nato-condamna-”activitatile-rau-intentionate”-ale-moscovei-pe-teritoriul-aliatilor
NATO condamnă ”activităţile rău intenţionate” ale Moscovei pe teritoriul aliaţilor

Statele membre ale NATO s-au declarat joi „profund preocupate de activităţile rău intenţionate” ale Rusiei „întreprinse recent pe teritoriul Alianţei” şi care „constituie o ameninţare la adresa securităţii lor”, informează AFP, citată de Agerpres.

Într-un comunicat, aliaţii denunţă „activităţile ostile ale statului (rus) care au lovit Cehia, Estonia, Germania, Letonia, Lituania, Polonia şi Regatul Unit”.

„Incidentele în cauză se înscriu în cadrul intensificării activităţilor pe care Rusia le întreprinde în tot spaţiul euroatlantic şi mai ales pe teritoriul Alianţei, făcând apel la intermediari”, se subliniază în comunicat.

„Este vorba de acte de sabotaj, acte de violenţă, de activităţi cibernetice, de perturbări electronice, de campanii de dezinformare şi de alte activităţi hibride”, precizează ei, adăugând că aceste „activităţi hibride (…) constituie o ameninţare” la adresa securităţii lor.

„Vom acţiona individual şi colectiv ca răspuns la aceste acţiuni şi vom continua să ne concertăm în mod strâns. Vom face în aşa fel încât Alianţa şi aliaţii să fie pregătiţi pentru a asigura disuasiunea şi apărarea în faţa activităţilor sau atacurilor hibride”, adaugă ei.

„Condamnăm atitudinea Rusiei şi îi cerem acesteia să respecte obligaţiile sale internaţionale, cum o fac aliaţii. Acţiunile Rusiei nu ne vor descuraja să continuăm să susţinem Ucraina”, conchid statele membre ale NATO.

La sfârşitul lui martie, Praga a dezvăluit descoperirea de către serviciile de informaţii cehe a unei reţele orchestrate de Moscova ce răspândea propagandă prorusă asupra Ucrainei via site-ul de internet Voice of Europe şi care este suspectată că a corupt europarlamentari.

În Regatul Unit, autorităţile au informat la sfârşitul lui martie că un britanic de 20 de ani fusese inculpat la Londra în virtutea legii asupra securităţii naţionale, pentru presupusă organizare de atacuri împotriva unor „companii legate de Ucraina”.

Ministrul francez delegat pentru Europa, Jean-Noel Barrot, a declarat recent că Franţa şi ale ţări europene sunt „bombardate de propaganda Rusiei” odată cu apropierea alegerilor europene, care vor avea loc între 6 şi 9 iunie în UE.

Zelenski: Summitul de pace din Elveţia va avea loc în 15 şi 16 iunie

Articolul NATO condamnă ”activităţile rău intenţionate” ale Moscovei pe teritoriul aliaţilor apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Fugitive Prince Paul of Romania located on Mediterranean island of Malta-judicial sources

Romania’s convicted Prince Paul Phillipe wanted in Romania over an illegal land…

Italia: Giorgia Meloni şi-a anunţat candidatura la alegerile europene din iunie

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi-a anunţat duminică participarea la alegerile europene…

President Klaus Iohannis to meet President Biden at White House

US President Joe Biden will welcome Romanian President Klaus Iohannis to the…

VIDEO | Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni…