franta-va-legaliza-eutanasia-presedintele-macron-spune-ca-va-fi-permisa-optiunea-unei-“morti-asistate”-pacientiilor-adulti,-cu-discernamant-complet,-care-sufera-de-o-boala-incurabila-intr-o-faza-terminala.
Franța va legaliza eutanasia. Președintele Macron spune că va fi permisă opțiunea unei “morți asistate” paciențiilor adulți, cu discernământ complet, care suferă de o boală incurabilă într-o fază terminală.

Într-o intervenție pentru publicațiile franceze Liberation și La Croix, președintele Emmanuel Macron a declarat că opțiunea ar urma să fie permisă pacienților adulți cu discernământ deplin și complet, care suferă de o boală incurabilă cu un prognostic vital pe termen scurt sau mediu și care sunt într-o continuă suferință”. Nu se vor încadra minorii și pacienții care suferă de afecțiuni psihiatrice sau neurodegenerative, precum Alzheimer.

Conform președintelui francez, persoanele care aleg să moară prin eutanasie trebuie să depună o cerere care va fi analizată de o echipă medicală. În cazul în care cererea este aprobată, persoanei i se va prescrie un medicament letal, pe care îl poate administra singură, la domiciliu, la azil sau într-o unitate medicală specializată.

Va exista un termen limită minim de două zile de așteptarea de la depunerea cererii pentru a testa determinarea pacientului. Apoi, răspunsul trebuie să fie primit în maximum 15 zile. În cazul unui răspuns favorabil din partea medicilor, prescripția pentru medicament este valabilă timp de trei luni. Pacientul poate, bineînțeles, să se răzgândească în orice moment”, a explicat Emmanuel Macron, precizând că, în cazul unui răspuns nefavorabil, pacientul poate consulta o altă echipă medicală.

Președintele Macron a mai declarat că s-a ferit să folosească expresia “sinucidere asistată” sau termenul “eutanasie” deoarece, pe lângă consimțământul pacientului, este esențială decizia medicală, cu criterii precise.

Sursa: LeMonde

Sursa Foto: Sudok1 / Dreamstime

You May Also Like

Buftea. Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu o viteză de 110 km/h, pe un tronson de drum pe care limita era de 40 de km/h. Polițiștii i-au suspendat permisul pentru 90 de zile.

Senatoarea Diana Șoșoacă a transmis chiar ea în direct momentul în care…

SUA. TikTok a înregistrat venituri de 16 miliarde de dolari, anul trecut. Compania care o deține, ByteDance, a avut venituri globale în creștere cu 40% și este pe cale să depășească Meta, în acest an.

Deși autoritățile americane fac eforturi pentru a forța compania chineză ByteDance să…

NASA a determinat că satelitul Europa, care gravitează în jurul planetei Jupiter și despre care se credea că ar putea găzdui forme de viață, are de aproape 90 de ori mai puțin oxigen decât se estimase inițial.

Un studiu publicat în revista Nature Astronomy, realizat de NASA, arată că…

Taiwanul a fost lovit, miercuri dimineața, de un cutremur de magnitudine 7,4, cel mai puternic din ultimii 25 de ani. 26 de clădiri s-au înclinat și sunt pe punctul de a se prăbuși.

Cutremurul s-a produs la ora locală 7:58 (2:58 ora României) la 18…