a-intrat-pe-piata-un-asteptat-medicament-pentru-depresia-post-partum,-dar-pretul-e-exorbitant
A intrat pe piață un așteptat medicament pentru depresia post-partum, dar prețul e exorbitant

Un tratament mult așteptat pentru depresia post-partum (PPD) a intrat pe piață. Este vorba despre Zuranolon (cu denumirea comercială Zurzuvae), care vizează funcția hormonală pentru ameliorarea simptomelor, în loc de sistemul de serotonină al creierului, așa cum fac antidepresivele tipice.

Acesta fusese aprobat de Food and Drug Administration în vară și era foarte așteptat pe piață, dat fiind faptul că până acum tratamentul pentru depresia postnatală era disponibil doar sub formă de injecție intravenoasă, scrie CNN.

Pastila care a intrat pe piața din SUA se administrează o dată pe zi, timp de două săptămâni, iar studiile au arătat că efectele se văd după numai trei zile. Efectul medicamentului s-a menținut, în cadrul studiilor clinice, la patru săptămâni după ultima doză.

Se estimează că una din șapte femei se confruntă cu simptome de PPD în SUA.

„Depresia postnatală este o afecțiune gravă și potențial amenințătoare de viață, în care femeile se confruntă cu tristețe, vinovăție, inutilitate – chiar și, în cazuri grave, gânduri de a se răni pe ele însele sau pe copilul lor”, explica în vară Tiffany Farchione, șefa secției de psihiatrie din cadrul Centrului pentru evaluarea și cercetarea medicamentelor al FDA.

„Deoarece depresia postnatală poate perturba legătura dintre mamă și copil, poate avea consecințe și asupra dezvoltării fizice și emoționale a copilului”, mai spunea specialistul. Accesul la un medicament pe cale orală va fi benefic pentru multe femei „care se confruntă cu sentimente extreme și, uneori, care pun viața în pericol”, mai spunea aceasta.

Din păcate, însă, medicamentul are un preț pe care nu multă lume și-l poate permite: 16.000 de dolari pentru două săptămâni de tratament. Prețul e exorbitant, dar e totuși mai mic decât al tratamentului injectabil existent pe piață, brexanolon: 34.000 de dolari pentru trei zile.

The post A intrat pe piață un așteptat medicament pentru depresia post-partum, dar prețul e exorbitant appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…