donald-trump-anunta-ca-si-a-ales-deja-vicepresedintele
Donald Trump anunță că și-a ales deja vicepreședintele

Donald Trump a declarat miercuri că ştie pe cine îşi doreşte drept coechipier în cursa pentru preşedinţie din 2024.

Trump a participat miercuri la un interviu cu public găzduit de Fox News, în timp ce principalii săi rivali la nominalizarea republicană, Nikki Haley şi Ron DeSantis, aveau o dezbatere faţă în faţă la CNN. Cu câteva ore mai înainte, un alt contracandidat republican, fostul guvernator al statului New Jersey, Chris Christie, a anunţat că iese din cursa electorală internă a Partidului Republican.

Favorit la nominalizarea republicană, Trump nu a participat până acum la dezbateri faţă în faţă cu ceilalţi contracandidaţi. 

Odată cu retragerea lui Chris Christie şi restrângerea cercului de candidaţi, se pune întrebarea cine va beneficia de pe urma voturilor sale. De multe ori, pentru a-şi spori şansele, unul dintre candidaţii favoriţi îşi alege vicepreşedintele din rândul celorlalţi contracandidaţi. 

Trump a fost întrebat miercuri pe cine are pe listă pentru a-l lua în considerare pentru funcţia de vicepreşedinte.

„Nu vă pot spune asta cu adevărat. Dar vreau să spun că ştiu cine va fi”, a declarat Trump la o adunare a alegătorilor republicani din Des Moines, Iowa, cu cinci zile înainte ca acest stat să dea oficial startul competiţiilor electorale din cadrul Partidului Republican pentru alegerea candidatului la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024.

La o întrebare ulterioară, Trump a fost întrebat dacă ar fi deschis să repare legăturile cu oricare dintre rivalii săi din cursă, la care a răspuns: „Oh, sigur, voi fi de acord”.

Speculaţiile cu privire la cine ar putea fi vicepreşedintele lui Trump s-au concentrat în parte pe Elise Stefanik, o aliată a fostului preşedinte şi a patra republicană din ierarhia Camerei Reprezentanţilor, şi pe Nikki Haley, o rivală care a fost ambasador la ONU în perioada 2017-18 în timpul administraţiei sale şi care în prezent este pe locul doi în sondaje.

Chris Christie, un fost colaborator al lui Trump, a renunţat să-şi continue cursa electorală, pentru că nu a reuşit să ia avânt după ce îşi axase campania pe critici acerbe la adresa politicilor şi caracterului fostului preşedinte.

Trump a fost întrebat dacă l-ar lua în considerare pe Chris Christie ca eventual coechipier. „Nu-l văd”, a spus el. „Ar fi o bătaie de cap Christie pentru funcţia de vicepreşedinte”, a răspuns Trump.

Trump îşi păstrează un avans covârşitor în competiţia pentru a fi candidatul partidului şi a concura cu preşedintele Joe Biden la alegerile din 5 noiembrie, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos realizat marţi la nivel naţional. Sondajul îl plasează la 49%, în faţa lui Haley, cu 12%, şi a lui Ron DeSantis, guvernatorul Floridei, care are 11% din intenţiile de vot.

Trump a declarat că nu este îngrijorat de faptul că sprijinul lui Chris Christie în New Hampshire – evaluat la 12% într-o agregare a cifrelor din sondaje realizată de RealClearPolitics – ar putea trece la Haley, care se situează la 29%. Trump este în frunte însă cu 43%.

Baza de susţinere a lui Christie a fost concentrată în mare măsură în New Hampshire, statul din nord-estul SUA care organizează a doua competiţie pentru nominalizarea republicană pe 23 ianuarie, după cea din Iowa, care are loc luni, 15 ianuarie.

„Chiar nu sunt îngrijorat de asta”, a spus Trump. „Iubesc oamenii. Ei mă iubesc pe mine, cred”, a adăugat fostul preşedinte.

Trump a remarcat că Chris Christie a fost auzit miercuri spunând că Haley „va fi băgată în ceaţă” în cursa electorală şi că nu este „la înălţimea” funcţiei de preşedinte, comentând că este de acord cu această evaluare.

„O cunosc foarte bine şi se întâmplă să cred că Chris Christie are dreptate. Acesta este unul dintre puţinele lucruri în care a avut dreptate, de fapt”, a adăugat Trump.

În dezbaterea lor faţă în faţă care a avut loc la CNN, tot miercuri, DeSantis şi Haley au căutat să apară ca alternativă clară la Trump cu doar câteva zile înainte de primele voturi din campanie. Dar, cu fostul preşedinte absent încă o dată de pe scena dezbaterii, rivalii şi-au concentrat mare parte din muniţie atacându-se unul pe celuilalt, mai degrabă decât să-l critice pe Trump, candidatul principal.

Înainte de ieşirea sa din cursa electorală, Chris Christie a criticat-o pe Haley în mod repetat şi a sugerat că aceasta candidează de fapt pentru a fi vicepreşedintele lui Donald Trump, cu gândul de a candida apoi la preşedinţie în 2028.

The post Donald Trump anunță că și-a ales deja vicepreședintele appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Război în Gaza Peste 100 de ținte Hamas lovite, Israelul a prezentat planurile pentru următoarea etapă a războiului

Armata israeliană continuă atacurile în Fâșia Gaza și a anunțat că trupele…

Un cuplu de români din Marea Britanie reclamă că preotul le-a cerut să facă ceva absurd la botezul copilului lor

Un cuplu de români, stabilit de 12 ani în Marea Britanie susține…

Antreprenor cu viziune, după 20 de ani de corporație: Mașinile vor fi ca telefoanele de azi #Interviu Bogdan Speteanu, Moov Leasing

Mașinile vor avea în curând aceeași soartă ca și telefoanele inteligente, a…

România, țintă pentru Rusia, are un răgaz de șase ani să scape de amenințare

Vladimir Putin a supraviețuit doi ani în războiul pe care l-a declanșat…