interviu-mihai-maci,-profesor-universitar:-„majoritatea-studentilor-mei-isi-doresc-un-lucru-simplu:-1)-sa-fie-angajati-la-stat-si-2)-daca-se-poate,-in-structurile-militarizate!-un-student-de-al-meu-care-intra-azi-intr-o-structura-din-asta-se-va-pensiona-inaintea-mea!-cand-in-institutiile-astea-va-fi-undeva,-in-jur-de-15-20%-din-populatie,-o-sa-fim-ca-si-pakistanul:-o-armata-care-are-un-stat!”
INTERVIU Mihai Maci, profesor universitar: „Majoritatea studentilor mei isi doresc un lucru simplu: 1) sa fie angajati la stat si 2) daca se poate, in structurile militarizate! Un student de-al meu care intra azi intr-o structura din asta se va pensiona inaintea mea! Cand in institutiile astea va fi undeva, in jur de 15-20% din populatie, o sa fim ca si Pakistanul: o armata care are un stat!”

Romania este intr-o faza in care se descompune pe multiple planuri, iar solutia la aceasta disolutie nu se intrevede, avertizeaza cunoscutul profesor Mihai Maci, intr-un interviu acordat aktual24.ro. Vorbim de confluenta unor probleme vechi, nerezolvate, care ne-au ajuns din urma, cu provocarea unor probleme noi, produse de evolutia actuala a lumii. Impreuna, acestea duc la descompunerea limbii romane, la descompunerea comunitatilor, la destramarea contractului social si pierderea reprezentativitatii clasei politice, iar in final la descompunerea morala unde un rol major l-a jucat Klaus Iohannis.

„In scoala noastra vin copiii a caror limba materna adevarata este engleza de tiktok! Adica oameni care petrec mai mult timp in fata device-urilor decat petrec cu propria lor familie. Pentru ei, engleza de tiktok este limba naturala, si nu limba romana!“, incepe abrupt profesorul Mihai Maci, lector la Universitatea din Oradea si unul dintre cei mai populari si activi intelectuali din spatiul romanesc. A facut Facultatea de Istorie si Filosofie la Universitatea Babes-Bolyai, din Cluj, unde si-a luat si doctoratul, iar azi e lector la Facultatea de Istorie, Relatii Internationale, Stiinte Politice si Stiintele Comunicarii, dar si membru in Departamentul de Relatii Internationale si Studii Europene.

Disolutia natiunii romane: limba si istoria s-au pierdut, s-a produs o descompunere morala, iar Iohannis a dat lovitura de gratie ultimei sanse de a se mai salva ceva

Periodic, Mihai Maci arunca niste „bombe“. Ultima – un editorial devastator publicat pe „Contributors.ro“ la 10 februarie, intitulat „Si ce daca nu stiu?!“ si dedicat „studentilor mei“. Textul, unul extrem de dur, arata ce livreaza in acest moment sistemul de invatamant preuniversitar: tineri care nu stiu nimic din ce s-a intamplat inainte de 2006, care scriu fara diacritice si nu mai au capacitatea de a prezenta o naratiune de la cap la coada. Profesorul observa ca noua generatie e diferita nu doar de cele de acum 10 sau 20 de ani, dar chiar de cele de acum 2-3 ani. Este generatia Tiktok.

Pornind de la aceasta analiza care a creat valva in Romania, aktual24.ro a initiat o discutie cu profesorul Mihai Maci pentru a vedea cauzele acestei situatii dramatice si ce se ascunde sub constatarea ca ne confruntam cu generatii a caror limba materna e engleza de Tiktok, si nu romana, dupa cum spune chiar cadrul didactic.

Ceea ce am aflat e chiar cu mult mai rau decat asteptam. „Limba si istoria, cele doua lucruri care leaga o comunitate intr-o tara, care fac dintr-o populatie un popor si fondeaza constiinta nationala, mai exista in Romania doar intr-o maniera reziduala. La ora actuala ele nu mai sunt un principiu viu, ci mai curand ceva ideologic“, spune Mihai Maci. E vorba exact de disparitia elementelor care tin la un loc un popor.

Si asta nu e totul. Ceea ce a facut Klaus Iohannis, prin asa-zisele legi ale educatiei, a blocat sansa de a schimba cursul evenimentelor. O reforma care ar fi putut duce la mobilizarea profesorilor impreuna cu parintii pentru salvarea urmatoarelor generatii s-a transformat intr-o mascarada sinistra. „Romania Educata a fost o nenorocire pentru noi! Cum poti sa numesti Legea Educatiei o chestie care in perioada dezbaterii parlamentare s-a aflat trei luni de zile la secret? Romania Educata a fost o fantosa a presedintelui!“, spune Mihai Maci.

„Legea Educatiei ar trebui sa ne spuna simplu cateva lucruri. Primul dintre ele este: unde vrem sa mergem cu invatamantul din Romania? De pilda, scopul nostru este ca pe clasele I-IV sa nu mai avem analfabeti. Toti copiii care au 10 sau 11 ani din Romania sa stie sa citeasca cursiv, fara sa se impiedice, fara sa se balbaie, sa stie sa scrie un text de o pagina clar, citet, cu semnele de punctuatie acolo unde trebuie puse si format corect. Si, in fine, sa stie sa socoteasca. Adica sa adune, sa scada, sa inmulteasca si sa imparta cu numere pana la maximul monedei nationale, 500!“ In loc de asta, s-au livrat cuvinte goale, termeni de neinteles aruncati cu lopata la un loc, fara sa propuna absolut nimic util: „Legea educatiei serveste la proliferarea imposturii. Impostura aici se numeste crearea de normative, raportarile pe care trebuie sa le faca toata lumea. Si atentie, copiii! Raportati numai performante! Pentru ca din performante sa obtin prime! Adica ceva ce curge in cont. Si ocazional, cand vin testele PISA, descoperim ca nu e ca in raportari! Trei zile e agitatie, dar dupa aia toata lumea se face ca uita“.

Mama noastra, telefonul mobil, ne invata limba materna: engleza de Tiktok

In acest timp, „la firul ierbii“ lucrurile continua sa se degradeze in ritm accelerat. „Pana ajunge la gradinita, in aia 2 sau 3 ani pe care ii petrece copilul acasa, se intampla deja prea multe lucruri care sunt incontrolabile. Avem copii care, atunci cand ajung la gradinita, refuza sa vorbeasca romaneste. Nu scot nici un cuvant in limba romana! Copiii aia pana la 3 ani de zile sau pana la varsta la care s-au dus la gradinita au crescut in fata cu Tiktok-ul. Aia e mama lor, aia e limba lor materna! Acolo eu nu stiu ce sa fac!“, spune cu o unda de disperare in glas profesorul.

Pe acest fundal, o minoritate a pus mana pe putere si actioneaza impotriva majoritatii pasive. Insesi alegerile au fost transformate, in Romania, intr-o parodie, in timp ce elitele politice, de oprecaritate intelectuala dramatica, sunt incapabile sa ia vreo decizie: „Liderii nostri isi pot permite sa aiba o formatie precara tocmai datorita faptului ca ei nu decid! Cand noi criticam clasa politica, intre altele, o criticam tocmai din cauza faptului ca ne pare un soi de teatru absurd de papusi! Sunt niste oameni incapabili sa ia orice decizie. Sau, daca doriti, care sunt capabili sa ia niste decizii, ca sa zic asa, pavloviene: «marim preturile, marim taxele, facem imprumuturi externe…». (…) Ne aflam la ora actuala in situatia de a transforma mecanismul electoral intr-un soi de mecanica neutra. Adica scopul alegerilor nu mai e acela de a alege ceva, ci scopul alegerilor a devenit acela de a confirma ceva! Nu va suparati, asa era si pe vremea lui Ceausescu, si pe vremea lui Stalin! Si Kim Jong-un organizeaza alegeri, sa stiti! Niciunul dintre ei n-au abandonat mecanismul electiv“.

In acest timp, la 34 de ani de la Revolutia unde au murit oameni sperand ca vom fi liberi, pe usile facultatilor intra tineri al caror ideal in viata este sa ajunga si ei in structurile militarizate, pentru ca acolo nu trebuie decat sa urmeze ordine si n-au grija zilei de maine. Statul le va da salariu crescator, haine sa se imbrace, mancare sa manance, iar in 20 de ani vor iesi la pensie. Mare parte din tanara generatie nu vrea schimbarea. Vrea doar sa fie parte din elita bugetara privilegiata: „Mi se intampla adesea sa discut cu studentii si lucrul asta sa ma inlemneasca. Vorbesc cu ei si imi spun acest lucru: «Eu nu vreau nicio schimbare! Eu vreau numai sa fiu si eu la butoane, sa-mi cada si mie! De ce numai la altii? Vreau si eu!». Asta te cam ia cu friguri, ca sa fiu sincer“.

Matei Udrea: Domnule profesor Mihai Maci, editorialul pe care l-ati scris dumneavoastra de curand, despre transformarile nu neaparat pozitive pe care le observati la studentii dumneavoastra din ultimii 2-3 ani, a avut un impact foarte mare. Ultima oara cand m-am uitat, textul avea vreo 60.000 de citiri pe Contributors.ro, cam cat un stadion Arena Nationala plin, cand e meci decisiv pentru nationala de fotbal. Care au fost reactiile pe care le-ati primit? Lucrurile asupra carora ati atras atentia pot fi incomode.

Mihai Maci: Intrucat dumneavoastra ati pus mai multe intrebari, o sa le raspund pe rand. Aveti perfecta dreptate. Textul asta a fost citit de multa lume, raportat la cata lume citeste platformele noastre de problematizare sau presa culturala. Totusi, mi se pare ca, raportat la scara populatiei, daca ne gandim la numarul studentilor din Romania, la numarul profesorilor din Romania sau la numarul parintilor, a celor care au copiii elevi sau studenti, a fost citit foarte putina lume! Eu m-as fi asteptat ca rezonanta acestui text sa mearga mai curand in mediile care au functia de a problematiza ceea ce se intampla in invatamant, in mediile administrative ce guverneaza educatia, care – in egala masura – au functia de a da raspunsuri. Sper, de fiecare data cand scriu, ca acolo se va auzi si ca oamenii aceia vor lua in serios lucrurile pe care le spun eu; lucruri care, intotdeauna, tin de perspectiva mea. Perspectiva mea este o perspectiva mica, o spun cu adanca sinceritate. Eu sunt lector la o universitate din provincie (din Oradea – n. red.). Ceea ce vad eu tine cam de ceea ce am spus in text, adica de contactul meu direct cu studentii carora le predau. Eu nu am nicio functie administrativa, eu nu ma aflu in niciun institut national de cercetare a educatiei, nu sunt expert in educatie. Insist pe asta! Nu sunt, nu am nici o calificare si nicio atributie in domeniul stiintelor pedagogice. Dar exista oameni care le au si oamenii acestia ar fi bine sa porneasca de la problemele pe care nu doar eu le pun, sa le gandeasca, sa incerce sa vada la o scara mai mare despre ce anume este vorba, sa le prezinte tuturor situatia si, eventual, sa vina cu variante de raspuns legislativ, administrativ, economic s.a.m.d. Si, mai ales, cu variante de raspuns la nivelul continuturilor de predare. Pentru ca, in treacat fie spus, sa stiti, in varii institutii legate de Ministerul Invatamantului de la noi sunt oameni care sunt platiti ca sa faca acest lucru! Cred ca ei ar trebui intrebati care sunt problemele si care sunt solutiile. Eu pot sa spun ceea ce vad eu si pot sa fiu, daca doriti dumneavoastra, un om care trage un semnal cu privire la anumite probleme. Dar nu pretind in niciun fel a fi mai mult decat atat! Vreau sa sa fie foarte clar acest lucru. In ceea ce priveste reactiile pe care dumneavoastra le-ati mentionat la acest text: reactia care mie mi s-a parut cea mai interesanta a fost faptul ca multi oameni din sistem, multi oameni care au de-a face in mod direct cu invatamantul din Romania, au spus problemele de care se lovesc ei. Vreau sa accentuez acest lucru: faptul ca atatia oameni au citit textul meu, faptul ca multi au raspuns acestor probleme, cateodata facand observatii lucrurilor pe care le-am spus eu – si e foarte bine ca au facut observatii! – deci, faptul ca atatia oameni au reactionat nu spune ca textul meu e interesant, spune ca problema pe care am incercat eu s-o numesc este reala!

Si actuala!

Exact! Asa cum au aratat-o varii forme de prezenta a unor probleme care au venit dupa textul meu. Inclusiv faimoasele simulari ale Evaluarii nationale.

„In scoala noastra vin copiii a caror limba materna adevarata este engleza de tiktok! Adica oameni care petrec mai mult timp in fata device-urilor decat petrec cu propria lor familie. Pentru ei, engleza de tiktok este limba naturala, si nu limba romana!“

Chiar urma sa va intreb: la ce v-ati gandit in momentul in care ati aflat rezultatele evaluarii pentru clasa a VIII-a?

La ce poti sa te gandesti in conditiile in care, daca te uiti pe cifrele care au fost prezentate, 72% dintre elevii de gimnaziu nu sunt in stare sa obtina nota 6 la matematica? 72%! Asta inseamna trei sferturi, ma intelegeti? In mod normal, atunci cand dai un examen, la examenul respectiv, notele ar trebui sa respecte faimoasa Curba a lui Gauss. Sa ai putini foarte slabi, sa ai putini foarte buni si majoritatea sa fie pe calea de mijloc, adica sa aiba note, nu-mi dau seama, intre 6 si 8. Acolo e calea de mijloc in general. Da? Ori, in contextul in care tu ai pana la nota 6 trei sferturi dintre elevi, nu va suparati, asta inseamna ca ai o problema! Asta inseamna ca ceea ce se preda in scoala si felul in care se preda in scoala nu este adecvat intelegerii copiilor acestora! Si, atentie, nu e ceva care sa tina de deficienta profesorilor! Poti sa ai profesori care n-au o buna calificare in matematica, profesori care nu cunosc continuturile noi s.a.m.d. Si totusi, in masura in care ai avea asa ceva, procentul celor cu note mici ar fi mult mai redus! Dar in momentul in care tu ai trei sferturi, inseamna ca ceea ce se face si felul in care se face peste tot e o problema – sau ar trebui sa fie o problema – care sa fie luata in serios!

E ceva gresit.

Sigur ca da! Va rog, ganditi-va, de asemenea, ca la limba romana, pana la nota 6 au fost, iarasi, in jur de 40 si ceva la suta, cred ca spre 45%! Cifra care se suprapune destul de bine peste procentul a ceea ce noi numim „analfabetism functional“! Din punctul meu de vedere, daca la limba romana, care, ma rog, pana destul de recent, este limba materna in Romania – o sa revin asupra acestui lucru – si la matematica, care se face dupa clasa I in scoli, daca ai 45%, respectiv 72% incapabili sa ajunga la nota 6… Eu iau nota 6, nu nota 5, pentru ca nota 5 este nota de trecere in scoala, dar nota 6 este nota de trecere la examen, de asta ma raportez la ea. Deci, daca nu sunt in stare sa obtina nota asta, nu va suparati, e o problema structurala! Nu e o problema care e sa tina de situatia unui elev sau de situatia unui profesor. Eu ma gandesc ca, intre altele, aceste cifre ar trebui sa dea de gandit oamenilor care coordoneaza procesul educativ din Romania in aceasta maniera! As vrea sa precizez si treaba cu limba materna…

Da!

Sa stiti ca e o problema foarte reala aici. Nici despre asta nu am vazut niciun fel de studii la ora actuala. In scoala noastra vin copiii care, dintr-o situatie sociala la care reflectam foarte putin, conjugata cu evolutia tehnologiilor, ajung – probabil – in situatia in care limba lor materna adevarata este engleza de tiktok! Adica oameni care petrec mai mult timp in fata device-urilor decat petrec cu propria lor familie. Asta, in cazul in care mai au o familie! Ca atare, pentru ei, engleza de tiktok este limba naturala, si nu limba romana! Limba romana este o limba secunda. In domeniul studiilor lingvistice exista un fenomen care poarta numele de diglosie. Diglosia inseamna ca vorbesti doua limbi, una este limba publica, limba paturii superioare – si asta tinde sa fie engleza, repet, un anumit tip de engleza care este cea vehiculata de device-uri, nu engleza lui Shakespeare, de pilda – si la celalalt nivel e o limba de curte! De de curte in sensul de curtea casei, de strada, cand iesi in fata blocului si vorbesti cu prietenii tai. Si senzatia mea este faptul ca aceia e un soi de limba romana; nu limba romana literara, ci mai curand o limba romana locala, o limba romana de gasca s.a.m.d. Noi nu ne punem problemele astea absolut deloc, desi lucrul acesta este dramatic! De ce? Dintr-o ratiune simpla: din cauza faptului ca nu observam felul in care, odata cu descompunerea limbii, avem o marturie a descompunerii comunitatii! Comunitatea, indiferent care este ea: cea mica, a satului, cea medie, a orasului, cea mare, a tarii! Comunitatea se descompune atunci cand limba nu mai functioneaza ca factor unificator.

Sunt niste lucruri foarte ingrijoratoate pe care le spuneti acum. Imi aduc aminte de o afirmatie facuta de Gabriel Liiceanu acum doi ani. Dansul prezenta niste date care aratau ca o mare parte dintre romani n-au citit niciodata nicio carte, ca un procent insemnat n-au terminat 10 clase, altii n-au terminat nici 8 clase. Majoritatea citesc cel mult 5 minute pe zi. Concluzia dansului era ca in ritmul asta ne indreptam rapid spre disparitia poporului roman. In 20-30 de ani.

Aici sunt niste lucruri care sunt esentiale, pentru ca ele formeaza modernitatea. Nu stiu daca dumneavoastra stiti cum au aparut reperele de baza ale invatamantului modern in Europa. Ele n-au aparut dintr-o teorie, ci dintr-o necesitate practica. Schematizez foarte mult explicatia, ideea este sa se inteleaga clar despre ce vorbesc. Ne referim la razboaiele Revolutiei franceze. Stiti ca, din momentul in care izbucneste Revolutia, e un scandal peste tot in Europa si, mai mult sau mai putin, capetele incoronate ale Europei, statele feudale europene se coalizeaza si trimit armate impotriva Frantei. Ei bine, Franta trebuie sa se apere. Si, ca atare, are nevoie de armata. In mod traditional, armatele de pe vremea respectiva erau fie armate nobiliare, pentru ca nimeni nu inarma taranii in Evul Mediu, fie erau armate de mercenari. Franta n-avea armata nobiliara pentru ca revolutia era impotriva nobililor. Iar mercenarii nu voiau sa lupte de partea nu se stie cui; ca sa zic asa, preferau principii, care stiau – din experienta – ca acestia platesc. Asa ca Franta, in momentul in care izbucnesc aceste razboaie revolutionare, se trezeste fara armata! Si ea recurge la ceva care nu se mai intamplase in Europa de pe vremea romanilor, si anume la conscriptia universala! Adica toti barbatii adulti sunt chemati sub arme, ca sa apere tara. Stiti, primele razboaie sunt in nord, celebra batalie de la Valmy, de pilda. Si pentru asta, iei tinerii si ii duci – luam exemple la intamplare – din Bretania sau din Proventa, adica din estul sau din sudul Frantei. Acum, odata ce-i duci pe aceia acolo, ai doua probleme. Prima problema este ca, asa cum se intampla intotdeauna cand vrei sa faci armata, trebuie sa faci instructie. Si tinerilor acelora le spui: la stanga. Dar nu toti inteleg! De ce? Pentru ca la 1789 aveam inca limbi diferite pe teritoriul Frantei. Cei din Bretania vorbeau bretona, care era mai apropiata de gaelica din Tara Galilor. Cei din Proventa, parte dintre ei vorbeau ceea ce se numeste langue d’oc. Iar langue d’oc e mai apropiata de catalana.

„Limba si istoria, cele doua lucruri care leaga o comunitate intr-o tara, care fac dintr-o populatie un popor si fondeaza constiinta nationala, mai exista in Romania doar intr-o maniera reziduala. La ora actuala ele nu mai sunt un principiu viu, ci mai curand ceva ideologic“

Asa e.

A doua problema, si mai mare decat asta, era aceea a faptului ca orice tanar taran intelegea un lucru simplu: daca vine cineva si navaleste in casa ta, sa-ti omoare femeia, copilul, animalele, sa-ti dea foc la bunuri, iei toporul si-ti aperi cu pretul vietii ce ai acolo. Dar el nu intelegea (ca sa ne exprimam la scara Romaniei) de ce trebuie sa te duci din Maramures ca sa lupti in Dobrogea? Ca, daca ma duc din Maramures in Dobrogea, faptul dramatic e acela ca-mi las descoperita tocmai casa pe care ar trebui s-o apar! Poate oricine sa vina sa-i omoare pe-ai mei! De ce sa ma duc in alta parte? Stau la mine in batatura, toti cei din sat punem mana pe furci si ne aparam! Adica, domnule Udrea, ce lipsea? Lipseau acele doua lucruri care leaga o comunitate intr-o tara! Care ii fac dintr-o populatie un popor. Si aceste doua lucruri sunt limba comuna si identitatea, adica imaginarul comun. Asa se face ca Napoleon, odata ce vine la putere – dupa razboaiele revolutionare franceze – are grija de a stabili marile scoli nationale ale Frantei. Si cea dintai menire a acestor scoli nationale este aceea de a impune o limba comuna si o istorie comuna. Aceea faimoasa, cu „Nos ancetres, les gallois“, „Stramosii nostri, galii“. Cu totii ne tragem din aceeasi radacina, asta inseamna suntem cu totii din aceeasi familie. Oriunde ma duc sa lupt pentru Franta, imi apar casa mea, pe de o parte, pe de alta parte avem o limba comuna, o memorie comuna si acestea ne leaga. Si toata scoala moderna, scoala care incepe cu secolul XVIII, scoala care sintetizeaza, pe de-o parte, temele clasice ale Iluminismului, care ne spune ca omul devine om, nu este om, ci devine om prin educatie, pe de alta parte romantismul care ne vorbeste de sange, pamant si credinta, toate lucrurile astea se aduna impreuna in acest efort de a fonda o identitate nationala pe baza limbii si pe baza istoriei. Lucrurile astea nu sunt anecdotice in ceea ce priveste invatamantul. Sunt esentiale!

In Romania, mai exista constiinta acestor elemente despre care ati vorbit mai devreme, limba si istoria? Se mai poate vorbi azi despre lucrul asta?

Eu am impresia ca ele exista, dar intr-o maniera reziduala, ca sa zic asa. La ora actuala ele nu mai sunt un principiu viu, care iriga intregul invatamant in chip firesc. Ele au devenit mai curand ceva ideologic, adica din cand in cand fie anumite persoane din sistem, fie in general persoane din afara sistemului, din mediul politic, agita lucrurile acestea asa, ca pe niste spectre, si ne spun: „Limba noastra-i o comoara!“. Numai ca, adesea, unii dintre ei sunt oameni care – in treacat fie spus – vorbesc foarte aproximativ limba romana. Fie, pe de alta parte, ne ofera un soi de istorie mitologica din aceasta, care foloseste mai curand ca refugiu, decat ca premisa identitara concreta. Din pacate, asa stau lucrurile. Oamenii astia, in loc sa agite ideologic aceste spectre, ar face mult mai bine sa se ocupe de felul in care lucruri care tin de limba si de istorie pot sa ajunga la tinerii zilei de astazi; adica pot sa ajunga si sa devina pentru ei niste bunuri commune, care sa le permita sa se cunoasca pe ei insisi si sa se recunoasca intre ei.

As avea o curiozitate. Ati primit feedback vizavi de lucrurile astea pe care le-ati spus si le spuneti public de la studentii dumneavoastra? Ei ce spun? Pentru ca, de fapt, dumneavoastra despre ei vorbiti, la ei va referiti.

Despre ei vorbesc si lor le-am dedicat textele. Spun textele si nu textul pentru ca acesta este al patrulea pe care il scriu din 2014. Am inceput sa fac aceste lucruri cu o functie, ca sa zic asa, pur personala. Eu am nevoie, ca profesor, sa inteleg cum gandesc studentii mei, ca sa pot adecva cunoasterii lor lucrurile pe care urmeaza sa le spun. Studentii au vorbit, ca sa zic asa, inainte. Adica lucrurile despre care am scris se bazeaza pe conversatiile mele cu cu ei. Sa va spun un lucru. Ceea ce am scris in fiecare din aceste texte este – intr-o anumita masura – si o sinteza si, evident, o formulare mai reflexiva a lucrurilor pe care eu le discut cu ei atunci cand le duc lucrarile despre care e vorba. Eu am pastrat acest obicei din scoala mea: de fiecare data cand dam o lucrare scrisa, la sfarsit, lucrarile se aduc si se discuta impreuna. Nu se fac referiri personale, daca am sa-i spun ceva unuia sau altuia, i-o spun personal. Dar problemele comune se discuta impreuna. Mai vreau sa fac o mica mentiune: fiica mea este studenta la masterat, a terminat scoala acum 3 ani si jumatate. Ca toti elevii, de la clasa a 5-a pana la clasa a 12-a a dat teze. Ei bine, din tezele astea eu imi aduc aminte ca a avut doua care au fost discutate in clasa! Cand eram eu elev, toate tezele – toate cate le-am dat in 8 ani de zile! – s-au discutat atunci cand ne-au fost aduse lucrarile! De ce e important sa discuti lucrurile astea? Pentru ca elevul sa stie ce a facut si sa stie ce n-a facut. Nota nu e o pedeapsa, noi uitam acest lucru. Menirea notei nu e aceea de a stabili topuri care sa le permita bunicutelor sa se simta mandre sau frustrate. Menirea notelor este aceea de a-i arata elevului cat mai are de facut. De asta ar fi bine ca in toate scolile, in toate facultatile, atunci cand se dau examene scrise, ca la astea ne referim, ca lucrarile sa fie discutate cu studentii, pentru ca ei sa-si dea seama ce au facut si ce mai au de facut. Mi se pare ca si obiceiul asta se pierde!

Dumneavoastra observati la studentii cu care interactionati ca se citeste foarte putin, ca le lipseste background-ul, ca nu reusesc sa inchege o naratiune atunci cand trebuie sa relateze ceva. Si multe alte lucruri. Editorialul dumneavoastra mi-a amintit de ce mi-a spus profesorul Dumitru Bortun anul trecut: ca a observat la studentii dansului o scadere a capacitatii de concentrare in ultimii ani. Ca dupa 10-15 minute incep sa se caute de telefoane. Este o un fenomen generalizat, il regasim si la universitatea dumneavoastra? Si daca da, de ce se intampla asta?

Iarasi dumneavoastra ati formulat mai multe intrebari. O sa incep cu ultima, pentru ca raspunsul este mai simplu. Sigur ca e un fenomen generalizat. Eu am facut testul si intr-o alta maniera, si anume le-am pus studentilor mei un film. Nu va inchipuiti ca le-am pus Tarkovski. Le-am pus un film accesibil. Si, intr-adevar, la fiecare 10-15 minute imi cereau sa facem o mica pauza, ca sa isi verifice ecranele! E limpede ca noi traim intr-o societate in care lucrurile se misca foarte repede, mult mai repede decat viteza traditionala a unui film sau, in fine, a unui film asa cum il stim noi. Probabil ca exista si filme cu un ritm mult mai accelerat in ziua de astazi. Probabil ca majoritatea dintre ei nu se mai uita la filme lungi, se uita la reels-uri sau la filmulete din astea pentru adolescenti sau… Nu-mi dau seama la ce. Cert este faptul, asta pot sa va spun, ca mi-au cerut sa-l intrerup de mai multe ori. Adica puterea lor de concentrare este limitata la timpul – banuiesc – dintre doua spoturi publicitare. In pedagogia americana, lucrurile astea erau cunoscute din anii ’70. Ca atare, sunt un subiect de reflectie si, in treacat fie spus, de metodologie pedagogica. Acolo, profesorului i se recomanda sa faca o pauza dupa un anumit timp, sa spuna o gluma, s.a.m.d. Dar altceva voiam sa va spun vizavi de prima dvs. intrebare: eu nu spun lucruri neplacute pentru studenti acolo. Menirea mea nu e aceea de a-i moraliza pe studenti. Pentru ca eu pornesc de la un principiu simplu, domnule Udrea, principiul asta este urmatorul: intre un varstnic si un tanar, intotdeauna mai multa responsabilitate are cel varstnic. Daca tinerii din ziua de astazi nu sunt in stare sa faca anumite lucruri responsabilitatea e a celor care i-au pregatit si promovat pama aici. Atentie, eu ma refer la acele lucruri care le sunt necesare studiilor universitare! Eu asta pot sa masor si sa judec! Eu nu pot masura calitatea umana a nimanui. Am precizat explicit in primul paragraf al acelui articol ca studentii mei sunt niste oameni extraordinari, nu sunt cu nimic mai rai sau mai dificienti decat alti tineri de varsta lor. Eu nu pot judeca din punct de vedere uman pe nimeni. Nimic nu ma abiliteaza pe mine pentru treaba asta. Eu pot sa masor daca ei au cunostintele si deprinderile necesare pentru a face studii in domeniul in care predau eu. Si daca nu au aceste cunostinte elementare – care tin de ceea ce pe vremuri se numea cultura generala, adica ceea ce se formeaza in gimnaziu si in liceu –, daca nu au acele deprinderi care se formeaza pe tot parcursul scolii si in mod particular in scoala primara, inseamna ca scoala care i-a trimis la mine are o deficienta. Eu asta am vrut sa spun in textul meu! Nu ca elevii mei au probleme, ci ca scoala ca atare, care i-a format sau i-a deformat, scoala asta e o problema pentru noi toti: elevi, profesori si parinti! Asta a fost menirea textului meu!

„In fruntea institutiilor, si mai ales in fruntea statului, se afla niste oameni de o precaritate intelectuala care nu inceteaza a ne uimi; care – vorba cronicarului – face «sa se sparie gandul». Daca in fruntea statului ajung persoane cu tot soiul de probleme penale, educationale, administrative, umane, se mai destrama ceva: se destrama contractul social care sta la baza vietii politice“

Am inteles. Aceasta e o problema specifica Romaniei sau catorva tari sau este o problema la nivel mondial?

Cum sa va spun eu… Mie mi se pare ca, la ora actuala, e o problema universala. Profit de ocazie, daca tot vorbim aici, sa va spun cate ceva despre textul la care tocmai scriu si care, intr-un anume fel, il continua pe cel precedat. Atata cat pot eu sa-mi dau seama, noi, la ora actuala, traim intr-o lume in care tinerii sunt supusi unui triplu proces de dezradacinare. Pe de o parte, cel putin in lumea noastra romaneasca, in foarte multe cazuri avem de-a face cu dezradacinarea din comunitatea de baza. Comunitatea de baza este satul. Copiii pleaca de la sat, vin la oras; pleaca dintr-o lume in care sunt cunoscuti si recunoscuti, intra intr-o lume in care sunt anonimi, care in felul ei este fascinanta, dar in acelasi timp le pune o multime intreaga de probleme. A doua dezradacinare este data de plecarea din tara oriunde in lume, care la ora actuala este nu doar posibila, ci si accesibila. Foarte multi pleaca din tara. Parinti, cateodata cu copiii, altadata fara copii. (Si aici, iarasi, se produc niste lucruri pe care le cunoastem si le intelegem foarte putin.) In fine, a treia dezradacinare este aceea pe care o aduce saltul intr-un imaginar care ne confrunta dintr-o data cu dorintele si cu spaimele noastre, fara nicio mediere. Asta este tot ceea ce ne ofera internetul! Sunt trei lucruri care vin unul peste altul, probabil de la varste foarte mici. Impactul cel mai mare il are cea de-a treia problema. Aceasta este cea mai mare, dar probabil prima este cea mai intensa dintre toate. Estomparea comunitatii mici, a satului, a familiei, cateodata a bisericii s.a.m.d. Eu vi le spun ca atare, pentru ca eu insumi n-am gandit suficient asupra acestor lucruri. Atunci cand scrii, se cuvine sa si gandesti inainte cu privire la lucrurile despre pe care vrei sa le scrii. Dar mi se pare ca lucrurile astea sunt reale cam peste tot in lume. Si, in felul asta, in mod paradoxal, desi tinerii din ziua de astazi par mai debusolati decat tinerii din alte vremuri, in acelasi timp sunt mai globalizati decat tinerii din alte vremuri. Oarescum, trasatura lor comuna, probabil la scara mare, este tocmai aceasta debusolare.

Dumneavoastra ati vorbit mai devreme despre problemele pe care incep sa le aiba tinerii cu limba romana. V-as intreba daca vi se pare ca „pe vremuri era mai bine“, ca sa vorbim si noi ca bunicii nostri. Aveti impresia ca situatia s-a degradat sau, de fapt, asa a fost tot timpul, doar ca nu ne dadeam noi seama?

Nu, nu; nu vreau sa fiu nostalgic absolut deloc. Nu sunt omul care, in ciuda faptului ca, asa cum vedeti, am parul si barba alba, sa ridic un deget in sus, moralizator, si sa spun: „Pe vremea mea…“. Ceea ce pot sa va spun este faptul ca, peste tot in lume, intr-o anumita perioada, educatia a avut un anumit prestigiu. Probabil ca in Occident este perioada care merge de la inceputul secolului al XIX-lea si pana prin anii ’60 ai secolului al XX-lea. In lumea noastra, romaneasca, perioada asta merge de la inceputul secolului al XX-lea, cu reformele haretiene, si pana undeva, catre jumatatea anilor ’90, cand se democratizeaza admiterea in facultati. Deci, in aceasta perioada, educatia a avut un anumit prestigiu. De ce? Datorita faptului ca omul educat, era in mod vizibil era un cunoscator, era un om care se pricepea la anumite lucruri. Intotdeauna, omul care se pricepe impune, pentru ca intr-o situatie normala, dar mai ales intr-o situatie de criza, el stie ce are de facut. Este precum carmaciul pe corabie. Nu se pierde cu firea si stie incotro trebuie sa mearga. Deci, pe de o parte, inca o data, impunea prin acest lucru. Pe de alta parte, educatia constituia ceea ce noi numim un ascensor social. Adica era o modalitate prin care tinerii, in mod particular tinerii din mediul rural, puteau sa se incadreze nu doar in lumea urbana, dar puteau sa se incadreze si in inaltul mediu administrativ. Ei deveneau, prin intermediul studiilor, ceea ce in prima faza a modernitatii, pe vremea lui Ludovic al XIV-lea, si in toata perioada care duce pana la Revolutia Franceza, se numeste „nobilimea de roba“, adica acei oameni care, prin formarea lor si prin serviciile aduse statului, devin inalti functionari, adica devin echivalentii vechii aristocratii. Si vreau sa va spun ca acest dublu prestigiu al ”mai-stiutorului”, cum spunea domnul Sora, pe de o parte, si pe de alta parte al ascensorului social, au functionat in societate. Drept care omul care avea anumite cunostinte era privit cu respect.

Eu sunt de acord cu dumneavoastra – imi cer scuze ca va intrerup –, dar in cazul specific al Romaniei vedem ca atat primul ministru al tarii, cat si cel care a fost inaintea lui prim-ministru vorbesc foarte prost limba romana! Cand mergeau dansii la scoala nu existau tablete, nu existau telefoane mobile, nu existau tentatiile internetului de acum. Si totusi, habar n-au sa vorbeasca limba romana, nu reusesc sa duca un rationament pana la capat. Si atunci, de ce spunem ca tinerii de azi vorbesc prost limba romana, cand cei care au ajuns in cele mai inalte functii in statul roman, ei insisi vorbesc extrem de prost? Poate chiar mai prost decat copiii care astazi stau cu nasul in tableta! Sunt ministri ai Educatiei care fac dezacorduri intre subiect si predicat! Oameni care-s la 40, 50 de ani, nu mai poti sa spui ca au suferit din cauza tabletelor.

Sigur ca da, aveti perfecta dreptate! Ce pot eu sa va spun? Intr-adevar, puterea exemplului intr-o societate este definitorie. Eu nu pot sa le spun elevilor mei „dragii mei, voi trebuie sa fiti niste foarte buni cunoscatori, niste foarte buni specialisti, niste oameni care inteleg clar, care au studii serioase, care se exprima articulat!“, in conditiile in care in fruntea institutiilor, si mai ales in fruntea statului, se afla niste oameni de o precaritate intelectuala care nu inceteaza a ne uimi si, vorba cronicarului, face „sa se sparie gandul“. Dincolo de faptul ca unii dintre ei s-ar putea sa aiba chiar probleme mult mai grave, legate de felul in care pot fi probate suspiciuni de de plagiat. Care e o fapta penala in Romania, sa nu uitam acest lucru. Si o fapta penala peste tot in lume. Astea sunt probleme cat se poate de reale. Si asta, iarasi, pune o problema la adresa intregului stat: care sunt principiile de selectie pe baza carora anumite persoane ajung in fruntea statului? De ce va spun asta: pentru ca asta este o problema a noastra, a tuturor, domnule Udrea. Daca mecanismele de selectie sunt viciate si daca in fruntea statului ajung persoane cu tot soiul de probleme penale, educationale, administrative, umane s.a.m.d., atunci treptat-treptat, se mai destrama ceva: se destrama contractul social care sta la baza vietii politice. Adica se destrama legatura de reprezentativitate dintre cetateni si alesii lor. Adaugati-o la ceea ce am spus inainte: problemele care tin de limba, problemele care tin de mentalul nostru comun. Adaugati-o si pe asta si vedeti ca, treptat-treptat, suntem in situatia in care o constructie pe care ne-a livrat-o modernitatea incepe sa se surpe. Incepe sa se surpe in timpul nostru. Si, atentie, cu totii suntem responsabili de acest lucru!

„Ceea ce ne vine in tara, ca fonduri europene, e o modalitate de ajutorare pentru a recupera diferentele dintre noi si Occident. Dar scopul nu este aceea ca Europa sa ne dea bani la nesfarsit! Scopul este acela ca Europa sa ne invete cum sa fac anumite lucruri! Ma tem ca vom ajunge in situatia in care, daca maine nu mai vin banii europeni, se darama tot, nimeni nu mai stie ce are de facut!“

Dar nu cumva asa este poporul? Daca vedem ca lucrurile astea le intalnim deopotriva la elitele politice, le intalnim si in salile de curs, in clase, poate si la multi dintre profesori, la foarte multi dintre copii, care vedem ca nu reusesc sa ia o nota de cinci la limba romana… Ca sa nu mai vorbim de chestiunile care tin de gandirea logica, pe care o presupune matematica. Poate ca asa este poporul roman!

Acum, stiti, explicatiile astea esentialiste si destinale, ca sa zic asa, nu explica nimic! Aceasta e o problema mare intotdeauna. Mai inainte de toate, ar trebui sa vedem care sunt situatiile concrete. De ce va spun asta? Datorita faptului ca poporul, ca atare, dincolo de generalizarea pe care o facem din varii ratiuni, nu e foarte omogen! Nu e omogen nici sistemul de invatamant. Aici sunt o multime intreaga de lucruri. Dar altceva vreau sa va spun. Mie mi se pare ca lucrurile astea tin, in realitate, de faptul ca noi ne dorim un soi de lume care sa functioneze pe pilot automat. Pilotul automat inseamna ca avem o maneta, tinem maneta aia in mana si din miscarea ei curg bani la noi in cont. Asta inseamna ca noi ne descarcam de responsabilitatea pentru ceea ce facem si, in mod particular, de responsabilitatea deciziilor noastre. Mai ales atunci cand tu esti un inalt functionar public, atributia ta de baza este cea a deciziei. Eu le explic mereu studentilor mei acest lucru, pentru ca sunt in situatia de a-l preda. Stiti ca exista o deosebire fundamentala intre politica si administratie. Politica este domeniul lui „CE?“. Ce vrem sa facem? Asta trebuie sa decida omul politic: ce vrem noi sa facem. Ca atare, in fiecare zi, el se afla in situatia de a lua o hotarare. Si aceasta hotarare trebuie sa-i actualizeze toate cunostintele. Cunostinte care tin de formarea lui, cunostinte care tin de datele de care dispune s.a.m.d. In vreme ce administratia este domeniul lui „CUM?“. Odata ce oamenii politici au stabilit ce vrem sa facem, cei din administratie vad cum pot fi facute lucrurile in maniera cea mai eficienta. Din pacate, la noi, omul politic nu e in situatia de a decide in permanenta. El, saracul, spera ca functioneaza pe pilot automat si ca se gaseste o formula – nu stiu, formula asta este marele lagar socialist, formula asta este integrarea europeana, formula asta sunt imprumuturile externe, formula asta este transpunerea in legislatia noastra etc, etc. – menita a rezolva orice. Niste lucruri mecanice pe care, aplicandu-le, totul o sa mearga bine. Vreau sa ma intelegeti bine, nu sunt nici pe departe un critic al formulelor de integrare. Dimpotriva, eu cred ca marea noastra sansa, in ultimii 30 de ani, a fost integrarea europeana. Singurul lucru pe care vreau sa il spun este faptul ca din ziua in care noi am devenit cetateni europeni, din ziua respectiva, problemele Europei sunt si problemele noastre! Si trebuie sa gandim asupra lor! Trebuie sa ne gandim la faptul absolut banal ca ceea ce ne vine in tara, ca fonduri europene, e o modalitate de ajutorare a tarilor din estul Europei si, in particular, a noastra, pentru a recupera diferentele dintre noi si Occident. Dar scopul nu este aceea ca Europa sa ne dea bani la nesfarsit! Scopul este acela ca Europa sa ne invete cum sa fac anumite lucruri, pentru ca, de la un moment dat, sa le facem singuri. Va rog, nu uitati acest lucru, ca ma tem ca vom ajunge in situatia in care, daca maine nu mai vin banii europeni, se darama tot, nimeni nu mai stie ce are de facut! Am vazut de nenumarate ori asemenea lucruri in societatea romaneasca. Asta pune o presiune pe omul politic, pentru ca el este in situatia de a decide mereu. Tocmai in actul deciziei se actualizeaza cunostintele lui, de asta important sa fii format bine. Ori, liderii nostri isi pot permite sa aiba o formatie precara tocmai datorita faptului ca ei nu decid. Si atunci cand noi criticam clasa politica, intre altele, o criticam tocmai din cauza faptului ca ne pare un soi de teatru absurd de papusi! Ceea ce vedem pe scena publica sunt niste oameni care sunt incapabili sa ia orice decizie. Sau, daca doriti, care sunt capabili sa ia niste decizii, ca sa zic asa, pavloviene: marim preturile, marim taxele, facem imprumuturi externe… Adica niste lucruri pe care le stie orice baiat care se duce si joaca la jocuri de noroc! Si e perdant acolo. Nu trebuie sa fii in varful statului ca sa poti lua asemenea hotarari. Menirea unui om politic, de pilda, este aceea de a gandi ce putem face, care sunt nodurile pe care putem apasa la ora actuala ca sa cream un efect de multiplicare a dezvoltarii. Or, daca tu esti un individ precar in ceea ce priveste formatia ta, nu ai nici macar intelegerea acestor lucruri!

Sunt de acord cu dumneavoastra intru totul. Dar oamenii astia n-au fost adusi de cineva si impusi cu forta, cum s-a intamplat, sa zicem, dupa 1944 in Romania. Ei provin din randurile poporului roman. Sunt votati! Oamenii sunt multumiti de ei, unii iau mereu peste 35% in sondaje. Adica sunt, cumva, reprezentativi pentru ce isi doreste poporul si cum arata poporul. Spuneati dumneavoastra, justificat de altfel, ca nu trebuie sa generalizam. Dar noi vedem ca oamenii astia castiga alegeri. Pana la urma, ii voteaza cineva. Acesti lideri politici se simt reprezentati, ca sa zic asa.

Nu! Nu! Daca dumneavoastra va uitati, de pilda, care este cota de incredere in Parlament in Romania, o sa vedeti in ce masura populatia se simte reprezentata de alesii ei! E foarte simplu. Nu stiu, are 16% sau ceva de genul asta.

„La ora actuala, scopul alegerilor in Romania nu mai e acela de a alege ceva, ci scopul alegerilor a devenit acela de a confirma ceva! Nu va suparati, asa era si pe vremea lui Ceausescu, si pe vremea lui Stalin! Si Kim Jong-un organizeaza alegeri, sa stiti! Niciunul dintre ei n-au abandonat mecanismul electiv“

Asa este.

Zic ca problema cu urnele este, iarasi, o problema mare, mai ales la ora actuala. Si ar merita cu totii sa reflectam asupra acestui lucru. Ne aflam in situatia de a transforma mecanismul electoral intr-un soi de – cum sa va spun eu – de mecanica neutra. Adica scopul alegerilor nu mai e acela de a alege ceva, ci scopul alegerilor a devenit acela de a confirma ceva! Nu va suparati, asa ceva era si pe vremea lui Ceausescu, si pe vremea lui Stalin! Si Kim Jong-un organizeaza alegeri, sa stiti! Niciunul dintre ei n-au abandonat mecanismul electiv.

Si Putin!

Si Putin! Va organiza alegeri chiar acum, in martie. Problema adevarata, din punctul meu de vedere, este in ce masura tot ceea ce presupune prealabilul alegerilor, si anume cunoasterea reala a problemelor societatii… Si va atrag atentia, asta tine in buna masura de presa, tine in buna masura de media. Pentru ca menirea mediei este aceea de a aduna problemele difuze ale societatii, de a le decanta si de a le formula intr-un limbaj inteligibil. Asta trebuie sa faca presa intr-o societate. Presa nu e circ permanent! Presa nu e propaganda. Odata ce presa este capabila sa formuleze aceste probleme intr-un limbaj inteligibil oricui si sa le aduca in atentia societatii, in interiorul societatii trebuie sa existe o dezbatere asupra lor. De asta avem partide politice, pentru ca partidele politice reprezinta optiuni diferite de a imagina viitorul pe baza situatiei pe care o avem. Iar ele dezbat si in interiorul lor – partidele, intre altele, sunt si forumuri de dezbatere – si dezbat si intre ele. Si in aceasta dezbatere cetateanul poate sa vada care sunt optiunile si poate sa adere, in functie de convingerile si de interesele lui, la una dintre ele. Abia dupa asta vin alegerile, domnule Udrea!

„Mi se intampla adesea sa discut cu studentii si ei si imi spun acest lucru: «Eu nu vreau nicio schimbare! Vreau numai sa fiu si eu la butoane, sa-mi cada si mie! De ce numai la altii? Vreau si eu!». Asta te cam ia cu friguri, ca sa fiu sincer“

Eu sunt de acord cu dumneavoastra, dar vedeti ca si presa – ma intorc la acelasi lucru ca si in cazul politicienilor ori al copiilor care intra in clase – este compusa din oameni care provin din randurile poporului roman. Presa sau politicienii nu pot sa fie altceva decat ofera societatea. Asta este nivelul aici.

Nu! Nu sunt de acord cu dumneavoastra! Aici cred ca avem o o scindare radicala, daca ma pot exprima asa, intre o multime mare si pasiva, care este poporul – pasiva, ma intelegeti? –, si o minoritate hiper-activa. Pasiv inseamna aici un om care nu se intereseaza prea mult de lucrurile publice, care e oarescum ca in lumea trecuta. Pentru ca, ne place sau nu ne place, in societatea noastra functioneaza inca niste reflexe ale trecutului, ale trecutului comunist – la el ma refer – sau chiar ale trecutului ante-comunist, ale trecutului unei societati foarte sarace. Caci aceasta e principala noastra caracteristica istorica: saracia. Deci, a unei societati in care oamenii au o singura problema – cea legata de supravietuirea lor. Ei la nivelul asta se gandesc: „Domnule, eu trebuie sa ma asigur pe mine si familia mea si nu ma intereseaza ce-i cu ceilalti, da-i incolo pe ceilalti! Pentru ca, daca eu ma ocup de altul, inseamna ca nu ma ocup de copiii mei. Si cand copiii mei o sa ajunga la greu, nimeni n-o sa aiba grija de ei. Eu trebuie sa ma ocup de ale mele si n-am timp de povestile voastre!“. Si, atentie, vreau sa va mai spun un lucru: e un grad foarte primejdios al lucrurilor care tine de faptul ca, la un moment dat, omul poate sa-si ia saracia ca bogatie. Adica sa considere ca in numele saraciei are dreptul la orice. De pilda, daca eu sunt sarac si fur, asta nu inseamna ca eu fac o ilegalitate! Asta inseamna ca un om sarac are dreptul sa fure, altfel nu poate supravietui! Atentie, asta e ceva foarte primejdios, pentru ca asta inseamna, cum sa va spun eu, a patra forma de descompunere, respectiv faptul ca societatea sa descompune moral! Ca eu sunt justificat sa fac orice in numele saraciei mele. Cand o sa fiu bogat, atunci imi pot permite sa fiu moral, dar pana atunci nu pot sa imi permit, si legea statului si Dumnezeu din ceruri trebuie sa inteleaga ca pentru copiii mei am dreptul sa fac orice!

Si credeti ca lucrul asta se intampla in Romania?

In buna masura, da! Ma scuzati, in buna masura, chiar se intampla lucrul asta! Adica morala este pusa in paranteza in numele asigurarii. Eu trebuie sa ma asigur si asigurarea asta… Supravietuirea nu cunoaste morala! Ma intelegeti? Ca sa supravietuiesti, ai dreptul la orice! Cine te-a dus in situatia de a supravietui are o problema morala. Deci, va atrag atentia ca avem o societate impartita, pe de o parte, intre oamenii acestia, care sunt multi si pasivi politic, pentru ca nu se ocupa de problemele comune, ci doar de problemele lor, si pe de alta parte, avem foarte putini care sunt hiper-activi si care actioneaza ca un grup organizat! Vor sa puna mana pe putere, vor sa puna mana pe o institutie, vor sa isi aserveasca un anumit sistem, au o destinatie foarte clara, stiu ce au de facut, hotarasc extrem de rapid si de eficient din perspectiva intereselor lor. Asta nu inseamna ca acestia din urma sunt reprezentativi pentru cei dintai. In niciun fel! Dar, atentie, din pacate – si, cel putin, aici va pot da dreptate – asta nu inseamna nici ca cei dintai, cei saraci, daca ar ajunge acolo, sus, ar face altceva decat acestia din urma. Asta e grav!

Am auzit lucrul asta. Am auzit din multe parti intrebarea asta: „Pai, si ce? Daca tu ai fi acolo, n-ai face la fel?“.

Nu va suparati, mie mi se intampla adesea sa discut cu studentii si lucrul acesta sa ma inlemneasca. Pentru ca noi avem aceasta mitologie a tineretului urban si studios, care este viitorul nostru, care produce noutatea si in cunoastere si in societate si in politica. Si vorbesc cu ei si imi spun acest lucru: „Eu nu vreau nicio schimbare! Vreau numai sa fiu si eu la butoane, sa-mi cada si mie! De ce numai la altii? Vreau si eu!“. Asta te cam ia cu friguri, ca sa fiu sincer.

„Romania Educata a fost o nenorocire pentru noi! Cum poti sa numesti Legea Educatiei o chestie care in perioada dezbaterii parlamentare s-a aflat trei luni de zile la secret?“

Despre asta e vorba… Dumneavoastra credeti ca legile educatiei, „Romania Educata“, vor schimba ceva din toata starea asta de lucruri? Pentru ca, in final, probabil trebuie sa ne intoarcem la educatie. Totul pleaca de la educatie.

Romania Educata a fost o nenorocire pentru noi!

De ce?

A fost o nenorocire pentru ca ea putea sa fie ocazia unei dezbateri reale in societate, a numirii problemelor invatamantului, a incurajarii palmasilor educatiei, a parintilor si a copiilor sa spuna care sunt lucrurile de care se lovesc, pentru a avea o imagine clara, o cartografiere a acestor probleme pe zone, pe straturi sociale, pe ce doriti dvs. Un diagnostic la scara nationala care sa ne permita sa incercam, pas cu pas – si atentie, inca o data o spun, apasand pe acele noduri care sunt capabile sa multiplice schimbarea – sa schimbam ceva in interiorul sistemului de invatamant, si in felul asta, implicit, sa gandim un viitor al tarii si al nostru, al tuturor. In loc de asta, Romania Educata a fost o pura marota verbala a presedintelui. Pentru ca presedintele nostru intotdeauna s-a dorit o persoana non-conflictuala, aflata deasupra intereselor politice, care are proiecte la scara mare s.a.m.d. Si a proiectat acest lucru si asupra proiectului ca atare. Adica Romania Educata a trebuit sa fie o chestie non-conflictuala, sa nu se discute nimic! Cum poti sa numesti Legea Educatiei o chestie care in perioada dezbaterii parlamentare s-a aflat trei luni de zile la secret? Nu va suparati, spuneti-mi dvs!

A fost la secret?

Nu va aduceti aminte ca, la un moment dat, toata tara discuta despre chestia asta, ca legile educatiei sunt secretizate? Eu am aici varianta de la legea invatamantului preuniversitar (profesorul Maci se intinde catre biblioteca din spate si aduce in cadru o cartulie groasa, cartonata – n. red.). Ingaduiti-mi sa va citesc un lucru din treaba asta. Zice asa: „Competentele transversale reprezinta achizitii valorice si atitudinale care depasesc un anumit domeniu, program de studiu, si se exprima prin urmatorii descriptori: autonomie si responsabilitate, interactiune sociala, dezvoltare personala si profesionala“.

„Legea educatiei serveste la proliferarea imposturii! Impostura se numeste aici crearea de normative la varf si raportarile pe care trebuie sa le faca toata lumea la baza. Si: atentie, copii! Raportati numai performante! Pentru ca din performante sa obtin prime! Adica ceva ce curge in cont. Iar ocazional, cand vin testele PISA, descoperim ca nu e ca in raportari! Trei zile e agitatie, dar dupa aia toata lumea se face ca uita“

Ce-i asta?

Nu va suparati, e in anexa Legii Educatiei! Din asta va citesc! Ce sa inteleaga un om normal, un profesor de rand, un parinte si un copil din treaba asta? Asta-i Legea Educatiei?! Legea Educatiei ar trebui sa ne spuna simplu cateva lucruri. Primul dintre ele este: unde vrem sa mergem cu invatamantul din Romania? De pilda, scopul nostru este ca pe clasele I-IV sa nu mai avem analfabeti. Toti copiii care au 10 sau 11 ani din Romania sa stie sa citeasca cursiv, fara sa se impiedice, fara sa se balbaie, sa stie sa scrie un text de o pagina clar, citet, cu semnele de punctuatie acolo unde trebuie puse si format corect. Si, in fine, sa stie sa socoteasca. Adica sa adune, sa scada, sa inmulteasca si sa imparta cu numere pana la maximul monedei nationale, 500! Ca restul pot sa-l faca pe telefon, daca stiu lucrurile acestea. Asta vrem sa avem la sfarsitul clasei a IV-a! Nu e o chestie grea, nu ne trebuie „descriptori“ pentru asa ceva! Si nici „itemizare“! Asta ce inseamna? Asta inseamna ca eu fac un cadru, caci aceasta este menirea legii – legea da un cadru; din cadrul acesta fac o programa. Programa, la randul ei, da o mare autonomie invatatorului, pentru ca invatatorii din diverse zone ale tarii pot sa-si aleaga texte diferite, pot sa-si aleaga probleme diferite, pot sa aleaga lucrurile pe care ei le considera cele mai adecvate intelegerii elevilor din fata lor. Apoi, mai e vorba de-a angrena comunitatea, adica administratia locala, cateodata politia locala, daca e necesar; in mod cert familiile, in procesul educativ. Mergem cu totii in directia astfel jalonata si in 5 ani de zile, daca o luam de acum – de la grupa pregatitoare pana la clasa a IV-a – vedem ce am realizat! Eu zic ca asa se face! Nu-mi face o caramida atata (profesorul arata din nou cartulia – n. red.), toata facuta din fraze precum cea pe care v-am citit-o eu! Aceasta la ce foloseste? Stiti la ce foloseste? La proliferarea imposturii! Impostura se numeste aici crearea de normative la varf si raportarile pe care trebuie sa le faca toata lumea la baza. Si atunci avem un mecanism din acesta de aglutinare institutionala, in care in scoli sunt directiunile, deasupra directiunilor sunt inspectoratele, deasupra inspectoratelor sunt nu stiu ce institute de la Bucuresti, deasupra acelora e nu stiu ce chestie din minister si deasupra tuturor este ministrul si toata lumea raporteaza de la un nivel la altul. Si: atentie, copii! Raportati numai performante! Numai performante! Pentru ca din performante sa obtin prime! Adica ceva ce curge in cont. Iar ocazional, cand vin testele PISA, cand dam o simulare onesta, cand ne pune domnul Funeriu camere de luat vederi, atunci descoperim ca nu e ca in raportari! Trei zile e agitatie, dar dupa aia toata lumea se face ca uita. Stiti de ce, domnule Udrea? Pentru ca daca am lua in serios faptul ca nu-i ca in raportari, ar fi o chestie penala! Caci ar trebui sa-i chemam pe cei cu raportarile si sa le aratam hartia: ”Mai, nu tu ai semnat aici? Fii atent: asta te duce in tribunal!“. Dar nimeni nu vrea sa ajunga in tribunal. Toata lumea vrea sa aiba ceva in cont pentru copilasii lui, caci, asa cum v-am spus inainte, in numele copiilor tai dai cu toporul in cap altora! Mai ales daca nu ii vezi la fata pe ailalti! Stiti cu cata usurinta dai cu toporul – mai ales dacpa e si el ”virtual”?!

Ce mi-ati descris dumneavoastra acum este exact felul in care functiona statul roman in in timpul comunismului.

Si pe vremea lui Carol al II-lea!

„Daca am fi lasati de capul nostru, asa cum doresc unii, cu toate ghilimelele de rigoare, in deplina suveranitate, pai cred ca am raporta proportii de alfabetizare de 140%! I-am alfabetiza si pe cei dinainte de reformele lui Cuza!“

Raportarile alea care nu aveau niciun fel de legatura cu realitatea.

Bineinteles! Realitatea o schimbi foarte greu si, cateodata, cu costuri uriase.Uneori, cel mai mare cost in schimbarea asta esti tu insuti! Fie ca zbori de acolo, fie si mai rau, ca se intampla ceva neurologic sau vascular pe dinauntru. Dar cifrele si hartiile si raportarile se schimba foarte usor. Ma intelegeti? Daca am fi lasati de capul nostru, asa cum doresc unii, cu toate ghilimelele de rigoare, in deplina suveranitate, pai cred ca am raporta proportii de alfabetizare de 140%! I-am alfabetiza si pe cei dinainte de reformele lui Cuza!

Da, si pe cei din tarile vecine. Era un banc pe vremea lui Ceausescu. Trebuia sa se raporteze in fiecare an depasirea productiei de anul trecut. Si prin 1988, tot raportand fiecare suprafete arate mai mari decat in realitate, de la CAP in sus, la directiile superioare, la judet si pana la minister, in final s-a descoperit ca se raportase o suprafata arata mai mare decat suprafata tarii.

Stiti cum e? Gandindu-ma in acelasi timp la logica aceasta, a imboldului administrativ al raportarilor si la dezastrul pe care ea il produce, eu imi aduc aminte de unul din cele mai sadice bancuri dupa vremea lui Ceausescu, care zicea asa: „Mobilizat de apelul de a da tarii mai mult carbune, Bula a dat foc fabricii!“. Nu ne dam seama, dar toate lucrurile astea, tot ceea ce se face de fapt agraveaza o situatie. Si, cum sa va spun eu, oarecum in mod inconstient, lumea intelege treaba asta. De aceea unii cauta cu atata disperare sa se asigure. Sa se asigure la nivel educational inseamna ca odraslele lor sa faca scoli englezesti, frantuzesti sau nu stiu ce in Romania, iar mai apoi sa se duca sa-si faca studiile in strainatate. Probabil la nivelul high life-ului, cei care sunt crescuti cu bona elvetiana, aceia isi fac toate scoala in strainatate. Asta e o forma de asigurare! Efectiv, tu intelegi ca ceea ce e aici e un dezastru. Si nu vrei sa ai de-a face cu el. Exact asa cum cine isi permite, se duce sa faca tratamente medicale in strainatate. Si cand vezi ca aceste persoane sunt la varful statului, cand vezi ca increderea lor in serviciile din Romania este atat de generoasa ca ei se duc si fac totul in strainatate, ce incredere poti sa ai tu in cuvintele lor? Caci ei iti spun: „Vai, domnule, educatia e perfecta, sistemul sanitar e mai bun ca niciodata!“. Si totusi, ei sunt aceia care prefera strainatatea tarii. Ce incredere poti sa ai in asta?!

Asta se intampla, vorbind de invatamant, in conditiile in care de 10 ani presedintele tarii e un profesor, nu?

Nu va suparati, dupa ce am vazut cum e ca presedinte, eu chiar ma intreb cum era ca profesor! Caci n-am avut ocazia sa-l vedem ca profesor. Dar, cum am avut ocazia sa-l vedem ca presedinte, sa stiti ca e un bun subiect de meditatie si acesta: cum era omul ca profesor? Si inca ceva: in treacat fie spus, n-am vazut nici ca vreunul din fostii lui elevi, sau macar dintre cei pe care-i medita in bucatarie, cum a recunoscut domnia sa in persoana, sa depuna o marturie, sa ne spuna: „Mai, uite, profesorul Ixulescu, el m-a facut om“. Da? Eu n-am vazut pe nimeni sa spuna ceva despre el ca profesor! Stiu ca nu e logic, consistent, sa transferam un tip de experienta la nivelul altui tip de experienta, dar, sincer, altceva nu prea am de-a face. Asa ca ma gandesc ca, tot asa cum e ca presedinte, tot asa o fi fost si ca profesor.

„In momentul in care oamenii isi dau seama ca nu se mai poate face nimic, atunci cu adevarat se intampla ceva ca in anii ‘80 ai lui Ceausescu: are loc descompunerea morala! Ma intelegeti? Fiecare intelege ca, daca impreuna nu putem face nimic, atunci nu ne ramane decat sa ne descurcam pe cont propriu. Nu mai exista morala si nu mai exista lege“

Dumneavoastra credeti ca se mai poate realiza o reforma a sistemului de invatamant in Romania, in conditiile in care precedenta reforma, respectiv Romania Educata, a compromis ideea asta de reforma?

Nu! Categoric nu se poate realiza si nu se poate realiza dintr-un lucru foarte simplu, domnule Udrea! Nu atat ca e compromisa ideea. Senzatia mea este ca, si la ora actuala, daca i-ai incuraja pe oameni sa vorbeasca, ar vorbi. Iertati-ma, nu vreau sa am orgolii deplasate. Eu am scris un amarat de text despre niste probleme pe care le-am vazut eu si ati vazut cati oameni au iesit sa spuna ceva. Inclusiv elevi, si asta m-a bucurat in mod deosebit. Problema este aceea ca se poate spune in orice moment: „Oameni buni, am avut un program national, am avut o dezbatere publica, cu ghilimelele de rigoare, caci stim cum a fost dezbaterea aceasta. Am adoptat niste legi, acum suntem la nivelul normativelor si, in plus, am crescut salariile (asa cum le-am crescut) la profesori. Ca atare, problema aceasta e inchisa! Acum avem alte probleme. Nu stiu: drumurile, autostrazile sau problema migrantilor sau – cine stie – o sa vina si alte probleme peste noi. Problemele de securitate, ca acestea sunt mari de tot. Domnule, in educatie, am facut ce era de facut. Nu mai discutam 10 ani despre problema asta. Pauza!“. Stiti ce dramatic? Cu adevarat dramatic este faptul ca oamenii inteleg acest lucru! Il inteleg parintii, il inteleg profesorii si il inteleg si elevii. Si in momentul in care oamenii isi dau seama ca nu se mai poate face nimic, atunci cu adevarat se intampla ceva ca in anii ‘80 ai lui Ceausescu: are loc descompunerea morala! Ma intelegeti? Fiecare intelege ca, daca impreuna nu putem face nimic, atunci nu ne ramane decat sa ne descurcam pe cont propriu. Nu mai exista morala si nu mai exista lege. Intram in anomie. Atentie, tocmai asta (si arata din nou cartulia cu Anexa Legii Educatiei – n. red.) nu mai exista ca lege. Sigur ca pe baza ei o sa se faca munti de raportari, ma intelegeti? S-au simplificat hartiile de asa maniera, ca toata lumea mai are de facut 20-30 de hartii in plus, pe langa cele pe care le stia! Asta o sa se faca, se va crea aceasta fictiune, capul se va pleca, raportarile o sa se trimita, ca toata lumea sa fie multumita. Si, in afara de asta, fiecare se va descurca asa cum poate el! Si, asa cum va spuneam, in numele saraciei si al disperarii, vor fura, vor minti si vor insela fara nicio problema morala! Concluzia este aceea ca problemele le au cei care i-au dus aici, cei care ne-au dus pe toti aici!

Nu-mi propun sa va atrag in dispute de ordin politic, dar toate chestiunile sunt, pana la urma, legate si intre ele. Dumneavoastra tocmai ati vorbit despre aceasta descompunere morala: ce impact poate sa aiba inclusiv asupra studentilor dumneavoastra o veste precum cea cu vila aceea din Bulevardul Primaverii care, dupa toate indiciile, se pregateste pentru actualul presedinte Iohannis, cand isi va termina mandatul?

Ce pot eu sa va spun este faptul ca, vorbind cu studentii mei – dar atentie, studentii mei sunt la specializari care, ca sa zic asa, au legatura cu domeniile umane – vorbind cu studentii mei, majoritatea dintre ei isi doresc doua lucruri simple: 1) sa fie angajati la stat si 2) daca se poate, in structurile militarizate! La 35 de ani de la Revolutie, domnule Udrea, noi ar fi trebuit sa avem studenti care la sfarsitul facultatii sa isi doreasca sa isi deschida propria lor afacere. Aceea e o societate serioasa, o societate sanatoasa si o societate la care statul poate face apel in diverse forme. O societate care se dezvolta de la sine si care este capabila sa sustina dezvoltarea nationala. Ori, noi ce ne dorim? Ne dorim sa avem gradati in politie, in vama, in armata, nu stiu unde. Adica niste oameni care iau salariu fix de la stat… Salariu crescator de la stat, scuzati-mi greseala. Care iau salariu crescator de la stat, care iau bani pentru haine, care iau bani pentru mancare si care, pe langa asta, isi mai fac si ei un banut din functie. Cum putem sa numim asta?! Pentru ca un student de-al meu care intra astazi intr-o structura din asta cred ca se va pensiona inaintea mea! Pentru ca, in momentul in care in institutiile acestea va fi undeva in jur de 15-20% din populatie, o sa fim ca si Pakistanul – ma intelegeti? – o armata care are un stat! Asta ne dorim?! Acesta-i viitorul nostru european?!

Puneti niste intrebari la care mi-e frica sa va dau raspuns.

Mie mi-e frica si sa ma gandesc la ele!

„Anul trecut am invitat-o pe Emilia Sercan la cursul meu pe care-l tin la Academia Nationala de Informatii. N-a putut sa vina. Am s-o invit si anul acesta. Cursul pe care il predau acolo este cel de etica si integritate. Studentul trebuie sa se confrunte cu problemele reale ale domeniului cursului. Doar asa poate invata sa gandeasca“

Anul trecut, daca am retinut eu bine, urma sa deveniti lector la Academia SRI? Sa tineti niste cursuri acolo?

Sunt invitat la Academia Nationala de Informatii. Sunt invitat, am un curs acolo. Si in semestrul acesta o sa il tin. Si pot sa va spun ca, spre surprinderea mea, studentii pe care ii am acolo – e adevarat un lucru, trebuie sa mentionez ca eu predau doar la sectiunea civila a lor – studentii pe care ii am acolo, care sunt in general oameni in jurul a 25-30 de ani, sunt absolut extraordinari. Sunt oameni cu care am discutii extrem de consistente. De ce? Intre altele, probabil datorita faptului ca intre cei de 18 si cei de 25 de ani, 7 ani de zile, se decanteaza un altfel de educatie, un alt sistem de formare. In general, cand ai de-a face cu oameni peste 25 de ani, dintr-o data vezi o alta scoala. Ceea ce iarasi ne trimite la problema noastra originara. Pe masura ce venim spre prezent avem de-a face cu tineri care au luat in piept toate reformele educatiei, tot haosul din sistemul educational si care, ne place sau nu ne place, sunt produsul lui.

Spuneati dumneavoastra anul trecut, prin ianuarie, ca o sa incercati sa o aduceti pe Emilia Sercan sa le vorbeasca studentilor.

Anul trecut am invitat-o. O s-o invit si anul asta.

Si a venit?

Nu, nu a putut sa vina. Mi-a raspuns foarte frumos la invitatie, dar o s-o invit anul asta. E foarte bine! Cursul pe care eu il predau acolo este cel de Etica si Integritate. Studentul trebuie sa se confrunte cu problemele reale ale domeniului cursului. Doar asa poate invata sa gandeasca.

Perspectivele nationale, din ce mi-ati explicat dumneavoastra, sunt destul de sumbre. Dar sunt absolut convins ca ati alocat timp sa va ganditi la posibile solutii pentru situatia care exista acum. Le-ati gasit?

Cum sa va spun? Mereu spun lucrul acesta cand sunt intrebat de treaba asta, aveam un coleg de facultate, un om absolut deosebit si care a plecat prea devreme dintre noi, care avea o vorba frumoasa. Zicea el asa: „Mie nu-mi plac solutiile, caci sunt prea diluate cu apa“. Cam asa as spune si eu. Noi nu putem sa avem in vedere niste solutii, atata timp cat nu cunoastem problemele! Deopotriva in extensie si in intensie. Eu nu pot sa vin cu probleme pentru tot sistemul universitar romanesc. Eu fiind, repet acest lucru, un amarat de lector intr-o universitate dintr-un colt al patriei. Eu nu am o vedere panoramica asupra sistemului educatiei, ca sa inteleg. Eu pot sa spun care sunt problemele de care ma lovesc eu, pot sa ineleg, sa reflectez asupra lor cu un anumit grad de generalitate. Care poate uneori sa fie problematica, pentru ca generalizezi nepermis si asta e o eroare logica. Am conjecturi, adica n-am dovezi pentru ceea ce spun, dar mai mult de atat eu nu pot face. Eu pot sa va ofer solutii, daca doriti dumneavoastra, care sunt bazate pe lucrurile pe care eu le citesc. Dar eu nu pot sa spun daca lucrurile astea pe care eu le citesc realmente functioneaza in concret. Pentru ca eu nu sunt in situatia de a le verifica.

„Pana ajunge la gradinita, in cei 2 sau 3 ani pe care ii petrece copilul acasa, se intampla deja prea multe lucruri care sunt incontrolabile. Avem copii care, atunci cand ajung la gradinita, refuza sa vorbeasca romaneste. Nu scot nici un cuvant in limba romana! Copiii aceia pana la 3 ani de zile sau pana la varsta la care s-au dus la gradinita au crescut in fata cu Tiktok-ul. Aceea e mama lor, aceea e limba lor materna! Acolo eu nu stiu ce sa fac!“

Eu sunt interesat de opinia dumneavoastra. Cum putem face sa ajungem si noi sa avem o scoala precum cele din Occident, in care copiii sa fie incurajati sa gandeasca critic, sa dea raspunsuri bazate pe contributia personala si nu pe ceea ce au invatat pe dinafara si ce le-au spus altii? Va dau un mic exemplu: fiica unor prieteni a plecat la facultate in strainatate. Dupa primul curs, profesorul a intrebat-o daca e din Romania. I-a spus ca si-a dat seama de asta pentru ca studentii romani, spre deosebire de altii, sunt foarte crispati in fata profesorilor cand trebuie sa raspunda ori sa puna intrebari.

Da, si asta dintr-o ratiune foarte simpla. Din cauza faptului ca noi ne aflam intr-o societate care inca se chinuie sa faca pasul spre modernitate. Pentru noi, tentatia unei traditii – in buna masura inventata, in treacat fie spus –, tentatia aceasta a unei traditii de la care sa ne revendicam si care sa ne regleze parcursul e inca foarte mare. Pentru noi, libertatea inca se asociaza cu anarhia! Asta este dramatic. Faptul de a le da oamenilor libertatea de a spune ce gandesc, indiferent ca este vorba de omul din strada, atunci cand avem dezbaterea politica, sau ca este vorba de elev la clasa sau de student la seminar, pentru noi treaba aceasta se asociaza cu frica de anarhie: „Mai, daca incep sa vorbeasca, o sa iasa haos! Se bat, isi dau capete in gura! Mai bine sa tinem o ordine din aceasta stransa, fiecare sa fie la locul lui si le spunem noi, acestia care conducem, ce sa faca!“. Asta realmente e o problema sociala in Romania. Si da, vreau sa va spun un lucru, trebuie sa ne gandim si la aacest lucru: poate ca la inceput libertatea se exprima si ca haos. Si stiti cum spunea Sergiu Celibidache: cand mergeti la Filarmonica sa ascultati un concert, totul incepe cu un haos. Vine lumea, se aseaza in sala, intra orchestra pe scena, muzicienii isi acordeaza instrumentele, apoi vine omul cu diapazonul, dupa aia vine dirijorul si treptat-treptat, din aceasta dezordine, se naste ordinea care este muzica. Dar la noi n-are ce ordine sa se nasca, pentru ca noi inca ne temem de dezordine! Si atunci spunem: „Bun, decat sa fie asa, mai bine sa fie o formula din asta, de mana forte, care sa ne spuna la toti ce facem! Nu-i nimic, ne ducem intr-o directie, dupa un timp vedem ca nu e bine, o luam in alta directie“. Si tot asa. Ce sa facem? Ratacim in istorie!

Parerea dumneavoastra: cum schimbam lucrurile astea?

Daca dumneavoastra ma intrebati pe mine, la ora actuala va raspund simplu: nu stiu! Pana cu putin timp in urma v-as fi putut spune asa: „Haideti sa incepem cu gradinita si cu scoala primara! Sa punem acolo niste baze pe care se poate construi ceva in viitor!“. De ce spun asta? Pentru ca tot timpul aveam in minte o formula foarte frumoasa a marelui scriitor franco-american, evreu de origine romana, Elie Wiesel. El spunea la un moment dat asa: „Daca vreti sa gasiti o solutie la problema evreilor si a palestinienilor, asta nu poate fi gasita la nivelul oamenilor adulti. Nu poate fi gasita. Eu, de pilda, nu pot sa ma impac cu un palestinian. Dar, daca chiar vreti sa gasiti o solutie, porniti de jos. Adica duceti copiii din gradinitele palestiniene in gradinitele evreiesti si copiii din gradinitele evreiesti in gradinitele palestiniene. Aceia sunt copii si copiii o sa se joace impreuna. Pentru ei, ceea ce-i leaga va fi mai important decat ceea ce-i desparte“. Si eu ma gandeam ca de aici trebuie pornit, ma intelegeti? Dar la ora actuala nu mai stiu. Caci pana ajunge la gradinita, in cei 2 sau 3 ani pe care ii petrece copilul acasa, se intampla deja prea multe lucruri care sunt incontrolabile. Avem copii care, atunci cand ajung la gradinita, refuza sa vorbeasca romaneste. Nu scot nici un cuvant in limba romana! Copiii aceia pana la 3 ani de zile sau pana la varsta la care s-au dus la gradinita au crescut in fata cu Tiktok-ul. Aceea e mama lor, aceea e limba lor materna! Acolo eu nu stiu ce sa fac, domnule Udrea! Nu am niciun raspuns pentru treaba asta! O spun cu adanca sinceritate!

Ultima intrebare: dumneavoastra cum vedeti viitorul? Urmatorii 10-20 de ani? Haideti sa zicem urmatoarea generatie, adica 20 de ani.

Raspunsul meu la aceasta intrebare este foarte simplu: pe termen scurt sunt pesimist. Pe termen lung sunt optimist.

De ce?

Pe termen scurt sunt pesimist dintr-o ratiune foarte simpla. E limpede ca, la ora actuala, noi ne aflam, ca sa zic asa, in ochiul ciclonului. Peste noi au navalit dintr-o data toate problemele pe care cele trei decenii care veneau din 1989 si pana in 2019 oarecum le-au estompat. In cele trei decenii, noi am vazut dezvoltarea, am vazut cooperarea, am vazut interactiunea, am vazut multiculturalitatea, am vazut deschiderea s.a.m.d. Lucruri foarte reale. Dar n-am vazut si contrapartida lor. Si din 2020 incoace incepem sa vedem partea intunecata a lucrurilor care s-au petrecut in acest timp. Si confruntarea cu aceasta parte intunecata e abisala pentru individ si, mai ales, e adanc traumatica pentru societate. Ajungem sa ne gandim la razboaie. Dar senzatia mea este ca aceasta parte intunecata nu va domina. Senzatia mea este ca, pas cu pas, vom invata sa luptam cu ea si sa o domesticim. Si impresia mea este ca peste un anumit numar de ani, nu pot sa spun cati, as zice undeva in jurul a 7-10 ani, vom intra din nou intr-o etapa de optimism si de crestere. Cam asa s-a intamplat mereu, daca va uitati pe istoria noastra contemporana. Tot timpul au existat aceste cicluri. Daca cineva ar fi intrebat in Occident cum vad oamenii de atunci lumea in intervalul dintre 1967 si 1973, adica intre Che Guevara si Woodstock, va spun ca 90% ar fi vorbit de Apocalipsa. S-a dovedit ca a venit o perioada de crestere spectaculoasa, care a mers de la Reagan si Thatcher si pana in jurul lui 2019.

Deci intotdeauna exista asemenea perioade de confuzie si, apoi, de redresare. Si noi, la ora actuala, traim intr-o asemenea perioada in care, ca sa zic asa, vedem doar nori deasupra noastra, nu vedem soarele. Vedem problemele politice, cu componenta lor militara, vedem problemele sociale, ne punem la modul serios problema disparitatilor economice si sociale din lume, care cauzeaza, intre altele, migratia de masa. Vedem problemele tehnologice, vedeti ca peste noi navalesc tot soiul de chestii din acestea, ChatGPT si altele, pentru care nu suntem pregatiti absolut deloc si care ne sperie in primul moment, ca orice tehnologie noua, sa nu uitam acest lucru. Vedem problemele educationale si nu doar la noi, ci la scara intregii lumi. Am vorbit ceva mai devreme de cele trei dezradacinari. Vedem tot soiul de lucruri care tin de viata noastra interioara. Vorbim de traumatisme, vorbim de violenta, vorbim de lucruri de care nu s-a vorbit pana acum. Vedem problemele credintei, care se misca fie inspre fundamentalism, fie inspre secularizare. Vedem o multime intreaga de probleme. Eu cred ca aceasta experienta a luciditatii din acest deceniu, chiar daca este foarte amara, ne va folosi tuturor si mai ales le va folosi copiilor nostri pentru viitorul pe care, inca o data, va spun ca eu il cred in continuare bun. Sunt parinte, am un copil si, de vreme ce am un copil, inseamna cam pariat pe viitor! Plus ca sunt profesor!

Si Romania unde o vedeti in povestea asta? Avand in vedere ca are loc aceasta descompunere pe multiple planuri si care am putea spune ca se suprapune peste o alta probleme, mai veche, o aparenta lipsa de apetenta fata de nou si fata de modernitate din partea romanilor la modul general.

Romania este o corabie mai mica, mai subreda, facuta mai cu graba, cu multe probleme, dar care, din fericire, este legata de corabiile care merg in directia cea buna. Romania este o tara care arata exact asa, ca paharul pe jumatate plin. Putem sa ne uitam la partea goala si sa vedem ca mereu avem probleme. Putem in egala masura sa ne uitam la faptul ca, incepand de la 1859 si pana in ziua de astazi, cu sincope, cu probleme extrem de mari – ajunge sa ne gandim la Al Doilea Razboi Mondial si participarea noastra la Holocaust (si impotriva evreilor, si impotriva tiganilor), ajunge sa ne gandim la trauma pe care a reprezentat-o comunismul, atat cel brutal, sovietic, de la inceput, cat si national-comunismul –, cu toate sincopele astea, de bine, de rau, am crescut incontinuu. Nu am crescut in ritmul pe care ni l-am fi dorit, asta este perfect adevarat, dar am crescut. Si senzatia mea este ca aceasta crestere, asa cum e ea – inceata, cu multe sincope, cu multe probleme – treptat-treptat va deveni o curgere tot mai rapida si ne va da si ritmul pe care, probabil de un secol si jumatate, oamenii din tara asta il asteapta. Dar va spun un lucru, spre deosebire de starea generala pe care o prognozez, ca schimbandu-se in 10, maximum 15 ani, schimbarea asta de ansamblu a Romaniei nu stiu daca se va produce in timpul vietii mele. Dar cred in ea!

Va multumesc frumos!

Si eu va multumesc!

You May Also Like

Sosoaca a ramas fara permis de conducere. Scandal si injuraturi in fata politistilor: „Inimaginabil!”

Senatoarea Diana Sosoaca a fost prinsa, duminica, de politistii din Buftea  in…

O nava militara americana se indreapta spre Gaza pentru a construi un port plutitor temporar

O nava militara americana a pornit spre Orientul Mijlociu, transportand echipamente pentru…

Ucraina si-a trimis dronele la peste 800 km in interiorul Rusiei, anunta Moscova. Londra anunta ca va trimite inca 10.000 de drone Ucrainei

Apararea antiaeriana rusa a doborat duminica doua drone ucrainene in regiunea rusa…

Primarul Marinel, noua achizitie a PSD Timis. Creste numarul primarilor traseisti din Timis care ajung la PSD

Un primar ales pe listele Partidului Republican, la alegerile din 2020 in…