sua-investitorii-au-aprobat-planurile-de-a-scoate-la-bursa-truth-social,-reteaua-de-socializare-a-fostului-presedinte-donald-trump-participatia-majoritara-a-lui-trump-i-ar-putea-aduce-peste-3-miliarde-de-dolari.
SUA. Investitorii au aprobat planurile de a scoate la bursă Truth Social, rețeaua de socializare a fostului președinte Donald Trump. Participația majoritară a lui Trump i-ar putea aduce peste 3 miliarde de dolari.

Acționarii de la Digital World Acquisition, o companie americană de achiziții considerată mai degrabă o enitate-fantomă, au votat în favoarea fuziunii cu Trump Media & Technology, grupul din spatele rețelei Truth Social, deținută de Donald Trump. Astfel, societatea ar putea intra la tranzacționare pe bursă, fapt ce ar putea determina creșterea averii fostului președinte cu până la trei miliarde de dolari. 

Potrivit The Guardian, Trump Media & Technology încearcă, de ani de zile, să se listeze prin intermediul unei fuziuni de tip “blank check”, cu o entitate-fantomă. Compania a înregistrat vânzări de cinci milioane de dolari în 2021, în anul lansării rețelei sociale. Recent, susținătorii fostului președinte s-au mobilizat pentru impulsionarea valorii acțiunilor Digital World Acquisition, care au crescut cu 145% de la începutul anului. Pe acest fond, capitalizarea sa a urcat la aproape șase miliarde de dolari. 

Conform The Guardian, Donald Trump va deține 79 de milioane de acțiuni la entitatea nou-creată, care, pe hârtie, vor avea o valoare de aproape trei miliarde de dolari. Cu toate acestea, el va fi nevoit să aștepte cel puțin șase luni pentru a-și vinde participația și a obține suma de bani, conform legilor burselor americane privind acționarii-cheie. 

Decizia Digital World Acquisition vine în contextul în care Trump a fost condamnat să plătească peste 450 de milioane de dolari, după ce a pierdut procesul privind supraevaluarea averii sale, deschis de procurorul statului New York. Luni, avocații săi au informat instanța că fostul președinte nu poate face rost de această garanție, pentru a evita executarea silită, iar acesta le-a cerut susținătorilor săi să îi doneze bani, pentru a evita executarea silită.

Digital World Acquisition a urmărit o fuziune cu compania lui Trump în ultimii trei ani, dar s-a tot lovit de obstacole de ordin juridic. De obicei, societățile de tipul acesteia strâng bani de la investitori, prin oferte publice inițiale, înainte de a căuta o companie-vehicul financiar pe care să o listeze la bursă cu care, ulterior, să fuzioneze, permițând investitorilor din ambele companii să aibă o parte din acțiuni. 

Surse alternative: Reuters, The Guardian

You May Also Like

SUA. TikTok a înregistrat venituri de 16 miliarde de dolari, anul trecut. Compania care o deține, ByteDance, a avut venituri globale în creștere cu 40% și este pe cale să depășească Meta, în acest an.

Deși autoritățile americane fac eforturi pentru a forța compania chineză ByteDance să…

Buftea. Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu o viteză de 110 km/h, pe un tronson de drum pe care limita era de 40 de km/h. Polițiștii i-au suspendat permisul pentru 90 de zile.

Senatoarea Diana Șoșoacă a transmis chiar ea în direct momentul în care…

Investigație jurnalistică: Israelul a folosit un sistem complex bazat pe inteligență artificială în războiul din Gaza. Tehnologia a identificat zeci de mii de ținte Hamas, pe care armata le-a lovit fără să țină cont de posibilele victime civile.

Potrivit The Guardian, care citează o investigație jurnalistică realizată de publicația israeliană…

Taiwanul a fost lovit, miercuri dimineața, de un cutremur de magnitudine 7,4, cel mai puternic din ultimii 25 de ani. 26 de clădiri s-au înclinat și sunt pe punctul de a se prăbuși.

Cutremurul s-a produs la ora locală 7:58 (2:58 ora României) la 18…