un-vulcan-mai-inalt-decat-everestul-a-fost-gasit-pe-marte.-sanse-pentru-o-descoperire-mai-mare
Un vulcan mai înalt decât Everestul a fost găsit pe Marte. Șanse pentru o descoperire mai mare

O echipă americană de astronomi a anunțat descoperirea unui uriaș vulcan pe Marte și de aici posibilitatea de a găsi chiar viață.

Mai înalt decât Everestul, acesta a fost găsit la Noctis Labyrinthus, o regiune situată aproape de zona ecuatorială marțiană.

Cum se explică faptul că până acum Noctis, cum a fost botezat vulcanul, a trecut neobservat, în ciuda dimensiunilor sale? Simplu: este puternic erodat, iar aspectul său nu mai aduce cu cel al unui vulcan stins clasic.

De fapt, vulcanul recent identificat este unul dintre cei mai mari vulcani stinși din sistemul nostru solar, cu o altitudine de 9.022 de metri și un diametru la bază de peste 250 de kilometri.

Pentru comparație, cel mai mare vucan stins de pe Terra, Nevado Ojos del Salado, de la granița dintre Chile și Argentina, are o altitudine de 6.893 de metri.

Faptul că resturi vulcanice se găsesc pe o suprafață de până la 5.000 de kilometri pătrați în jurul vulcanului indică faptul că acesta a fost activ pentru o perioadă îndelungată. Și surprizele nu se opresc aici.

Specialiștii au identificat în zonă roci care se produc în mod special atunci când lava acoperă o zonă bogată în apă lichidă sau solidă, ceea ce înseamnă că un ghețar subteran a existat și încă ar putea fi viață în această regiune. Dacă la această informație adăugăm și faptul că nimeni nu poate spune cu exactitate dacă vulcanul este complet stins, sau dacă încă există urme de activitate în subteran, șansele pentru descoperirea unor forme de viață cresc considerabil, scrie The New York Post.

De fapt, printre primele lucruri pe care le urmăresc astronomii atunci când caută existența unor posibile forme de viață extraterestre sunt cele în care există interacțiune între apă/gheață și activitatea vulcanică. Iar vulcanul nou descoperit are aceste atribute, așa că a devenit ținta ideală pentru viitoare misiuni robotice sau cu echipaj uman.

The post Un vulcan mai înalt decât Everestul a fost găsit pe Marte. Șanse pentru o descoperire mai mare appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…