„cancel-culture“-–-editia-1947-1948.-cum-a-fost-distrusa-academia-romana-si-au-fost-„anulati“-tudor-arghezi,-traian-vuia,-lucian-blaga-si-radulescu-motru
„Cancel culture“ – editia 1947-1948. Cum a fost distrusa Academia Romana si au fost „anulati“ Tudor Arghezi, Traian Vuia, Lucian Blaga si Radulescu-Motru

In numarul din 5 ianuarie 1947, ziarul „Scanteia“ incepea o brusca si furibunda campanie impotriva celui mai important poet roman in viata, Tudor Arghezi. Atacul, de o virulenta extraordinara, dadea semnalul unei ofensive mediatice si nu numai care avea multe din semnalmentele unui fenomen cunoscut astazi sub numele de „cancel culture“.

Genialul scriitor, elogiat in anii precedenti inclusiv de noul regim comunist instaurat cu sprijinul tancurilor rusesti, era „anulat“ pur si simplu: dintr-o data, peste noapte, Arghezi devenea simbolul culturii decadente, al burgheziei, al capitalismului si al dusmanului de clasa care trebuiau nimiciti. In acelasi timp, cu atacul la Arghezi se dadea semnalul unei operatiuni mult mai vaste, care viza insesi elitele intelectuale grupate in Academia Romana – simbolurile vechii Romanii asezate pe criterii meritocratice, unde ierahia valorilor era respectata.

Oficial, este vorba de ofensiva impotriva „vechii lumi“ care trebuie distrusa pentru a-i face loc celei noi, in care nu mai exista clase exploatate si exploatatori, iar toata lumea este egala. In numele acestor principii, regimul instaurat de Moscova in Romania dupa 1944 distruge din temelii societatea si poporul roman, reconstruindu-le ca replici mai mici ale modelului aplicat in Uniunea Sovietica incepand cu 1918. Dincolo de ele stau insa des si rafuieli si invidii personale, iar cazul Arghezi – poate cel mai relevant dintre toate – este unul incredibil.

Preludiul tavalugului: cu doi ani inainte sa fie executat cultural, Arghezi primeste marele premiu national de poezie si o gramada de bani. Fara sa stie poetul devine arma cu care se rafuiesc factiunile din partidul comunist

Poetul are in 1945, la momentul venirii comunistilor la putere, varsta de 65 de ani. Este o legenda vie si un monstru sacru al culturii romane. Noua putere ii face asiduu curte si, la 13 august, o comisie condusa de ministrul Artelor, Mihai Ralea, ii acorda lui Arghezi premiul national de poezie, „ca recunoastere a aportului adus de domnia sa literaturii romane“. Din comisie mai fac parte nume grele ale culturii: Tudor Vianu, Perpessicius, N.D. Cocea, Mihail Sadoveanu, Mihail Codreanu, Gala Galaction – toti trecuti deja cu viteza in tabara invingatorilor.

Scriitorul proletcultist Mihai Beniuc va povesti ulterior culisele livrarii acestui premiu catre Tudor Arghezi intr-un moment aparent surprinzator, deoarece poetul refuzase sa treaca de partea comunistilor si nici macar nu-i simpatiza pe Gheorghiu-Dej si Ana Pauker, oamenii care la acel moment erau primii factori de putere in tara.

Dupa preluarea puterii de catre regimul comunist sustinut de armata rusa care ocupa tara, intre factiunile noului regim incep luptele. Alexandru Toma (pe numele real Solomon Moscovici), un scriitor mediocru sprijinit insa de sectia de propaganda a partidului comunist, e pe cai mari. Fiul sau, Sorin Toma (venit in 1945 de la Moscova pe tancurile diviziei „Horia, Closca si Crisan), este redactor-sef la „Scanteia“ si element-cheie al masinariei de propaganda. Tabara celor doi ii mai cuprinde pe influentii Iosif Chisinevschi si Leonte Rautu.

Sorin Toma

Sorin Toma (marcat cu rosu), redactorul sef al ziarului „Scanteia“ si propagandistul-sef al regimului comunist, aflat in delegatia care intampina la aeroport trimisii sovietici veniti la festivitatile organizate de 23 august.

Asadar, a-l infrunta deschis pe Alexandru Toma reprezinta o operatiune de mare risc. Pe de alta parte, politrucul publicist nu e foarte simpatizat in partid. Stelian Tanase descrie, in „Zvonuri despre sfarsitul lumii“, cum s-a ajuns ca Tudor Arghezi, un poet aflat pe lista neagra a comunistilor, sa primeasca primul premiu national pentru poezie: „(…) Alexandru Toma avea destui dusmani, efect al luptelor fractioniste din partid, inca dinainte de 1944. Era si un aspect etnic al problemei. S-a spus ca cel care avea sa castige premiul national de poezie trebuia sa fie neaparat roman get-beget. Or, Alexandru Toma era evreu. Partidul avea masive antipatii in randul populatiei, in mediul cultural nu mai vorbesc, pentru ca ii privilegia pe evrei. Fireste, pe cei care ramaneau, nu pe cei care emigrau in Palestina – zeci de mii pe an. Ar fi fost o sfidare ca Alexandru Toma, asa-zis poet, scriitor nul, fara opera, sa primeasca premiul. Cei care nu erau de acord cu numirea s-au coalizat si au gasit solutia sa il confere cuiva care nu putea fi contestat. Or, Arghezi trecea drept cel mai mare poet roman dupa Eminescu. Asa s-a ajuns la numele lui. Avea si meritul scrisorii-pamflet «Baroane», adresata lui Manfred von Killinger. Asadar, era un rezistent intr-un moment cand aceasta marfa era extrem de pretuita. Singura isprava a lui Alexandru Toma – trambitata de Scanteia – era o naratiune SF despre cum isi ingropase poeziile in gradina casei”.

Referinta lui Stelian Tanase este la celebrul pamflet publicat pe 30 septembrie 1943 de Arghezi, in care il distrugea pe atotputernicul baron Von Killinger, conducatorul legatiei germane la Bucuresti. Pentru textul sau, poetul a fost trimis de Ion Antonescu in lagarul de la Targu Jiu, dar pedeapsa a fost doar una de forma – acolo, Arghezi a stat putin timp si a fost tratat foarte bine.

Revenind la momentul 1945, miza este nu doar una de mare orgoliu, ci si financiara, pentru ca la mijloc sunt foarte multi bani, premiul fiind insotit de o recompensa.

„Asculta, Beniuc, se intampla ceva care nu trebuie sa se intample“

Mihai Beniuc, ilegalist cu vechime in partid, relateaza cum a decurs complotul impotriva gruparii Alexandru Toma – Sorin Toma. Cel care pune la cale lovitura este ministrul Mihai Ralea, fost om al regelui Carol al II-lea devenit peste noapte mare comunist.

Mecanismul acordarii premiului – desi oficial aceasta este atributia unui juriu compus din personalitati marcante ale literaturii romane – arata cum functioneaza, de fapt, lucrurile in statul roman. Ralea ii spune lui Beniuc: „Asculta, se intampla ceva care nu trebuie sa se intample. Se propune ca marele premiu de poezie al Academiei sa fie acordat lui A. Toma. Eu sunt impotriva si, cred, nici tu nu esti de acord. (…) daca e vorba pe asa, singurul care trebuie sa il ia e Tudor Arghezi”. Ralea: „Eu te-as ruga, avand in vedere trecerea ta sus [la PCR, n.a.], sa vorbesti cu Ana Pauker, care te va intelege, cu Patrascanu si, poate, cu Petru Groza. Care, de asemenea, va fi de aceeasi parere. Daca vorbesti cu ei, problema e ca si rezolvata…”.

Totul merge ca uns si Arghezi – al carui talent este pe masura arghirofiliei lui –primeste marele premiu in uralele tuturor, apoi se incinge un mare banchet la Capsa.

Revansa din ianuarie 1947: de la Moscova soseste ordinul de a trece la purificarea elitelor intelectuale, iar primul exemplu trebuie dat cu cel mai cunoscut om de cultura al momentului, Tudor Arghezi

Lucrurile nu se termina insa asa si, dupa nici doi ani, urmeaza revansa. Sorin Toma, principalul propagandist al regimului comunist si fiul scriitorului Alexandru Toma care pierduse premiul in fata lui Arghezi, devine varful de lance al unei noi operatiuni pe care Moscova o pregateste pentru tarile ocupate din Europa de Est, ca etapa in drumul spre edificarea „omului nou“: un „cancel culture“ inaintea vremurilor.

La momentul atacului, Arghezi abia primise un nou semn de apreciere din partea regimului comunist de-acum mult mai bine consolidat. La sfarsitul lui decembrie 1946, este sarbatorit cu mare fast, la Ministerul Artelor, pentru implinirea a 50 de ani de activitate literara. Apoi, peste numai o saptamana, la 5 ianuarie 1947, „Scanteia“ publica primul dintr-o serie de articole vitriolante la adresa lui Arghezi.

„Atacul impotriva lui Arghezi a fost, intai de toate, semnalul unui inghet cultural inspirat de Andrei Jdanov, tartorul ideologic de la Kremlin. Bucurestiul se conforma. Singurul aport al bandei Dej si Pauker era alegerea victimei. Arghezi juca rolul tapului ispasitor. Era indicat ca purtatorul tuturor pacatelor culturii burgheze“, explica Stelian Tanase in lucrarea amintita.

Sorin Toma se inhama cu entuziasm la ofensiva impotriva intelectualitatii care reprezinta vechea Romanie. Este contributia sa la marea opera de remodelare a poporului roman in spiritul comunismului. Iar elanul e cu atat mai mare cu cat prima tinta, nava-amiral a oamenilor de cultura, este chiar Tudor Arghezi, cel din cauza caruia tatal sau ratase premiul cel mare in 1945.

Tudor Arghezi este intruchiparea dusmanului de clasa, iar poezia sa reprezinta arta decadenta si moravurile pervertite ale vechii societati capitaliste care trebuie distrusa

Pamfletul lui Sorin Toma impotriva lui Tudor Arhgezi, de o violenta fara precedent, poarta titlul „Poezia putrefactiei sau Putrefactia poeziei“ si este atat de lung incat „Scanteia“ il publica in foileton, in numerele din 5, 7, 9 si 10 ianuarie 1947. Ulterior, textul va fi tiparit si intr-o brosura.

Pe poet il ataca insusi propagandistul-sef al regimului, acest lucru arata importanta simbolica a asaltului care incepe. „Faptul indica miza intregii campanii. Era o sarcina de mare raspundere. Sorin Toma era membru de partid din 1933, ilegalist. Pentru el, Arghezi era intruchiparea dusmanului de clasa“, explica Stelian Tanase.

Citind reprosurile pe care Sorin Toma i le aduce lui Arghezi, regasim multe din temele reimpachetate ale campaniilor de „anulare“ pe care miscarile de stanga le poarta azi in Occident fata de operele considerate „reactionare“, promovand colonialismul, capitalismul etc. Redactorul-sef de la „Scanteia“ nu-i imputa poetului ca ar fi lipsit de talent, ci ca face propaganda burgheza: „(…) Intr-adevar, cu ce se ocupa poetul Tudor Arghezi in anii din urma? Scrie tablete reactionare in stil de sarada si, din cand in cand, si poezii, criptate si ele, dar totusi mai limpezi decat tabletele“ / „Iata deci poezia in jalnica postura de caine de paza al profiturilor capitaliste!” / „Nu exista arta pentru arta. Arta are intotdeauna si la orice artist un caracter ideologic de clasa. A-ti intitula opera «cuvinte potrivite» si a cere sa nu fie apreciata decat «la calitate, ca ciorapii», inseamna a incerca sa maschezi acest continut de clasa“ / „Ce pacat – iti spui, citind aceste versuri – ca o imagine atat de frumoasa se pierde in noroiul ideologic al burgheziei decadente, noroi menit a fi calcat in picioare de poporul biruitor in marsul sau spre lumina si viata“ / „Cum ne-am putea astepta atunci ca un popor tanar, triumfator, plin de viata care abia acum isi ia in maini viitorul sa creada ca acest cadavru in putrefactie nu este decat propria sa imagine si ca duhoarea fetida care-i umple narile nu e decat parfumul cel mai gingas?“.

Al doilea atac: poetul comunist cazut in dizgratie Miron Constantinescu primeste comanda sa-l „termine“ pe Arghezi. La schimb, i se promite reabilitarea

Acest episod nu-l impresioneaza, dupa toate aparentele, pe Tudor Arghezi, care e constient de valoarea sa intelectuala si culturala. Semnalul dat de „Scanteia“ e foarte puternic, poetul devine un paria in Romania, nu-l mai publica nimeni, devine nefrecventabil – ca un ciumat. Isi pierde sursele de venit, ceea ce e o lovitura pentru Arghezi, care este obisnuit cu traiul bun si cu banii multi.

In martie 1947 vine al doilea atac, tot in „Scanteia“. De data asta, loviturile vin din partea unui alt poet comunist, mediocrul Miron Radu Paraschivescu. E clar ca Arghezi este o tinta prioritara pentru regim, care urmareste sa-l intimideze si sa-l anuleze ca om de cultura.

Miron Radu Paraschivescu, si el comunist ilegalist inca din 1933, primeste ordin pe linie de partid de la Chisinevschi si Leonte Rautu. Poetul, santajabil, se executa fara comentarii.

„De ce nu a refuzat Miron Radu Paraschivescu sa scrie infamia? In 1945 il mai atacase o data pe Arghezi. Destui asteptau sa se evidentieze in ochii sefilor politici, care aveau prostul obicei sa vorbeasca romana cu accent rusesc. Magareata a cazut pe Miron Radu Paraschivescu. Sa refuze? Nu putea. De ce? Era santajabil. Dosarul era patat si trebuia sa se reabiliteze. Episodul care il incrimina data din timpul razboiului. Ica Antonescu (profesorul Mihai Antonescu, ministrul de Externe al lui Ion Antonescu – n. red.) trimitea la legatiile din Occident tineri de talent. Pentru a-i pune la adapost, le dadea sinecuri. Asa s-a intamplat cu Mircea Eliade, trimis atasat de presa la Lisabona, in Portugalia lui Sala- zar, cu Eugen Ionescu, ajuns la Legatia romana de la Vichy. Unul era de dreapta, celalalt de stanga. Miron Radu Paraschivescu si-a incercat si el norocul. L-a curtat pe Ica Antonescu si i-a trimis un exemplar din volumul Cantice tiganesti cu dedicatie, apoi o scrisoare in care cersea un post de atasat de presa la Madrid sau la Stockholm. Drama s-a declansat cand la o perchezitie in casa lui Ica Antonescu, in toamna lui 1944, au fost descoperite cartea cu autograf si scrisoarea compromitatoare. Stabilor Partidului Comunist nu le-a placut situatia. Chemat la Sectia Propaganda si Cultura a CC al PCR, la «tovii» Iosif Chisinevschi si Leonte Rautu, nu a reusit sa dea explicatii convingatoare. Cota lui in par- tid a scazut drastic. A fost garat pe linie moarta. Tentativele lui de a se reabilita au esuat rand pe rand. Si a intervenit cererea de a-l «executa» pe Arghezi, ceea ce M.R. Paraschivescu a acceptat, sperand sa se reabiliteze“, arata Stelian Tanase.

Miron Constantinescu

Miron Constantinescu (al doilea din dreapta, cu ochelari) la un miting condus de Gheorghiu Dej in 1945. Poet mediocru, Miron Constantinescu a incercat sa reintre in gratiile conducerii comuniste executand cu zel comanda de a-l ataca pe Tudor Arghezi.

„Reeducarea“ lui Arghezi: dupa aproape opt ani, poetul e constrans sa-si revizuiasca atitudinea si se supune total partidului. La schimb, redevine unul dintre privilegiati, coplesti cu onoruri si ingropat in bani

Tudor Arghezi va ramane un proscris vreme de aproape 8 ani, pana in 1955, cand va consimti in cele din urma sa pactizeze cu comunistii. Nu mai avea niciun sens sa se opuna, devenise clar ca noul regim prinsese radacini si prea curand nu avea sa fie daramat. Si-a petrecut anii batranetii ridicand ode scarboase partidului comunist si conducatorilor sai.

Pe cat de admirabila fusese demnitatea cu care-i infruntase pe analfabetii cocotati in fruntea statului de ocupantii rusi, pe atat de lamentabila este prabusirea morala din final. Accepta sa puna pe versuri un capitol din manualul de istorie contrafacuta a lui Mihai Roller, rezultand volumul „1907. Peizaje“ – versiunea mistificata de comunisti a rascoalei taranesti din anul respectiv. Impactul acestui poem al lui Arghezi nu poate fi subestimat, a contribuit masiv la versiunea care dainuie si azi in randurile poporului roman privind cauzele, desfasurarea si reprimarea miscarii din primavara lui 1907.

In 1956, Arghezi scoate un alt volum sinistru, „Cantare omului“, in care paragrafele din Biblie sunt pur si simplu mixate cu ideile materialismului dialectic. La moartea lui Dej, in 1965, ii dedica acestuia un articol funerar formidabil, care e publicat – culmea! – tocmai in „Scanteia“, ziarul care-l „anulase“.

Odata reeducat in spiritul comunist, Arghezi revine pe piedestalul de unde fusese daramat. Partidul il plateste regeste, ii da limuzina cu sofer, iar mancarea – o mare problema in Romania comunista – vine din belsug si pe alese de la gospodaria de Partid, unde doar nomenclatura are succes. Este readus brusc in prim-planul atentiei, beneficiind de osanale in „Scanteia“. La postul national de televiziune (singurul disponibil), la radio si in presa scrisa primeste odele meritate de altfel, dar recunoasterea valorii sale vine acum in urma faptului ca a acceptat sa se dea pe brazda.

Scanteia despre Arghezi

Articolul din „Scanteia“ in care opera lui Arghezi este „anulata“ pe motiv ca promoveaza idei burgheze, capitaliste, este decadenta si opusa clasei muncitoare.

Distrugerea ultimului bastion al elitelor. Legea 132/9 iunie 1948: „Academia Romana se transforma intr-o institutie de stat“

Dupa primul atac, dat la Tudor Arghezi, regimul comunist pune in aplicare in continuare planul venit de la Moscova, de „anulare“ a simbolurilor regimului „burghezo-mosieresc“. Tinta este Academia Romana, considerata un cuib reactionar si un bastion al elitelor intelectuale reprezentand vechea Romanie. In minunata lume noua care e pe cale sa fie construita, elitele nu au ce cauta, toata lumea trebuie sa fie egala si clasa muncitoare este forta care conduce tara.

Guvernul Petru Groza adopta, iar Parlamentul voteaza in unanimitate, Legea 132/9 iunie 1948, unde chiar la Articolul 1 se mentioneaza ca „Academia Romana (…) se transforma intr-o institutie de stat. Ea va purta denumirea de Academia Republicii Populare Romania“.

Sperantele academicienilor, ca institutia sa reziste asaltului comunist la independenta sa si la libertatea de expresie, sunt subminate chiar din interiorul intelectualitatii romanesti, pentru ca noua lege e redactata de cozile de topor care s-au dat cu rusii: Mihail Sadoveanu, Iorgu Iordan, C.I. Parhon, Dimitrie Gusti, Ion Nistor, Traian Savulescu.

Textul nu lasa loc de echivoc, acest simbol al excelentei dispare brutal si se transforma intr-o anexa a politicienilor. Constantin Radulescu Motru observa: „Academia nu va mai fi pe viitor o institutie de cultura nationala, ci o institutie la dispozitia politicii internationale a comunismului”.

CI Parhon

C.I. Parhon (cu chelie), unul dintre intelectualii romani care au trecut rapid de partea cotropitorilor rusi, asista din dreapta lui Gheorghiu-Dej la discursul acestuia de 8 martie 1950. Parhon a pus umarul al distrugerea Academiei Romane, fiind rasplatit regeste pentru asta.

13 august 1948: sunt dati afara 113 academicieni. Dispar Traian Vuia, Lucian Blaga, Constantin Radulescu-Motru, Gheorghe Ionescu-Sisesti, Gheorghe Bratianu. In loc sunt adusi politruci, impostori, intelectuali aserviti. Academia Romana nu-si va mai reveni niciodata din lovitura primita

Drumul pe care apuca Academia Romana e fara intoarcere. La 13 august, Monitorul Oficial al Romaniei publica „Statutul de organizare siu functionare al Academiei Republicii Populare Roman“. Sunt dati afara nu mai putin de 113 membri: 26 de titulari, 58 de corespondenti, 29 de onoare.

Lovitura e mortala. Sunt evacuati in forta celebrii Traian Vuia, Lucian Blaga, Constantin Radulescu-Motru, Gheorghe Ionescu-Sisesti, Gheorghe Bratianu etc.

In loc apar impostorii: Gala Galaction, Jean Al. Steriade, Gheorghe Murnu, Gheorghe Oprescu, Gheorghe Petrascu. Jumatate din noii membri de onoare sunt rusi. Nu lipsesc si intelectualii oportunisti, care s-au dat rapid cu puterea si acum primesc dividendele: C.I. Parhon, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, George Enescu, George Calinescu. Langa ei apar si mediocritati din noua elita a tovarasilor comunisti: vechea noastra cunostinta Alexandru Toma, Petre Constantinescu-Iasi, Barbu Lazareanu.

Lucian Blaga

Scriitorul si filosoful Lucian Blaga s-a numarat printre cei peste 100 de reprezentanti ai elitelor intelectuale romane care au fost epurati in 1948 din Academia Romana, pentru a le face loc politrucilor, impostorilor si intelectualilor care se dadusera cu noul regim.

Noua conducere a acestei institutii pe care comunismul o schimonoseste asa cum procedeaza cu toate segmentele societatii romanesti este asigurata integral de fideli ai Moscovei. Presedinte e numit Traian Savulescu, la prezidiu mai iau loc nelipsitul Mihail Sadoveanu, Petre Constantinescu-Iasi, Barbu Lazareanu si altii asemenea. Locul excelentei, meritocratiei si al elitismului e luat, definitiv, de impostura, oportunism, slugarnicie, obedienta fata de puterea politica.

Traian Vuia

Printre cei dati afara din Academia Romana in 1948, in operatiunea de „anulare“ a vechilor elite si simboluri, s-a numarat si Traian Vuia, inventator si pionier al aviatiei mondiale.

Efectele campaniei de „cancel culture“ care a lovit Romania incepand cu 1947-1948 se resimt pana azi in felul cum se comporta si arata institutiile care ar trebui sa dea ora exacta in mediul intelectual din Romania, in nonsalanta plagiatorilor, in calitatea celor care ajung ministri ai culturii si factori de decizie in educatie etc. Academia Romana nu si-a mai revenit niciodata. Azi e condusa de un istoric protocronist, elogiaza in aula sa turnatori odiosi precum Constantin Balaceanu Stolnici si e intesata de impostori si personaje dubioase, banuite de legaturi cu fosta Securitate comunista.

 

Comemorare Arghezi

Adunare comemorativa la noua Academie a Republicii Socialiste Romania dupa moartea lui Tudor Arghezi, la 16 iulie 1967. Dupa „reeducare“, poetul a fost reabilitat de regimul comunist, incepand din 1955, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. La moartea sa a beneficiat de funeralii nationale.

You May Also Like

Mesajul inregistrarii video Hamas cu ostaticii israelieni: „Guvernul trebuie sa faca totul pentru a parafa un acord pentru eliberarea lor inainte de 14 mai”

In videoclip, Siegel si Miran vorbesc despre faptul ca nu pot sarbatori…

Datorita unei greseli de tipar, un barbat din Mexic a cumparat o pereche de cercei de la firma Cartier cu doar 13 dolari, desi in realitate acestia costau 13.000 de dolari

O greseala de tipar aparuta pe site-ul celebrei firme de bijuterii Cartier,…

Rusia, atacuri masive in zona Avdiivka. Ucrainenii spun ca scopul acestora este sa „paralizeze livrarile incarcaturilor militare”

Nu mai putin de 59 de atacuri inamice au respns fortele de…

Criminali si violatori rusi, invitati sa predea copiilor „patriotismul” in scoli, dupa ce au luptat pe fronturile din Ucraina

Dupa ce se intorc din razboiul din Ucraina, multi soldati rusi sunt…