au-reinceput-tornadele-in-sua.-cel-putin-trei-persoane-au-murit
Au reinceput tornadele in SUA. Cel putin trei persoane au murit

Tornadele au strabatut mai multe state din centrul Statelor Unite, distrugand case si remorci dintr-un parc de rulote si ucigand cel putin trei persoane, au declarat autoritatile. Echipajele si cainii de cautare si salvare au cautat vineri victime in daramaturi, potrivit AP.

Furtunile de joi noaptea au lasat in urma distrugeri in Ohio, Kentucky, Indiana si Arkansas. Aproximativ 40 de persoane au fost ranite si zeci de case avariate intr-o comunitate din Indiana. Tornade au fost, de asemenea in Illinois si Missouri.

Se pare ca cea mai grav afectata zona a fost Indian Lake din comitatul Logan din Ohio, la nord-vest de Columbus, cateva localitati fiind devastate. Cel putin trei persoane au murit, a spus seriful Randy Dodds.

Echipajele de cautare si salvare au reusit sa intre peste noapte in cartiere care fusesera izolate din cauza unor scurgeri de gaz si copaci cazuti si au mai trecut o data prin zonele care au fost verificate pe intuneric imediat dupa furtuna, a spus Dodds.

Furtuna a retezat acoperisurile caselor si a avariat un loc de picnic si o spalatorie, lasand metalul rasucit in ramurile copacilor. Plugurile de zapada au curatat resturile de pe drumuri. De asemenea au izbucnit incendii.

Multe dintre casele din zona sunt folosite drept case de vacanta de catre oamenii care vin pentru pescuit si plimbari cu barca.

Aproximativ 25 de persoane au fost tratate in cea mai mare parte pentru oase rupte si leziuni interne la cel mai apropiat spital din Bellefontaine, a declarat Laura Miller, purtator de cuvant al Spitalului Mary Rutan.

Multe dintre tornade nu au fost confirmate inca, dar acestea au fost surprinse in clipuri video.

In Indiana, o tornada a ranit 38 de persoane in Winchester. Trei persoane au fost internate in spital in stare critica, dar viata nu le-a fost pusa in pericol, au spus autoritatile.

Locuitorii orasului cu 4.700 de locuitori la aproximativ 110 kilometri nord-est de Indianapolis au curatat, vineri, ramuri rupte si tabla din curtile lor, de pe strazi si de pe campuri. Liceul din localitate serveste drept adapost temporar. Furtuna a avariat sau distrus aproximativ 130 de case si un restaurant Taco Bell, a declarat primarul Bob McCoy.

La vest de Winchester, oficialii au spus ca jumatate din cladirile din orasul Selma, cu o populatie de 750 de locuitori, ar fi avariate. Au fost raportate doar rani minore.

You May Also Like

Sosoaca a ramas fara permis de conducere. Scandal si injuraturi in fata politistilor: „Inimaginabil!”

Senatoarea Diana Sosoaca a fost prinsa, duminica, de politistii din Buftea  in…

O nava militara americana se indreapta spre Gaza pentru a construi un port plutitor temporar

O nava militara americana a pornit spre Orientul Mijlociu, transportand echipamente pentru…

Ucraina si-a trimis dronele la peste 800 km in interiorul Rusiei, anunta Moscova. Londra anunta ca va trimite inca 10.000 de drone Ucrainei

Apararea antiaeriana rusa a doborat duminica doua drone ucrainene in regiunea rusa…

Primarul Marinel, noua achizitie a PSD Timis. Creste numarul primarilor traseisti din Timis care ajung la PSD

Un primar ales pe listele Partidului Republican, la alegerile din 2020 in…