apador-ch-arata-cum-a-mai-murit-putin-statul-de-drept-din-romania:-de-la-penalul-piedone-la-avionul-lui-iohannis
APADOR-CH arată cum a mai murit puțin statul de drept din România: De la penalul Piedone la avionul lui Iohannis

Statul de drept în UE a continuat să se deterioreze și în 2023, pe fondul slăbirii mecanismelor democratice de control, chiar sub bagheta guvernelor, conform celui mai recent Raport privind statul de drept publicat astăzi de Liberties.

Este cea de-a cincea ediție, din 2019 încoace, și identifică cele mai flagrante probleme ce vizează justiția, combaterea corupției, libertatea presei, siguranța jurnaliștilor, controlul și echilibrul puterilor în stat, spațiul civic și preocupările sistemice privind drepturile omului în Uniunea Europeană în 2023, se arată într-un comunicat APADOR-CH.

Analiza este rezultatul colaborării între 37 de organizații pentru drepturile omului care acoperă 19 țări UE și este cel mai aprofundat exercițiu de „raportare din umbră” cu privire la statul de drept de către o rețea independentă de organizații civice. Comisia Europeană ia în considerare aceste constatări în monitorizarea anuală a statului de drept, confirmând relevanța internațională a raportului.

Și în România fragilul stat de drept s-a degradat înainte de a apuca să se consolideze cu adevărat. Contributor cu tradiție la acest exercițiu de raportare, APADOR-CH a identificat și semnalat pentru 2023 următoarele slăbiciuni ale statului de drept în România:

  • Condamnat pentru o faptă care nu există – Primarul sectorului 5 din Capitală, Cristian Popescu Piedone, condamnat initial în procesul Colectiv la 8 ani de închisoare, a fost achitat de Curtea Supremă, pe motiv că infracțiunea de care era învinuit nu a existat. Condamnarea pentru o infracțiune inexistentă este una dintre cele mai mari greșeli ale sistemului judiciar și este de natură să afecteze grav încrederea publicului în sistemul judiciar. În plus, în acest caz condamnatul fusese și încarcerat mai mult de un an;
  • Avertizori neapărați – Prin Legea avertizorilor de integritate (Legea 361/2022), la adoptarea căreia a pus umărul și APDOR-CH în 2021-2022, avertizorii de integritate ar trebui să primească asistență juridică gratuită pentru a se apăra împotriva hărțuirii la care sunt supuși ca urmare a avertizărilor făcute. În practică legea a avut nevoie de ajutor pentru a fi respectată;
  • Anul prescrierilor – Deoarece Parlamentul nu și-a făcut treaba timp de 4 ani (2018-2022), și nu a adus modificările cerute de CCR la Codul penal, o mulțime de dosare de corupție au fost închise ca urmare a prescrierii termenelor. Presa a raportat că numărul cazurilor „soluționate” în acest mod s-a ridicat la peste 5.000 și a inclus politicieni și oameni de afaceri acuzați de corupție. Încă un motiv de scădere a încrederii populației în justiție;
  • Presa, între politicieni, pariuri și amenințări – Finanțarea politică a presei cu milioane de euro anual de la partidele parlamentare a continuat să sape la independența și credibilitatea presei. În plus în 2023 a mai apărut scandalul dintre patronat și angajați în compania Ringier, în care jurnaliștii de la Libertatea și GSP au acuzat cenzura ca urmare a unor presiuni făcute de patronii unor firme de pariuri. Scandalul s-a finalizat cu concedierea jurnaliștilor. De asemenea, saga jurnalistei Emilia Șercan a continuat în 2023, când Parchetul a închis toate dosarele privind discreditarea ei, după ce a publicat investigația despre plagiatul fostului premier Nicolae Ciucă. În vara anului 2023, APADOR-CH a înaintat un memoriu către procurorul general, la Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), prin care i-a solicitat să ia măsurile necesare pentru a se asigura că instituțiile din subordine respectă legea în cazul Emilia Șercan. Din păcate nici în acest caz nu am avut o rezoluție;
  • Drept de vot cu voie de la SRI – Legea Securității Naționale a României (L51/1991) a fost modificată la începutul anului 2023 prin Legea 58/2023 privind Securitatea Cibernetică. Modificările au inclus și o formulare ambiguă ce dă dreptul SRI să cenzureze orice opinii, politice sau nu, dacă instituția le consideră „amenințări la securitatea națională”. APADOR-CH a cerut Avocatului Poporului să conteste legea la Curtea Constituțională, dar instanța a decis că legea este constituțională;
  • Finanțarea presei de către partide – Jumătate din subvențiile de stat primite de partidele politice sunt cheltuite pentru mass-media și propagandă politică, dar cui anume și pentru ce se dau acești bani nu se știe. APADOR-CH a propus modificarea legii astfel încât să crească transparența acestui proces și să sporească astfel încrederea în media. Un proiect de lege în acest sens se afla la finele anului 2023 în parlament, în dezbatere. Proiectul este un pas către o mai bună transparență, dar nu ajută la dezvăluirea lanțului complet de furnizori de servicii plătiți de partidele politice din subvenții de stat, de aceea APADOR-CH a propus ca raportările făcute de partide pentru cheltuirea subvențiilor să includă fiecare beneficiar final al acestor bani;
  • Secretul plimbărilor prezidențiale – Pe tot parcursul anului 2023, organizațiile societății civile și mass-media au încercat să determine costul public al deplasărilor președintelui în străinătate, prin transmiterea unor cereri de informații către instituțiile publice, conform Legii 544/2001. Aceste informații de interes public au devenit un secret național bine păzit, deși nu există nicio bază legală pentru secretizarea costurilor de zbor (și nici un motiv de securitate națională);
  • Azilele care-și torturau beneficiarii – La începutul anului 2023, mai multe anchete de presă au scos la iveală abuzuri grave, rele tratamente și încălcări ale drepturilor omului comise pe o perioadă lungă de timp în mai multe aziluri de bătrâni și persoane cu nevoi speciale din apropierea Capitalei. Centrele erau private, dar primeau finanțare publică pentru serviciile prestate, iar investigațiile jurnaliştilor, care au continuat în lunile următoare, au scos la iveală și legături între managerii centrelor și politicienii de la putere.

The post APADOR-CH arată cum a mai murit puțin statul de drept din România: De la penalul Piedone la avionul lui Iohannis appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…