analiza-ny-times-desi-detine-una-dintre-cele-mai-bogate-fundatii-caritabile-din-lume,-elon-musk-o-foloseste-mai-mult-in-interesul-propriu,-pentru-deduceri-fiscale,-precum-si-in-beneficiul-apropiatilor-sai.
Analiză NY Times. Deși deține una dintre cele mai bogate fundații caritabile din lume, Elon Musk o folosește mai mult în interesul propriu, pentru deduceri fiscale, precum și în beneficiul apropiaților săi.

Fundația caritabilă a lui Elon Musk deține circa cinci miliarde de dolari, dar funcționează cu trei oameni – doi angajați care lucrează în medie șase ore pe săptămână și Elon Musk însuși, arată o amplă analiză a New York Times, care a pus față în față documentele și mărturiile privind promisiunile de donații ale miliardarului și actele caritabile ale fundației sale.

“Spre deosebire de Bill Gates, care și-a dedicat averea efortului de a îmbunătăți serviciile de sănătate din Africa, sau de familia Walton (deín[toarea Walmart), care a stimulat reforma în sistemul educațional american, filantropia domnului Musk este ocazională și în mare măsură egoistă – îl face eligibil pentru reduceri fiscale enorme dar de fapt își urmărește interesele de business”, arată cotidianul american.

În 2020, el și-a înzestrat organizația de caritate cu acțiuni deductibile din impozite în valoare de peste 7 miliarde de dolari, ceea ce a făcut-o una dintre cele mai mari din SUA, la acea vreme. Dar, în ultimii ani, “aceasta nu a reușit să doneze nici minimul necesar prevăzut de lege pentru a justifica scutirile fiscale, ceea ce o expune la riscul de a fi nevoită să plătească guvernului o penalizare financiară substanțială”.

În 2022, ultimul an pentru care sunt disponibile înregistrări, fundaía lui Musk a oferit 160 de milioane de dolari, cu 234 de milioane de dolari mai puțin decât prevede legea.

De altfel, din donațiile oferite de Fundația Musk în 2021 și 2022 – ultimii ani pentru care sunt disponibile date complete – aproximativ jumătate au legătură cu Musk, cu angajații sau cu firmele sale.

Printre beneficiarii donațiilor făcute de Fundația Musk se numără un client important al SpaceX, două unități de învățământ (una în interiorul unui complex SpaceX, cealaltă situată lângă o nouă subdiviziune pentru angajații lui Musk).

În octombrie 2021, Elon Musk a ținut prima pagină a ziarelor din toată lumea, oferind 6 miliarde de dolari Programului Alimentar Mondial al Națiunilor Unite, cu condiția ca ONU să descrie modul în care va cheltui banii. Programul ONU a răspuns cu un plan, dar domnul Musk nu a mai dat nimic.

La sfârșitul anului 2021, Elon Musk a exercitat opțiuni dintr-un plan de bonusuri pe acțiuni ale Tesla, care i-au oferit acțiuni în valoare de aproximativ 25 de miliarde de dolari. “Voi plăti peste 11 miliarde de dolari în taxe anul acesta”, a postat el mai târziu pe Twitter. Legea fiscală americană îi oferă posibilitatea de a dona acțiunile Tesla, al cărei preț a acțiunilor a crescut în ultimii ani, unei organizații nonprofit, pentru a obține o deducere fiscală pe baza valorii acțiunilor. Dar trebuia ca fundația sa să doneze anual cel puțin 5% din valoarea activelor sale, ceea ce, potrivit declarațiilor sale fiscale, nu s-a întâmplat.

“Fundația Musk nu a făcut publice detalii despre ceea ce a oferit în 2023 sau dacă și-a compensat deficitul față de anul precedent. Dacă nu ar fi făcut-o, ar putea datora o taxă penală egală cu 30% din deficitul rămas din 2022”, arată The NY Times.

Publicația enumeră și donațiile pe care Fundația Musk le-a făcut și care nu par să aibă legătură cu familia sau cu afacerile lui Elon Musk: 112 milioane de dolari, pentru cercetările privind reducerea dioxidului de carbon din atmosferă și din oceane, 10 milioane de dolari (Universității din Texas) pentru un studiu demografic, 5 milioane de dolari pentru un program al Națiunilor Unite care identifică școlile rurale care au nevoie de acces la internet și alte 100 de milioane de dolari unei organizații din Texas, care spune că vrea să înființeze școli.

Analiza integrală pe NY Times

You May Also Like

SUA. TikTok a înregistrat venituri de 16 miliarde de dolari, anul trecut. Compania care o deține, ByteDance, a avut venituri globale în creștere cu 40% și este pe cale să depășească Meta, în acest an.

Deși autoritățile americane fac eforturi pentru a forța compania chineză ByteDance să…

Buftea. Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu o viteză de 110 km/h, pe un tronson de drum pe care limita era de 40 de km/h. Polițiștii i-au suspendat permisul pentru 90 de zile.

Senatoarea Diana Șoșoacă a transmis chiar ea în direct momentul în care…

Investigație jurnalistică: Israelul a folosit un sistem complex bazat pe inteligență artificială în războiul din Gaza. Tehnologia a identificat zeci de mii de ținte Hamas, pe care armata le-a lovit fără să țină cont de posibilele victime civile.

Potrivit The Guardian, care citează o investigație jurnalistică realizată de publicația israeliană…

Taiwanul a fost lovit, miercuri dimineața, de un cutremur de magnitudine 7,4, cel mai puternic din ultimii 25 de ani. 26 de clădiri s-au înclinat și sunt pe punctul de a se prăbuși.

Cutremurul s-a produs la ora locală 7:58 (2:58 ora României) la 18…