romania-are-8-pensionari-la-10-salariati.-care-sunt-judetele-cu-cele-mai-mari-dezechilibre
România are 8 pensionari la 10 salariați. Care sunt județele cu cele mai mari dezechilibre

Numărul pensionarilor se apropie de cel al salariaților, iar în unele județe chiar îl depășește. Raportul dintre numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat şi cel al salariaţilor a fost de 8 la 10, în trimestrul IV din 2023, arată datele publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Există variaţii semnificative în profil teritorial, de la numai 4 pensionari la 10 salariaţi în Municipiul Bucureşti şi judeṭul Ilfov, la 15 pensionari la 10 salariaṭi în judeţul Teleorman, respectiv la 14 pensionari la 10 salariaţi în judeṭul Vaslui.

Pensia medie de asigurări sociale de stat a variat cu discrepanţe semnificative în profil teritorial, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă fiind de 1.081 de lei.

Cele mai mici valori ale pensiei medii lunare de asigurări sociale de stat s-au înregistrat în judeţele Botoşani (1.588 lei) şi Vrancea (1.601 lei), iar cele mai mari valori în judeţul Hunedoara (2.669 lei) şi Municipiul Bucureşti (2.549 lei).

Tot mai mulți pensionari

Numărul mediu de pensionari a fost, în trimestrul IV 2023, de 4,981 milioane persoane, în creştere cu 2.000 de persoane faţă de trimestrul III 2023. Numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost în creştere cu 5.000 persoane.

Pensia medie lunară a fost de 2.125 lei, în uşoară creṣtere cu 0,4% faṭă de trimestrul precedent, arată INS.

Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,98%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 92,5% în totalul celor de asigurări sociale.

Pe categorii de pensii, dintre pensionarii de asigurări sociale, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent, reprezentând 80,1%, urmaţi de pensionari cu pensiile de urmaş cu o pondere de 9,7% şi de pensionari cu pensii de invaliditate, care au reprezentat 8,1%.

În categoria pensionarilor de asigurări sociale, cele mai mici ponderi le-au avut pensionarii cu pensii anticipate parţial, cu o pondere de 2% şi pensionarii cu pensii anticipate, a căror pondere a fost de numai 0,1%.

The post România are 8 pensionari la 10 salariați. Care sunt județele cu cele mai mari dezechilibre appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…