iohannis-a-promulgat-legea-pentru-stoparea-risipei-alimentare-–-ce-masuri-aduce
Iohannis a promulgat legea pentru stoparea risipei alimentare – ce măsuri aduce

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru stoparea risipei alimentare, o iniţiativă legislativă susţinută de USR.

Consumatorii vor putea beneficia de preţuri reduse la alimente înainte de data expirării şi va fi simplificată procedura prin care ONG-urile pot să primească alimente care nu au grad mare de perisabilitate.

Parlamentul a adoptat proiectul de lege pe 20 februarie.

„În România se pierd anual 2,55 milioane de tone de alimente care ar putea ajunge, de exemplu, la miile de copii care încă se culcă, zilnic, flămânzi.

Lupta împotriva risipei alimentare face ca alimente care, altfel, ar ajunge la groapa de gunoi să devină resurse.

Legea a fost elaborată încă de la bun început de un grup transpartinic de lucru, tocmai pentru ca acest proiect să devină realitate, şi iată că, după doi ani de negocieri, avem un vot final favorabil”, a declarat Diana Buzoianu, deputat USR şi co-iniţiator al proiectului.

Legea vizează organizarea la nivel naţional a activităţii tuturor operatorilor economici din sectorul agro-alimentar şi măsurile privind reintroducerea alimentelor în circuitul economic, distribuirea alimentelor către persoanele defavorizate şi conectarea producătorilor locali cu distribuitorii şi comercianţii din România.

De asemenea, legea introduce o serie de obligaţii specifice în sarcina autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, precum obligaţia pentru Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii, în consultare cu ANSVSA, ANPC, Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor, de a întocmi strategia naţională pentru prevenirea şi reducerea risipei alimentare care trebuie actualizată cu o periodicitate de cel mult cinci ani.

Ce alte măsuri va aduce noua lege:

– Mai puţină birocraţie: va fi simplificată procedura prin care organizaţiile neguvernamentale pot să primească alimente atunci când acestea nu au un grad mare de perisabilitate;

– Va exista o platformă naţională de raportare a datelor cu privire la risipa alimentară de la operatori, creată şi gestionată de către Ministerul Agriculturii;

– Magazinele, restaurantele, cantinele, autorităţile care gestionează şi ele alimente vor fi obligate să aplice cel puţin două măsuri dintre cele enumerate de lege înainte să arunce alimentele la gunoi.

– Ministerul Agriculturii va publica pe site-ul propriu date relevante privind pierderile şi risipa de alimente ale operatorilor economici

– Ministerul Agriculturii va coordona elaborarea de materiale informative pentru operatorii economici în vederea prevenirii şi reducerii risipei alimentare

Printre măsurile care pot fi implementate de operatorii economici sau autorităţi se numără:

– reducerea preţului la alimente înainte de data expirării;

– donarea alimentelor;

– transferul alimentelor pentru a putea fi refolosite pentru mâncarea animalelor;

– folosirea alimentelor la compost.

„Această lege va avea un impact major în România, ţară în care, deşi câştigul mediu este unul mult mai mic decât în vestul Europei, cantităţile de mâncare pe care le aruncăm sunt mult mai mari.

De ce? Pentru că până acum nu aveam ceea ce oferă această lege – cadrul legal clar, simplu, astfel încât surplusul de alimente să ajungă exact la cei care au nevoie.

Noua lege înseamnă o mână de ajutor şi pentru antreprenori, pentru că presupune mai puţină birocraţie. Unul dintre obiectivele legii este respectarea ţintelor asumate de România la nivel internaţional: înjumătăţirea pe cap de locuitor a risipei alimentare până în anul 2030. Studiile arată că între 30 şi 50% din mâncarea pe care românii o cumpără o aruncă, apoi, la gunoi în fiecare lună”, mai arată sursa citată.

The post Iohannis a promulgat legea pentru stoparea risipei alimentare – ce măsuri aduce appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…