marea-britanie-un-raport-parlamentar-arata-ca,-in-aproape-doi-ani,-au-fost-instalate-mai-putin-de-19-mii-de-pompe-de-caldura-pentru-incalzirea-locuintelor,-mult-sub-tinta-de-inlocuire-a-sistemelor-pe-gaze,-responsabile-pentru-aproape-20%-din-emisiile-cu-efect-de-sera-ale-tarii-popularitatea-sistemelor-electrice-de-incalzire-ramane-scazuta.
Marea Britanie. Un raport parlamentar arată că, în aproape doi ani, au fost instalate mai puțin de 19 mii de pompe de căldură pentru încălzirea locuințelor, mult sub ținta de înlocuire a sistemelor pe gaze, responsabile pentru aproape 20% din emisiile cu efect de seră ale țării. Popularitatea sistemelor electrice de încălzire rămâne scăzută.

Întocmit de Oficiul Național de Audit de pe lângă parlamentul britanic, raportul arată că eforturile de a reduce emisiile din sectorul încălzirii locuințelor sunt încetinite de popularitatea scăzută a sistemelor electrice, iar englezii preferă în continuare centralele cu combustibili fosili.

Conform datelor strânse de experții britanici, majoritatea caselor din Regatul Unit folosesc gaze naturale pentru încălzire, iar acestea sunt responsabile pentru 18% din emisiile cu efect de seră de la nivelul țării. În acest context, guvernul speră ca prin utilizarea la scară largă a pompelor de căldură pe curent să poată contribui la reducerea emisiilor.

Raportul a arătat că problemele în aplicarea măsurilor ce vizează combaterea efectelor încălzirii globale sunt cauzate de lipsa unei strategii clare a autorităților britanice: “Departamentul pentru Securitate Energetică și Net Zero nu are un plan global pe termen lung pentru a aborda nivelul scăzut de conștientizare în rândul familiilor cu privire la pașii necesari pentru decarbonizarea încălzirii locuințelor. Guvernul trebuie să abordeze fiecare gospodărie pentru a-și atinge obiectivul, ca parte a tranziției la zero net”, a declarat șeful NAO, Gareth Davies.

Marea Britanie și-a asumat ca până în 2050 să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor, însă acest lucru depinde și de modul în care gospodăriile de încălzesc. În acest sens s-a pus mare accent pe utilizarea pompelor de căldură. Aproximativ 18.900 de pompe au fost instalate între mai 2022 și decembrie 2023, mult sub așteptările guvernamentale, de 50.000 de pompe. Guvernul a proiectat ca, până în 2028, 600.000 de pompe de căldură să înlocuiască actualele sisteme de încălzire, la nivel național.

Sursă: Reuters

Foto: Chernetskaya | Dreamstime.com

You May Also Like

Buftea. Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu o viteză de 110 km/h, pe un tronson de drum pe care limita era de 40 de km/h. Polițiștii i-au suspendat permisul pentru 90 de zile.

Senatoarea Diana Șoșoacă a transmis chiar ea în direct momentul în care…

SUA. TikTok a înregistrat venituri de 16 miliarde de dolari, anul trecut. Compania care o deține, ByteDance, a avut venituri globale în creștere cu 40% și este pe cale să depășească Meta, în acest an.

Deși autoritățile americane fac eforturi pentru a forța compania chineză ByteDance să…

Investigație jurnalistică: Israelul a folosit un sistem complex bazat pe inteligență artificială în războiul din Gaza. Tehnologia a identificat zeci de mii de ținte Hamas, pe care armata le-a lovit fără să țină cont de posibilele victime civile.

Potrivit The Guardian, care citează o investigație jurnalistică realizată de publicația israeliană…

Taiwanul a fost lovit, miercuri dimineața, de un cutremur de magnitudine 7,4, cel mai puternic din ultimii 25 de ani. 26 de clădiri s-au înclinat și sunt pe punctul de a se prăbuși.

Cutremurul s-a produs la ora locală 7:58 (2:58 ora României) la 18…