta aproximativ 171 de avioane din întreaga lume şi se aplică companiilor aeriene americane şi transportatorilor care operează pe teritoriul SUA, informează Reuters.

Zborul 1282 al companiei Alaska Airlines se îndrepta spre Ontario, California, când s-a întors vineri la Portland, Oregon, la scurt timp după decolare, după ce a fost detectată o problemă de presurizare. Nu au fost raportate persoane rănite în timpul zborului, potrivit oficialilor federali din domeniul siguranţei.

Imagini şi înregistrări video cu Boeingul 737 Max 9 al companiei Alaska, distribuite pe reţelele de socializare, au arătat o gaură mare pe o parte a avionului şi pasageri care foloseau măşti de oxigen înainte de a se întoarce la Portland.

Alaska Airlines a declarat sâmbătă dimineaţă că a finalizat inspecţiile la mai mult de un sfert din flota sa de 737 MAX 9 „fără constatări îngrijorătoare”.

„FAA cere inspecţii imediate ale anumitor avioane Boeing 737 MAX 9 înainte ca acestea să poată reveni la zbor. Siguranţa va continua să ne ghideze luarea deciziilor în timp ce asistăm la ancheta NTSB privind zborul 1282 al Alaska Airlines”, a declarat sâmbătă Mike Whitaker, administratorul FAA.

Există 215 avioane Boeing 737 MAX 9 în serviciu la nivel mondial, potrivit firmei de date aeronautice Cirium.

La sfârşitul anului trecut, Boeing a îndemnat companiile aeriene să inspecteze aeronavele pentru un „posibil” şurub slăbit în sistemul de control al direcţiei, cel mai recent dintr-o serie de defecte de fabricaţie la avioanele Boeing care au determinat inspecţii suplimentare.

The post Peste 170 de avioane Boeing au fost reținute la sol, după ce unul dintre ele a pierdut o parte din fuzelaj în timpul zborului (Video) appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Război în Gaza Peste 100 de ținte Hamas lovite, Israelul a prezentat planurile pentru următoarea etapă a războiului

Armata israeliană continuă atacurile în Fâșia Gaza și a anunțat că trupele…

Un cuplu de români din Marea Britanie reclamă că preotul le-a cerut să facă ceva absurd la botezul copilului lor

Un cuplu de români, stabilit de 12 ani în Marea Britanie susține…

Antreprenor cu viziune, după 20 de ani de corporație: Mașinile vor fi ca telefoanele de azi #Interviu Bogdan Speteanu, Moov Leasing

Mașinile vor avea în curând aceeași soartă ca și telefoanele inteligente, a…

România, țintă pentru Rusia, are un răgaz de șase ani să scape de amenințare

Vladimir Putin a supraviețuit doi ani în războiul pe care l-a declanșat…