comisia-europeana-aproba-ajutorul-de-95,3-milioane-euro-acordat-de-statul-roman-pentru-tarom,-in-schimbul-caruia-compania-este-obligata-sa-reduca-numarul-de-rute-operate-si-pe-cel-al-aeronavelor-folosite.
Comisia Europeană aprobă ajutorul de 95,3 milioane euro acordat de statul român pentru TAROM, în schimbul căruia compania este obligată să reducă numărul de rute operate și pe cel al aeronavelor folosite.

Potrivit Reprezentanței Comisiei Europene în România, ajutorul de la statul român, aprobat de executivul european, va permite TAROM “să-și restabilească viabilitatea pe termen lung, reducând în același timp la minimum denaturările concurenței”. În acest scop, TAROM va trebui să respecte garanții precum reducerea numărului de rute pe care le operează, a numărului de aeronave folosite, limitând astfel prezența sa pe piață pe întreaga durată a perioadei de restructurare (până la 31 decembrie 2026).

Ajutorul este alcătuit din două componente – 49,5 milioane de euro pentru anularea unei datorii (plus penalitățile aferente) și o injecție de capital de 45,7 milioane. Potrivit ministrului român al Transporturilor, Sorin Grindenau, planul prevede și înnoirea flotei de aeronave, optimizarea destinațiilor și a politicilor comerciale, digitalizarea companiei și îmbunătățirea mediului IT, precum și eficientizarea activității de mentenanță a avioanelor.

Adina Vălean, comisarul european pentru Transporturi, a salutat avizul Comisiei, despre care a spus că înseamnă “practic, că vom avea de-a face cu o companie care pleacă de la zero, fără datorii, sănătoasă, cu un plan bun şi nu putem decât să ţinem pumnii strânşi ca în viitor să performeze”, potrivit Agerpres. Ea a completat că executivul european consideră că planul de restructurare este “foarte solid” şi TAROM poate redeveni profitabilă în viitor.

România a notificat Comisia Europeană în vederea ajutorului și restructurării companiei în mai 2021. Două luni mai târziu, executivul european a lansat o investigație pentru a determina dacă ajutorul respectă normele europene, iar România și-a actualizat, în această perioadă, planul de restructurare, pentru a respecta regulamentele europene.

Sursă: Reprezentanța CE în România

You May Also Like

SUA. Un avion Boeing 767 a pierdut compartimentul extern al toboganului de evacuare, la scurt timp după decolarea de pe aeroportul JFK din New York. Aeronava s-a întors la sol în siguranță.

Avionul aparține Delta Airlines și desfășura o cursă de la New York…

China își reorganizează armata, pentru a regândi c”um să lupte și câștige” războiul inteligent al viitorului. Xi Jinping își sporește astfel controlul asupra Forțelor Armate Chineze.

Liderul de la Beijing a început cea mai amplă restructurare a armatei…

SUA. Autoritățile au găsit urme inactive din virusul care provoacă gripa aviară, în una din cinci mostre de lapte vândut în supermarketurile din toată țara. Spun că sănătatea oamenilor nu este pusă în pericol.

Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a emis o actualizare cu privire…

Studiu. Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a persistat anul trecut mai mult decât de obicei. Fenomenul afectează ciclurile de reproducere ale pinguinilor și focilor, puii acestora fiind afectați de razele ultraviolete.

Stratul protector de ozon al Pământului a fost deteriorat, în ultima jumătate…