polonia-va-incerca-sa-consolideze-relatiile-cu-sua-in-perioada-detinerii-presedintiei-consiliului-ue,-anunta-presedintele-duda
Polonia va încerca să consolideze relaţiile cu SUA în perioada deţinerii preşedinţiei Consiliului UE, anunţă preşedintele Duda

Viitoarea preşedinţie poloneză a Consiliului Uniunii Europene, funcţie ce va fi asigurată în prima jumătate din 2025, se va concentra pe consolidarea cooperării cu SUA şi Ucraina, a anunţat miercuri preşedintele Poloniei, Andrzej Duda (foto), relatează DPA, citată de Agerpres.

”Ar trebui să organizăm două summituri europene în Polonia pentru a evidenţia cele mai importante elemente ale dezvoltării Europei pentru viitor”, a declarat Duda într-un discurs pentru celebrarea a 20 de ani de la aderarea Poloniei la UE.

El a precizat că primul summit ar urma să se concentreze pe relaţiile dintre UE şi SUA, iar al doilea va fi dedicat reconstrucţiei Ucrainei, ţară atacată de Rusia în mod nejustificat şi neprovocat în februarie 2022.

Susţinătoare fermă a Kievului, Polonia doreşte să vadă progrese în procesul de aderare a Ucrainei la UE.

Andrzej Duda este apropiat de Partidul Lege şi Justiţie (PiS), formaţiune care a condus guvernul polonez până la alegerile de anul trecut. Centristul Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European, a devenit prim-ministru în luna decembrie.

La 1 mai 2004, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Slovacia, Republica Cehă, Ungaria, Polonia, Malta şi Cipru au aderat la Uniunea Europeană.

”Prezenţa noastră în UE a contribuit la dezvoltarea dinamică a Poloniei în ultimii 20 de ani într-o manieră care nu poate fi supraestimată”, a spus Duda, citat de agenţia de presă PAP.

Stoltenberg: Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme

Articolul Polonia va încerca să consolideze relaţiile cu SUA în perioada deţinerii preşedinţiei Consiliului UE, anunţă preşedintele Duda apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Fugitive Prince Paul of Romania located on Mediterranean island of Malta-judicial sources

Romania’s convicted Prince Paul Phillipe wanted in Romania over an illegal land…

President Klaus Iohannis to meet President Biden at White House

US President Joe Biden will welcome Romanian President Klaus Iohannis to the…

Italia: Giorgia Meloni şi-a anunţat candidatura la alegerile europene din iunie

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi-a anunţat duminică participarea la alegerile europene…

VIDEO | Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni…