la-tel-aviv-a-fost-construit-un-tunel-ca-in-gaza,-pentru-ca-oamenii-sa-simta-ce-simt-ostaticii-(foto&video)
La Tel Aviv a fost construit un tunel ca în Gaza, pentru ca oamenii să simtă ce simt ostaticii (Foto&Video)

Un tunel a fost construit la Tel Aviv, într-o piață redenumită simbolic „piața ostaticilor” deținuți de Hamas. Cu mesajul „o mică parte din ceea ce trăiesc apropiaţii noştri”, tunelul a fost dezvelit sâmbătă, înainte de ziua 100 de război între Israel și Hamas.

Nepoată a unui ostatic, Eyal Moar este conştientă că „aceasta este doar o mică parte” din experienţa ostaticilor ţinuţi în Fâşia Gaza timp de o sută de zile, ostatici ale căror chipuri sunt omniprezente în Israel, relatează AFP.

Unchiul său, Abraham Munder, în vârstă de 79 de ani, a fost unul dintre cei aproximativ 250 de civili şi soldaţi răpiţi la 7 octombrie în sudul Israelului, în timpul atacurilor Hamas.

În timpul unui armistiţiu de o săptămână, la sfârşitul lunii noiembrie, aproximativ o sută dintre ostatici au fost eliberaţi în schimbul unor prizonieri palestinieni. Dar 132 de ostatici sunt în continuare în Gaza, iar dintre ei 25 au murit fără ca trupurile lor să fi fost returnate, potrivit autorităţilor israeliene.

„Ştim că sunt condiţii oribile: nu au aer curat, foarte puţină mâncare, nu au medicamente, nu au lumină naturală, dorm pe jos”, ca să nu mai vorbim de „starea psihică”, spune Eyal Moar.

Unii au fost răpiţi după ce au fost răniţi, iar alţii suferă de boli cronice, cum ar fi astmul, sau au o stare de sănătate precară din cauza condiţiilor în care sunt ţinuţi. Guvernul israelian a anunţat vineri că le vor fi trimise medicamente „în câteva zile”, în urma unui acord cu Qatar.

Artistul israelian Roni Levavi a proiectat tunelul îngust de beton de 30 de metri prin care trec rudele ostaticilor. A încercat să obțină „o reconstituire cât mai fidelă”, bazându-se pe imaginile cu tuneluri din Gaza apărute în mass-media, a explicat el pentru AFP.

Israelienii sunt convinşi că ostaticii sunt ţinuţi în vasta reţea subterană a Hamas în Fâşia Gaza.

Interiorul este slab luminat, există pământ pe jos, iar sunetele împuşcăturilor şi ale bombardamentelor sunt difuzate în permanenţă pentru „a da o idee despre ceea ce simt ostaticii de atâtea zile”, descrie Levavi.

„Tremur, nu pot respira, am stat acolo 5 minute şi am vrut doar să fug”, a spus Ella Ben Ami la plecare. Tatăl ei, Ohad Ben Ami, în vârstă de 55 de ani, este în continuare ostatic în Fâşia Gaza.

„Am avut posibilitatea de a fugi, dar ei nu, sunt în întuneric, este un loc oribil”, adaugă tânăra, care ţinea în mână o pancartă cu portretul tatălui ei.

Tunelul a fost dezvelit înainte de cea de-a 100-a zi de captivitate a ostaticilor. În ultimele trei luni, rudele lor, organizate într-un colectiv, au organizat numeroase conferinţe de presă şi au făcut apel la autorităţi.

Tunelul de la Tel Aviv este singurul tunel cu „o lumină la ieşire”, a descris Inbar Goldstein, a cărei cumnată şi trei nepoţi şi nepoate au fost eliberaţi în urma armistiţiului. Fratele său şi o nepoată au fost ucişi în atac.

Timpul se scurge „atât pentru ostaticii care sunt încă în viaţă, cât şi pentru cei pe care i-am pierdut şi care merită să fie îngropaţi, pentru ca familiile lor să aibă un mormânt pe care să-l jelească şi pentru ca noi să ne putem reconstrui societatea”, a adăugat ea, repetând ca şi celelalte familii „Aduceţi-i acasă acum!”.

Dar înainte de „lumină”, „trebuie să te simţi sufocat” de vizitarea acestui tunel. Pentru că „cum putem lupta” pentru ostatici „dacă nu putem măcar să înţelegem condiţiile lor de viaţă, fără aer, fără lumină şi fără speranţă?”.

The post La Tel Aviv a fost construit un tunel ca în Gaza, pentru ca oamenii să simtă ce simt ostaticii (Foto&Video) appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Război în Gaza Peste 100 de ținte Hamas lovite, Israelul a prezentat planurile pentru următoarea etapă a războiului

Armata israeliană continuă atacurile în Fâșia Gaza și a anunțat că trupele…

Antreprenor cu viziune, după 20 de ani de corporație: Mașinile vor fi ca telefoanele de azi #Interviu Bogdan Speteanu, Moov Leasing

Mașinile vor avea în curând aceeași soartă ca și telefoanele inteligente, a…

România, țintă pentru Rusia, are un răgaz de șase ani să scape de amenințare

Vladimir Putin a supraviețuit doi ani în războiul pe care l-a declanșat…

Un cuplu de români din Marea Britanie reclamă că preotul le-a cerut să facă ceva absurd la botezul copilului lor

Un cuplu de români, stabilit de 12 ani în Marea Britanie susține…