candidatura-dianei-sosoaca-la-pmb-a-fost-respinsa
Candidatura Dianei Șoșoacă la PMB a fost respinsă

Candidatura Dianei Șoșoacă pentru funcția de primar general al Capitalei a fost respinsă de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 42, din cauza problemelor multiple găsite la listele de semnături. În replică, Șoșoacă spune că este un ordin de la Marcel Ciolacu şi că PMB este cea mai coruptă instituţie din România.

„Concluzionând, din numărul de 19.344 susţinători depus de candidat se elimină un număr de 1.462 susţinători cu privire la care s-au identificat erori, rezultând un număr de 17.882 susţinători, insuficient pentru a atinge numărul minim de susţinători prevăzut de lege.

Respinge candidatura doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă din partea Partidului S.O.S. România pentru funcţia de Primar General al Municipiului Bucureşti”, arată decizia Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti.

Decizia poate fi contestată de către Diana Şoşoacă la Tribunalul Bucureşti în termen de 48 de ore de la data afişării, se arată în decizie.

Ce spune Diana Șoșoacă

În replică, Diana Șoșoacă spune că a aflat din presă de respingerea candidaturii, că de vină e Marcel Ciolacu și că toţi ceilalţi candidaţi sunt speriaţi pentru că ea ia voturi de la fiecare candidat.

„Eu nu am anunţat public că voi candida la Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ca să văd ce face domnul Marcel Ciolacu, dar domnul Marcel Ciolacu nu ştie decât să dea telefoane ca să îşi manifeste hegemonia.

Astăzi mi-am depus la Bucureşti candidatura pentru Primăria Generală a Municipiului Bucureşti ca să îi încurc pe toţi. Mi-am depus candidatura când am văzut mârşăvia din Bucureşti şi cum vor să fure cu acelaşi Nicuşor Dan care îşi bate joc de bucureşteni şi tuturor le convine să iasă Nicuşor Dan pentru că semnează ca primarul.

Mă bucur că Marcel Ciolacu a căzut în plasa mea privind candidatura la Bucureşti. O să îi aduc lui Marcel Ciolacu şi un cadou, un tricou pe care scrie: ”Mândru că sunt moldovean”, şi i-am chemat pe toţi moldovenii să se revolte”, se arată într-un comunicat de presă al S.O.S. România.

Ea a explicat că a depus peste 19.000 de semnături.

„Nu se poate spune că au respins candidatura mea pentru că doar marţi e ultima zi, poţi spune doar că au respins 1.000 şi ceva de semnături. În limbajul lor înseamnă că a lipsit adresa de pe unele semnături şi nu era trecut numele meu pe unele formulare, asta nu înseamnă incorect, ci incomplet. BEM trebuia să anunţe partidul S.O.S. România, nu presa”, a spus Şoşoacă, conform sursei citate.

Aceasta mai zice că „toţi ceilalţi candidaţi sunt speriaţi pentru că eu iau voturi de la fiecare candidat”.

„Secretarul general al S.O.S. România, Dan Marin Ştefănel, s-a dus la BEM în această seară (sâmbătă – n.r.), iar acolo au pus jandarmii pe el, deşi este reprezentantul partidului şi BEM are obligaţia să îl cheme pentru a comunica inadvertenţele.

Vor să amâne decizia pentru a se ajunge în ziua de marţi când nu mai pot să completez dosarul, acesta este un ordin de la Marcel Ciolacu. Avem de a face cu o dictatură şi cu un sistem dictatorial care nu vrea să permită unui om onest să participe în alegeri, pentru că toată lumea ştie că nu există înţelegere cu mine când e vorba de corupţie, iar Primăria Generală a Municipiului Bucureşti este cea mai coruptă instituţie din România”, a conchis Şoşoacă.

The post Candidatura Dianei Șoșoacă la PMB a fost respinsă appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

ADL: Record de acțiuni antisemite. Se mai poate duce o viață evreiască normală în Occident?

Un record de acțiuni antisemite a fost înregistrat în 2023, războiul dintre…

Vreau matematică, nu Rusia! Nicușor Dan trebuie să-și precizeze poziția față de agresiunea militară a Kremlinului asupra Ucrainei

O campanie inteligentă a lui Nicușor Dan ridiculizează apariția publică a lui…

Un eurodeputat german a fost atacat și grav rănit, când lipea afișe electorale. Scholz: Democrația este amenințată

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania,…

Conversus. Poliția Română a condus o operațiune desfășurată în 16 state UE împotriva traficului cu arme

Poliţia Română anunţă, luni, că a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus,…