presedintele-columbiei,-gustavo-petro,-anunta-ruperea-relatiilor-diplomatice-cu-israel
Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, anunţă ruperea relaţiilor diplomatice cu Israel

Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro (foto), a anunţat miercuri că doreşte ruperea tuturor relaţiilor diplomatice cu Israel, calificându-l pe premierul Benjamin Netanyahu drept ”genocidar”, transmite AFP, citată de Agerpres.

”Mâine, relaţiile diplomatice cu statul Israel vor fi rupte”, a declarat Gustavo Petro, primul preşedinte de stânga din istoria Columbiei, într-un discurs pronunţat în faţa susţinătorilor săi la Bogota.

În 20 februarie, şeful statului columbian acuzase Israelul de comiterea unui ”genocid” contra palestinienilor în Fâşia Gaza.

Pedro şi-a exprimat ”solidaritatea deplină” cu omologul său brazilian Luiz Inacio Lula Da Silva, cel care a comparat ofensiva israeliană din Fâşia Gaza cu exterminarea evreilor de către nazişti.

Brazilia şi Columbia susţin procedura istorică intentată de Africa de Sud împotriva Israelului în faţa Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ) pentru presupusa încălcare a Convenţiei internaţionale din 1948 privind genocidul.

Analiză: Recunoaşterea unui stat palestinian, o pârghie pentru conflictul din Fâşia Gaza

Articolul Preşedintele Columbiei, Gustavo Petro, anunţă ruperea relaţiilor diplomatice cu Israel apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Fugitive Prince Paul of Romania located on Mediterranean island of Malta-judicial sources

Romania’s convicted Prince Paul Phillipe wanted in Romania over an illegal land…

President Klaus Iohannis to meet President Biden at White House

US President Joe Biden will welcome Romanian President Klaus Iohannis to the…

Italia: Giorgia Meloni şi-a anunţat candidatura la alegerile europene din iunie

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi-a anunţat duminică participarea la alegerile europene…

VIDEO | Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni…