nelu-varga,-aproape-sa-renunte-la-un-om-de-baza-de-la-cfr-cluj.-decizie-de-ultima-ora-la-fosta-campioana
Nelu Varga, aproape să renunțe la un om de bază de la CFR Cluj. Decizie de ultimă oră la fosta campioană

CFR Cluj traversează o perioadă mai degrabă turbulentă, iar echipa a ajuns acum pe 4 în play-off, la doar două luni de la venirea noului antrenor Adi Mutu, bun prieten cu patronul Neluțu Varga.

Însă, în vară, Varga e posibil să ia o decizie fermă și în ce privește conducerea clubului. Contractul președintelului Cristi Balaj expiră peste 3 luni, iar șansele ca acesta să rămână la CFR Cluj sunt din ce în ce mai mici.

Prezentat oficial pe 3 noiembrie 2021, contractul lui Balaj cu clujenii, parafat pe doi ani și jumătate expiră după ultima etapă. Iar cotidianul Gazeta Sporturilor scrie faptul că sunt șanse mici ca Balaj să mai rămână, și pentru că nu și-ar mai dori el, având în vedere problemele financiare grave de la club, dar și pentru că Nelu Varga n-ar mai vrea să meargă pe mâna fostului arbitru.

Președintele Balaj s-a opus inclusiv deciziei lui Varga de a-l aduce ca antrenor la club pe Adi Mutu. Iar rezultatele Brilliantului nu sunt extraordinare, CFR fiind pe 4 în play-off după ce a pierdut în prima etapă cu Craiova.

În ultimii 3 ani, CFR a vândut jucători în valoare de circa 10 milioane de euro, printre care Boateng, Scuffet, Yeboah, Burcă, Krasniqi, Petrila, Păun, Yuri, Janga sau Braun. Balaj a venit în Gruia în locul fostului președinte Marian Copilu, în prezent la Petrolul Ploiești.

D.A.

The post Nelu Varga, aproape să renunțe la un om de bază de la CFR Cluj. Decizie de ultimă oră la fosta campioană appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Nicușor Dan acuză o afacere de corupție de miliarde de euro și zice că ar trebui să fie în pușcărie arhitectul șef, oamenii de la ISC, Greblă și Hopincă

Primarul Capitalei Nicuşor Dan a enumerat câteva persoane despre care consideră că…

În Franța, devine infracțiune să nu vorbești cu respect despre chelia sau coafura cuiva

Adunarea Naţională a Franţei a adoptat joi un proiect de lege care…

Nicușor Dan prezintă un sondaj în care Piedone e cotat cu peste 40% pentru Primăria Capitalei

Un sondaj de opinie prezentat de Nicuşor Dan îl arată pe Cristian…

UE vrea energie eoliană mai eficientă și mai verde: Inovație cu turnuri de lemn și turbine în X

La prima vedere, turnul de turbină eoliană care se înalță din peisajul…