reuters:-spacex-construieste-o-retea-de-sute-de-sateliti-de-spionaj-pentru-agentiile-de-informatii-din-sua-programul-va-creste-semnificativ-capacitatea-americanilor-de-a-identifica-si-supraveghea-tinte-aproape-oriunde-pe-glob.
Reuters: SpaceX construiește o rețea de sute de sateliți de spionaj pentru agențiile de informații din SUA. Programul va crește semnificativ capacitatea americanilor de a identifica și supraveghea ținte aproape oriunde pe glob.

Mai multe persoane familiarizate cu parteneriatul dintre SpaceX și o agenție de informații a guvernului american au declarat pentru Reuters, sub protecția anonimatului, că, pe baza unui contract secret, compania lui Elon Musk construiește o rețea de sute de sateliți – Starshield. Aceasta este separată de Starlink, constelația comercială a SpaceX, care are aproximativ 5.500 de sateliți în spațiu, prin care furnizează internet consumatorilor, companiilor și agențiilor guvernamentale.

Contractul menționat de Reuters a fost semnat în 2021 între SpaceX și National Reconnaissance Office (NRO), o agenție de informații care gestionează sateliții spion, iar valoarea acestuia este de 1,8 miliarde de dolari. Cel puțin 10 prototipuri au fost lansate începând cu 2020, printre alți sateliți, cu rachetele Falcon 9 ale SpaceX, potrivit surselor Reuters. O bază de date guvernamentală SUA arată că, într-adevăr, mai multe misiuni SpaceX au desfășurat sateliți pe care nici compania, nici guvernul nu i-a revendicat oficial.

NRO include personal din Space Force și CIA și oferă imagini din satelit clasificate pentru Pentagon și alte agenții de informații. Senzorii sateliților de spionaj sunt furnizați de o altă companie.

Concret, noul sistem de spionaj poate oferi imagini ample asupra Pământului, deoarece funcționează ca un roi, pe orbite joase. Nu este clar când sau dacă programul a devenit operațional. Sateliții pot urmări ținte la sol și pot împărtăși datele cu oficialii militari și alte agenții de informații. În principiu, acest lucru ar permite guvernului SUA să captureze rapid imagini continue ale activităților de pe teren aproape oriunde pe glob și să-și extindă considerabil capacitățile de teledetecție.

Planurile arată amploarea implicării SpaceX în proiectele militare și de informații americane și ilustrează o investiție mai profundă a Pentagonului în sistemele vaste de sateliti de pe orbita joasă a Pământului, menite să sprijine forțele terestre. Dacă va avea succes, programul va avansa semnificativ capacitatea guvernului și armatei SUA de a identifica rapid potențiale ținte aproape oriunde pe glob.

SpaceX, cel mai mare operator de sateliți din lume, nu a răspuns solicitărilor Reuters de a face comentarii pe acest subiet. NRO și-a recunoscut misiunea de a dezvolta un sistem sofisticat de sateliți și parteneriatele încheiate cu alte agenții guvernamentale, companii și instituții de cercetare, dar a refuzat să comenteze dacă într-adevăr este vorba despre o colaborare cu SpaceX. “NRO dezvoltă cel mai capabil, divers și mai rezistent sistem spațial de informații, supraveghere și recunoaștere din toată lumea“, a transmis un purtător de cuvânt.

Până acum a existat o cursă între marile puteri ale lumii pentru a deține avantajul în ceea ce privește programele militare în spațiu, prin extinderea sistemelor de sateliți spion care pot fi plasate pe orbite mai înalte. În schimb, o rețea ca cea construită de SpaceX, pe orbită joasă, poate oferi imagini mult mai rapid și aproape constant ale Pământului. China intenționează, de asemenea, să înceapă să construiască propriile constelații de sateliți.

Pentagonul a avertizat recent cu privire la amenințările armelor spațiale din partea Rusiei, care ar putea fi capabile să dezactiveze întregi rețele de satelit.

Articolul integral la Reuters

Foto: Utiwamoj | Dreamstime.com

You May Also Like

Buftea. Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu o viteză de 110 km/h, pe un tronson de drum pe care limita era de 40 de km/h. Polițiștii i-au suspendat permisul pentru 90 de zile.

Senatoarea Diana Șoșoacă a transmis chiar ea în direct momentul în care…

SUA. TikTok a înregistrat venituri de 16 miliarde de dolari, anul trecut. Compania care o deține, ByteDance, a avut venituri globale în creștere cu 40% și este pe cale să depășească Meta, în acest an.

Deși autoritățile americane fac eforturi pentru a forța compania chineză ByteDance să…

Investigație jurnalistică: Israelul a folosit un sistem complex bazat pe inteligență artificială în războiul din Gaza. Tehnologia a identificat zeci de mii de ținte Hamas, pe care armata le-a lovit fără să țină cont de posibilele victime civile.

Potrivit The Guardian, care citează o investigație jurnalistică realizată de publicația israeliană…

Taiwanul a fost lovit, miercuri dimineața, de un cutremur de magnitudine 7,4, cel mai puternic din ultimii 25 de ani. 26 de clădiri s-au înclinat și sunt pe punctul de a se prăbuși.

Cutremurul s-a produs la ora locală 7:58 (2:58 ora României) la 18…