superliga:-cfr-cluj-pierde-cu-universitatea-craiova,-oltenii-urca-pe-locul-2
Superliga: CFR Cluj pierde cu Universitatea Craiova, oltenii urcă pe locul 2

Universitatea Craiova a învins CFR Cluj, scor 2-1, în deplasare, în prima etapă a play-off-ului din Superligă.

În ciuda unui început foarte bun de meci, în care a ratat patru ocazii mari de gol după faze fixe executate de Ciprian Deac, iar Matei Ilie, Bîrligea și Otele n-au putut băga mingea în poartă, CFR Cluj s-a trezit condusă de Universitatea Craiova, în minutul 38, ca urmare a reușitei lui Ștefan Baiaram.

El a înscris simplu, cu capul, din apropiere, după un șut excelent în diagonală a lui Bancu, respins în față de Răzvan Sava. Baiaram a reacționat mai rapid ca Matei Ilie, i-a luat fața și a băgat mingea în poartă cu capul de la semiînălțime.

Tot Universitatea Craiova a marcat prima și în repriza a doua, în minutul 51, prin Alexandru Mitriță. Lansat în adâncime cu o pasă lungă, Mitriță a reușit să-i ia fața lui Matei Ilie în careu și să-l învingă pe Răzvan Sava cu un șut pe lângă portarul CFR-ului.

Matei Ilie și-a mai spălat din păcate în minutul 66, când a marcat cu capul și a redus din diferență pentru gazde, după un corner executat cu efect de Ciprian Deac. În minutul 87, Matei Ilie a fost, însă, eliminat pentru un fault dur asupra lui Jovan Markovic, pe care l-a călcat urât din spate, pe tendon.

Nu s-a mai întâmplat nimic notabil și, după șapte minute de prelungiri, CFR Cluj a fost învinsă de Universitatea Craiova în prima etapă a play-off-ului sezonului din Superligă.

În urma acestui succes, Universitatea Craiova a acumulat 28 de puncte și a urcat pe locul 2 în clasamentul din play-off, la cinci puncte distanță de liderul FCSB, care are un meci ami puțin disputat. De partea cealaltă, CFR Cluj a căzut pe locul 4, cu doar 27 de puncte.

The post Superliga: CFR Cluj pierde cu Universitatea Craiova, oltenii urcă pe locul 2 appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…