un-nou-dosar-penal-pentru-dan-ilie-morega:-s-a-urcat-la-volan,-desi-are-permisul-retras,-si-a-lovit-o-masina
Un nou dosar penal pentru Dan Ilie Morega: S-a urcat la volan, deși are permisul retras, și a lovit o mașină

Fostul prefect de Gorj Dan Ilie Morega are un nou dosar penal după ce s-a urcat la volan deşi are permisul retras şi a lovit o maşină în Târgu Jiu.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj au declarat pentru News.ro că poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Târgu Jiu s-a sesizat cu privire la faptul că un bărbat de 78 de ani, din Târgu Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe strada Fântânii din municipiu, a lovit o maşină.

În urma evenimentului nu au fost persoane rănite, ci doar pagube materiale.

“În urma verificărilor efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că bărbatul avea permisul de conducere retras, de la data de 6 februarie. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras”, au mai transmis reprezentanţii IPJ Gorj.

În ultima perioadă, Dan Ilie Morega, care are permisul retras din motive medicale, a fost depistat de mai multe ori la volan, de patru ori în judeţul Gorj, o dată în judeţul Mehedinţi şi o dată în Bucureşti.

Cel mai recent astfel de incident a avut loc în 13 martie, în Bucureşti, Dan Ilie Morega fiind cercetat sub control judiciar după ce a condus o maşină deşi avea permisul retras pe motive medicale și are interdicţia de a mai conduce vehicule pe drumurile publice.

La sfârşitul lunii februarie, el a fost internat în secţia de Psihiatrie pentru realizarea unei expertize care să stabilească dacă mai poate conduce vehicule, acesta având interdicţie de a mai conduce timp de 6 luni, timp în care va urma un tratament.

”Nu le iau, dar după o lună vă asigur că o să conduc”, afirma Morega după externare, referindu-se la medicamente.

În plus, doctorii i-au recomandat – în fişa de externare – să fie permanent însoţit de o persoană, să continue tratamentul şi periodic sa fie evaluat psihiatric, conform stirileprotv.ro.

The post Un nou dosar penal pentru Dan Ilie Morega: S-a urcat la volan, deși are permisul retras, și a lovit o mașină appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…