mica-istorie:-1-mai-–-ziua-internationala-a-muncii
Mica istorie: 1 mai – ziua internațională a muncii

Anul 305: Împărații romani Dioclețian și Maximian renunță la demnitatea de augustus, lucru ce consemnează sfârșitul primei tetrarhii. Locul lor este luat de Galerius și Constanțiu I, cu care începe cea a de a doua tetrarhie.

Tot atunci, Dobrogea este separată de Moesia Inferior și transformată în provincie separată, sub numele de Scythia (cu reședința în orașul Tomis, respectiv Constanța de astăzi), aparținând diocezei Tracia. Pentru apărarea Dobrogei de incursiuni barbare, imperiul a alocat două legiuni romane, prin suplimentarea garnizoanelor de la Noviodunum (la 2 km de Isaccea de astăzi) și de la Troesmis (nord-vestul Dobrogei de asăzi).

Anul 1359: În timpul domniei voievodului Nicolae Alexandru Basarab, are loc recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol.

Anul 1581: Dieta Transilvaniei l-a ales principe pe Sigismund Bathory, la cererea tatălui său, muribund.

Anul 1707: Anglia s-a unit cu Scoția sub numele de Regatul Marii Britanii.

Anul 1776: La Ingolstadt (nordul Bavariei), profesorul de drept canonic Adam Weishaupt fondează Ordinul Iluminaților

Ordinul era o societate secretă formată din liber-cugetători, liberali, republicani (deci antimonarhiști), recrutați din loji masonice germane, și a urmărit să promoveze perfecționismul prin intermediul școlilor de mistere.

În anul 1785, ordinul a fost desființat mai întâi de către guvernul bavarez, pentru un presupus complot, iar mai târziu interzis în întreaga Germanie. Acuzația adusă a fost aceea că scopul ordinului este să răstoarne toate monarhiile și religiile de stat din Europa.

Nimeni nu poate proba dacă ordinul a fost efectiv suprimat sau dacă funcționează în mare secret, neobservat sau poate tolerat de autorități. Multe din aceste teorii sugerează că evenimentele din lume sunt controlate și manipulate de o societate secretă care s-ar numi a Illuminaților. 

Teoreticienii conspirațiilor susțin că mulți oameni de seamă au fost sau sunt membri ai societății Illuminati și chiar oferă nume notorii, atât de răsunătoare, încât aș prefera să nu le amintesc aici. Atâta îmi permit să observ că, printre acestea, figurează lideri de partide, state, guverne. Niciunul din aceștia nu este însă probat cu dovezi palpabile.

Anul 1786: A avut loc premiera absolută a operei comice „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart, la Burgtheater din Viena. Libretul este scris în limba italiană de Lorenzo da Ponte, după piesa cu același titlu a lui Beaumarchais.

Superba încheiere a actului I, cu celebra arie „Non più andrai, farfallone amoroso”,  o puteți reasculta aici:

YouTube Video

Anul 1821: Turcii trec Dunărea pe la Brăila, la Giurgiu, Călărași, Calafat și Bechet, pentru a înăbuși revoluția condusă de Tudor Vladimirescu.

Anul 1831: Se înființează, la București, Arhivele Statului din Țara Românească.

Anul 1859: S-a născut Alexandru Philippide,  reputat lingvist și filolog român, membru al Academiei Române, decedat în 1933.

Anul 1865: In România, intră în vigoare Codul Penal, aprobat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Anul 1896: Se naște Mihai Ralea, sociolog și politician român, membru al Academiei Române, decedat în 1964.

Anul 1889:  Congresul Internaționalei Socialiste a decretat data de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ce au căzut în această zi. Ziua urmează a fi prilej de comemorări în fiecare an, prin manifestații muncitorești.

Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

Uniunea Sovietică, și mai târziu alte țări comuniste, au profitat de ocazie ca să confiște sărbătoarea pe fond politic, prezentând-o ca un fel de inițiativă a lor, transformând sărbătoarea într-un pretext pentru preamărirea regimului comunist și pentru proslăvirea liderilor politici de la putere.

Anul 1899Bayer industrializează producerea aspirinei în Germania. Încă din 1897, un cercetător al companiei a înlocuit una dintre grupele funcționale hidroxil din acidul salicilic, cu o grupă acetil, care reducea semnificativ efectele negative ale produsului chimic. Acesta a fost primul medicament de sinteză și începutul industriei farmaceutice.

Dar aspirina ca atare este cunoscută mai demult. Grecul Hipocrate, părintele medicinei, scria în secolul al V-lea î.Hr. despre o pudră amară extrasă din scoarța de salcie care avea puterea de a ușura durerile și de a reduce febra.

Acest remediu este menționat în texte antice, sacre sau laice, din Sumer, din Egipt și Asiria. Amerindienii au folosit și ei scoarța de salcie pentru a ușura durerile de cap, febra, durerile de mușchi și reumatismul.

Preotul Edmund Stone, din Chipping Norton, Anglia, nota în anul 1763 că scoarța de salcie este un remediu eficient împotriva febrei, dar nu preciza de unde are această informație și nici doza optimă  recomandată pentru a obține efectul dorit.

Nu totdeauna, aspirina se găsea sub formă de pastile. Se zice că invenția pastilelor vine din vremuri străvechi, dar nu pentru aspirină. Îmi aduc aminte că în urmă cu 80-90 ani aspirina se administra ca praf. Farmacistul cântărea fiecare doză în parte, o plasa într-un pliculeț de hârtie, iar pacientul deversa conținutul acestuia direct pe limbă și-l înghițea cu un pahar de apă.

Poate în alte țări, în vest or fi fost pastile, dar în București înghițeam numai prafuri din pliculețe. Iar aspirina era remediu universal (cu excepția celor cu boli gastrice). Dacă te durea capul, luai aspirină, dacă aveai  febră, la fel. O luai când te dureau oasele, mușchii, „șalele”, coatele, umerii, dinții, aproape contra oricărei dureri se prescria aspirina.

Anul 1904: Moare compozitorul ceh Antonín Dvořák, cunoscutul autor a operei Mireasa Vândută, dar la fel de cunoscut pentru compozițiile sale simfonice sau instrumentale, pentru excelenta humorescă No 7, op. 101 sau pentru impresionanta simfonie Nr. 9 în Mi minor, cunoscută și după titlul „Din Lumea Nouă”.

Anul 1917: Se naște vedeta cinematografică Danielle Darrieux, interpretă și cântăreață. Începând cu 1931, Danielle Darieux a apărut în peste 110 filme. A fost una dintre marile vedete de film ale Franței, iar cariera ei de opt decenii a fost poate cea mai lungă din istoria filmului.

În România (francofonă în acea vreme) succesul a fost răsunător. Poate jumătate din cele peste 110 filme turnate au rulat pe ecranele bucureștene, iar melodiile lansate de ea erau fredonate pe toate buzele. Cei mai în vârstă poate își mai amintesc: „Petit fleure”, „Paris au mois de septembre”, „Berger d’autrefois”, „Le premier rendez-vous”. Pe acesta din urmă îl puteți (re)auzi aici:

YouTube Video

Poate unii își mai amintesc cu emoție titlurile filmelor care au făcut vogă în cinematografele României. Iată câteva:

  • Mayerling
  • Taras Bulba
  • Port Arthur
  • Ruy Blas
  • Bogat, tânăr și drăguț
  • Roșu și negru
  • Napoleon
  • Lady Chatterley
  • Diavolul și cele zece porunci

Ultimul film turnat a fost „Tu știi, asta-i tot” realizat în 2010, când artista avea respectabila vârstă de 93 de ani. Danielle Darrieux a murit la 17 octombrie 2017, urmare complicațiilor după ce s-a împiedicat și a căzut. Cu cinci luni mai înainte, împlinise vârsta de 100 de ani.

Anul 1919: Guvernele sovietic și cel ucrainean au adresat guvernului român două ultimatumuri prin care îi cereau să părăsească în 24 de ore Basarabia și Bucovina. România n-a răspuns, iar rușii erau pe atunci mult prea slabi, pentru a se putea impune prin forță, mai ales că tocmai pierduseră rușinos partida în Primul Război Mondial. România și-a putut permite să nu țină seama de ultimaturile guvernului bolșevic.

Anul 1921: A apărut, la Cluj și București, bilunar, apoi lunar, revista Gândirea, publicație tradiționalistă care tindea să orienteze creația spre valorile autohtone; în paginile revistei au semnat mari scriitori precum Tudor ArgheziTudor Vianu, George Călinescu, Mircea Eliade, Cezar Petrescu.

Anul 1923: S-a născut caricaturistul și producătorul de filme de animație Ion Popescu-Gopo. Este creatorul a ceea ce s-a numit „Omulețul lui Gopo” – o realizare grafică izbitor de simplă, dar deosebit de sugestivă.

Prin creațiile sale, Gopo s-a impus ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul „Palme d’or” la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu pelicula de scurt metraj  „Scurtă istorie”. 

Din păcate, Gopo a murit la doar 66 de ani, în noiembrie 1989, urmare unui accident cardiac.  S-a stins la nici o lună înainte de schimbarea regimului dictatorial, pe care l-a urât din adâncul inimii.

Anul 1941: Filmul lui Orson WellesCetățeanul Kane, a avut premiera la New York. Filmul a fost considerat revoluționar din multe aspecte, în special prin abundența trucajelor și complexitatea  montajului cu flashback-uri.

Deși, în 1941, pelicula color fusese inventată, filmul a fost însă turnat în alb-negru. S-a bucurat de 9 nominalizări și premii Oscar, unele chiar pentru respectiva peliculă alb/negru:

  • Premiul Oscar pentru cel mai bun actor
  • Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor 
  • Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine într-un film alb-negru
  • Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj
  • Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original 
  • Premiul Oscar pentru cel mai bun film 
  • Premiul Oscar pentru cele mai bune decoruri într-un film alb-negru
  • Premiul Oscar pentru cea mai bună muzică de film
  • Premiul Oscar pentru cel mai bun mixaj sonor 

Anul 1945: Moare Joseph Goebbels, politician german și ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist. Și-a ales o moarte macabră: și-a împușcat soția, a împușcat cei cinci copii mici și, în final, s-a sinucis.

Anul 1949: A decedat Gheorghe Petrașcu, pictor român, un neîntrecut maestru al penelului, mai ales prin originalitatea artei sale, inimitabilă,  marcată prin tușe groase, prin contraste puternice între lumină și umbră și o extraordinară capacitate de sinteză, capabilă să pună în evidență numai obiectul vizat, excluzând detaliile.

Anul 1950: În Republica Federală Germania, raționalizarea alimentelor a fost abolită. Ca urmare, s-au desființat cartelele și bonurile de masă.

Anul 1956: A fost înființat Institutul de Arheologie din București.

Anul 1962: S-a născut Maia Morgenstern, actriță română de mare notorietate, afirmată atât la teatru, cât și în film.

Anul 1967Elvis Presley se căsătorește cu Priscilla Beaulieu, pe care o cunoscuse cu nouă ani înainte, atunci când Priscilla avea 14 ani. Era nunta secolului. Elvis era vedeta planetei, nu numai a SUA. I se spunea regele rock-and-roll-ului și nu degeaba. Tocmai semnase un contract pe șapte ani cu Paramount Pictures, plus altul pentru numai trei apariții contra sumei, fabuloase în acel moment, de 50.000 de dolari.

Pe 26 septembrie este proclamată Ziua Elvis Presley în orașul natal Tupelo, iar la mijlocul lui noiembrie are loc premiera primului său film – Love Me Tender. Succesul este uriaș, Elvis imprimă mereu, vânzările de pe urma numelui lui Elvis ajungând la un total de 22 de milioane de dolari.

Dar, vai, stresul turneelor și lipsa de odihnă încep să-și spună cuvântul. Elvis are nevoie de mai multe spitalizări, începe să ia diverse pastile energizante și tot felul de alte droguri. Pe 16 august 1977, întors la Graceland, Elvis pregătește ultimele detalii în legătură cu spectacolul de a doua zi. Era hotărât să-și ia o pauză de câteva luni, după acest extenuant spectacol.

Este găsit mort a doua zi dimineața în urma unui infarct miocardic. Vestea se răspândește cu rapiditate, întreaga lume fiind în stare de șoc.

Anul 1978: Moare compozitorul rus de origine armeană Aram Haciaturian, un autor neobosit, fecund și, în același timp, neașteptat de original. Melomanii rețin numeroasele balete, lucrări simfonice, sonate, liduri, romanțe, coruri, muzică instrumentală și de cameră, compuse de Haciaturian.

În memoria melomanului, rămân întipărite lucrări componistice precum baletul „Gayane”, cu neîntrecuta orchestrație a secvenței „Dansul Săbilor”, sau baletul „Spartacus”, Simfonia nr. 2, „Concertul pentru vioară și orchestră” și multe altele.

Anul 1979Groenlanda devine provincie autonomă a Regatului Danemarcei.

Anul 1991: A intrat în vigoare Acordul de comerț și cooperare comercială și economică dintre România și Comunitatea Economică Europeană/CEE, ulterior Uniunea Europeană/UE.

Anul 1992: Intră în vigoare Documentul de la Viena, adoptat prin consens, la 5 martie 1992 de 48 de state ale CSCE.  Documentul conține o serie de acorduri privind măsurile de consolidare a încrederii și securității între statele Europei. A fost statuat mai întâi în 1992, apoi actualizat în 1994, 1999 și 2011.

Anul 1993: A intrat în vigoare Acordul dintre România și Asociația Europeană a Liberului Schimb/AELS.

Anul 1997Partidul Laburist obține cea mai mare victorie din ultimii 150 de ani în scrutinul legislativ de la 1 mai 1997, ajungând la putere pentru prima oară după 1979. Tony Blair este învestit oficial de către regina Elisabeta a II-a cu formarea guvernului.

Anul 1998: Liderii UE, miniștrii de Finanțe ai țărilor UE și ai Parlamentului European, se reunesc pentru a decide cine va participa la lansarea UME – Uniunea Monetară Europeană – pentru a stabili ratele de schimb bilaterale și pentru a numi oficial Consiliul de conducere al Băncii Centrale Europene.

Anul 1998: Intră în vigoare Convenția Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, capturarea și confiscarea banilor proveniți din activități criminale.

Anul 2002: În România, a început să funcționeze Garda de Mediu, condusă de un comisar național – la nivelul țării, și de un comisar județean – la nivel de județ.

Anul 2002: La Salonul Internațional al Invențiilor și Produselor Noi de la Geneva, ediția nr. 30, România a câștigat 67 de medalii (din care 15 de aur) și trei premii speciale, ceea ce a clasat–o pe primul loc între cele 44 de țări. Printre premianți sunt profesorii Universității Bioterra din București – medalie de aur pentru „vodca ecologica” și de argint pentru sucul fără conservanți „Carotina”.

Anul 2003: A intrat în vigoare noul Cod Poștal din România.

Anul 2004Extinderea UE: Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Cehia, Slovacia, Slovenia și Ungaria aderă la Uniunea Europeană. România și Bulgaria au mai avut de așteptat până la 1 ianuarie 2007, când au aderat cu drepturi depline la Uniune.

Odată cu extinderea Uniunii Europene, s-a restructurat și Acordul Central European al Comerțului Liber (CEFTA), fapt ce se răsfrânge și asupra României.

Anul 2008: Se inaugurează Hangzhou Wan Daqiao, cel mai lung pod de dincolo de ocean, dintre Cixi si Jiaxing din Republica Populară Chineză.

Anul 2011Papa Ioan Paul al II-lea este beatificat la Vatican de succesorul său, Papa Benedict al XVI-lea.

MEMENTO:

The post Mica istorie: 1 mai – ziua internațională a muncii appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

ADL: Record de acțiuni antisemite. Se mai poate duce o viață evreiască normală în Occident?

Un record de acțiuni antisemite a fost înregistrat în 2023, războiul dintre…

Vreau matematică, nu Rusia! Nicușor Dan trebuie să-și precizeze poziția față de agresiunea militară a Kremlinului asupra Ucrainei

O campanie inteligentă a lui Nicușor Dan ridiculizează apariția publică a lui…

Conversus. Poliția Română a condus o operațiune desfășurată în 16 state UE împotriva traficului cu arme

Poliţia Română anunţă, luni, că a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus,…

Un eurodeputat german a fost atacat și grav rănit, când lipea afișe electorale. Scholz: Democrația este amenințată

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania,…