alegeri-in-rusia:-putin-a-votat-online-(video)
Alegeri în Rusia: Putin a votat online (Video)

Vladimir Putin a votat online vineri, în prima zi a alegerilor prezidenţiale menite, în absenţa opoziţiei, să îl realeagă pentru un nou mandat, la cincilea, care va avea o durată de şase ani, în virtutea amendamentelor constituţionale din 2020.

Într-o scurtă înregistrare video difuzată de preşedinţia rusă, liderul rus poate fi văzut votând în biroul său, aşezat în faţa unui calculator, informează AFP şi EFE.

În imaginile transmise de televiziunea publică rusă, Putin este arătat mergând spre un birou, aşezându-se la un calculator în faţa a două drapele ruseşti, iar după aceea pe ecran apare mesajul „Mulţumesc, aţi votat cu succes!”.

Putin, care din motive de securitate informatică respinge utilizarea internetului şi a telefonului mobil, a votat deja de la distanţă în 2021, în timpul alegerilor legislative din Rusia; în 2022, pentru alegerea deputaţilor în forul legislativ de la Moscova, iar în 2023, în timpul alegerilor pentru primarul Moscovei.

„Este o modalitate foarte confortabilă şi sigură de a vota. O recomand celor care doresc şi o pot folosi”, a spus Vladimir Putin în 2022.

În acelaşi timp, este pentru prima dată când ruşii pot vota „online” la alegerile prezidenţiale, întrucât acest instrument, criticat de opoziţie ca o modalitate de a frauda scrutinul, nu a fost utilizat la alegerile precedente din 2018.

În 2000, 2004, 2012 şi 2018, Putin şi-a exercitat dreptul la vot la secţia de votare de la Academia de Ştiinţe a Rusiei din Moscova.

Votul electronic este metoda de vot preferată de 80% dintre moscoviţi, potrivit Comisiei Electorale Centrale.

„La Moscova, 80% dintre alegători preferă să voteze de la distanţă şi doar 20% merg la urne”, a declarat vineri şefa Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova.

Potrivit datelor de la 15:00, ora Moscovei (12:00 GMT), în prima zi a celor trei zile de alegeri prezidenţiale, mai mult de 2,3 milioane de persoane din cei aproape 8 milioane de alegători din Moscova votaseră deja electronic.

Pentru cine votează ruşii la scrutinul prezidenţial

Cei patru candidaţi care apar pe buletinul de vot sunt în ordine Vladislav Davankov (Oameni Noi), Vladimir Putin, preşedintele în exerciţiu, (candidat independent), Leonid Sluţki (Partidul Liberal Democrat-LDPR) şi Nikolai Haritonov (Partidul Comunist-CPRF).

Doi dintre cei patru candidaţi au mai participat la alegerile pentru funcţia supremă în stat. Vladimir Putin a candidat pentru cea mai înaltă funcţie în stat de patru ori (în 2000, 2004, 2012, 2018), iar Nikolai Haritonov – o dată (în 2004). Vladislav Davankov şi Leonid Sluţki candidează pentru prima oară.

Doar Putin are experienţă în poziţii guvernamentale la nivel înalt ca şef al statului şi fost şef al guvernului, ceilalţi candidaţi fiind doar membri ai Dumei de Stat a Rusiei (camera inferioară). Vladislav Davankov este vicepreşedinte al Dumei de Stat, iar Leonid Sluţki şi Nikolai Haritonov prezidează comisii în Dumă. În ceea ce priveşte studiile, Davankov este licenţiat în istorie, Putin în drept, Sluţki în management şi Haritonov în studii agrare.

Dintre cei patru prezidenţiabili, cel mai în vârstă candidat este Nikolai Haritonov (75 de ani), iar cel mai tânăr este Vladislav Davankov, care va împlini 40 de ani la 17 martie. Doar doi dintre ei sunt căsătoriţi, dar toţi au copii.

În conformitate cu legislaţia electorală, candidaţii au oferit Comisiei Electorale Centrale informaţii despre veniturile lor pentru perioada 2017-2023. Cele mai multe câştiguri le-a realizat Vladislav Davankov – 76.915.249 de ruble (aproximativ 850.000 de dolari), iar cele mai puţine Leonid Sluţki – 35.989.903 ruble (aproape 400.000 de dolari), după cum a relatat TASS.

Agenţia rusă de presă, care a sintetizat detalii biografice, declaraţii de venit şi alte informaţii despre candidaţii la cea mai înaltă funcţie publică din ţară, a relevat, de asemenea, că Vladimir Putin are în conturile sale bancare mai mulţi bani decât rivalii săi (54.416.604 de ruble, aproape 600.000 de dolari), în timp ce suma cea mai mică aflată în conturi bancare aparţine lui Leonid Sluţki (1.285 de ruble, circa 14 dolari).

Cele mai multe bunuri imobiliare le deţine Sluţki, două terenuri, o casă şi trei apartamente în regiunile Moscova şi Rostov. Vladimir Putin a declarat cea mai scurtă listă de proprietăţi imobiliare: el deţine un apartament şi un garaj în Sankt Petersburg.

The post Alegeri în Rusia: Putin a votat online (Video) appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…