povesti-de-pe-un-taram-filosemit
Povești de pe un tărâm filosemit

Reflecții de Ziua Rememorării Holocaustului.

Luni este Ziua Rememorării Holocaustului în calendarul evreiesc, iar cu ea coincide un pelerinaj anual, cunoscut sub numele de Marșul Vieții – în care tinerii evrei, supraviețuitori ai Holocaustului și alții petrec câteva zile în Polonia retrăind pașii ororii. Treblinka, Ghetoul din Varșovia, Auschwitz-Birkenau — toată catastrofa.

Anul acesta este deosebit de plin. Acest lucru se datorează sentimentului de urgență din întreaga lume evreiască, provocat de o creștere evidentă a antisemitismului (numărul de incidente a crescut cu 360%, a declarat Liga Anti-Defăimare în urmă cu câteva luni) legate de războiul Israel-Hamas. Și este însoțit de o neliniște existențială cu privire la viitorul statului evreu, pe fondul unei ostilități atât de virulente din partea în special a tineretului, la nivel global.

Mă lupt cu ideea că protestele anti-israeliene (și anti-occidentale) din campusurile universitare din SUA ar fi neapărat antisemite, întrucât este aici o imagine complicată. E clar că majoritatea protestatarilor înțeleg puțin despre Orientul Mijlociu și sunt aproape comic naivi cu privire la barbarii autori de genocid din cadrul Hamas. Pe de altă parte, în timp ce Războiul din Gaza este justificat după masacrul din 7 octombrie, a fost devastator pentru palestinieni, există întrebări rezonabile cu privire la derularea lui, iar actuala conducere israeliană este odioasă.

Unele dintre sentimentele lăsate de aceste proteste pot fi clasificate în mod rezonabil drept ură clasică față de evrei și reprezintă, de asemenea, un caz de neprihănire extrem de selectivă: te întrebi de ce această mânie dispare atunci când e vorba de orice altă nedreptate din lumea asta. Dar propriile mele concluzii sunt modelate de o reticență de a ieftini termenul „antisemitism” prin confundarea acestuia cu poziții politice fără habar, legate de acțiunile controversate ale Israelului. Acest lucru este contestat de scandalosul discurs de ură din partea unora dintre figurile proeminente ale acestor proteste, dar cred că nu e aplică la nivelul mainstream.

Pentru mine personal, provocarea de a ține antisemitismul în cutia lui și a le permite opoziției față de război și chiar anti-sionismului să zboare, poate proveni din faptul că sunt fiu de supraviețuitori ai Holocaustului. Părinții mei au cunoscut antisemitismul în versiunea sa originală, lipsită de prostiile narațiunilor woke de decolonizare. Era o ură viscerală și mortală față de evrei, care părea supranaturală. Nu a fost nimic politic în asta; a fost răul pur.

Mama mea a supraviețuit Pogromului din 1941 de la Iași, în care au fost uciși peste 13.000 de evrei (aproximativ o treime din populația evreiască a orașului la acea vreme). Familia ei a supraviețuit permițând colaboratorilor naziști români să o șteargă cu o mătușă tânără; ceva de nerostit, și a rămas în mare parte ceva nediscutat. Tatăl meu a supraviețuit unui lagăr de muncă nazist din Ploiești; a supraviețuit convingându-și răpitorii că este un geniu în ping-pong și apoi lăsându-i să câștige, obținând o ciudată poziție ca mascota. Decenii după aceea, i-a atribuit puteri magice acestui joc.

Sursa: Dan Perry
Părinții mei au petrecut apoi ani la rând luptându-se cu antisemitismul sistemic din România comunistă post-fascistă, care îi împiedica pe evrei să ducă o viață normală. În 1960 au fugit. De aceea nu am crescut în România și din asta derivă adevărata înțelegere cu antisemitismul. Nu sunt dornic să pun semnul egal între el și o grămadă de proști dornici de atenție, care nu ar putea arăta Israelul pe hartă și care cred că Hamas caută echitatea rasială. Răul este un lucru, prostia este alt lucru.

Oricum, evenimentele recente m-au făcut oarecum nostalgic în legătură cu propriile mele experiențe cu antisemitismul din România. Vedeți dumneavoastră, am fost acolo în 1990, în calitate de corespondent străin la Associated Press, spre supărarea părinților mei. Antisemitismul era încă prezent, dar suferise mutații în moduri fascinante.

Comunitatea evreiască din România numărase aproape un milion de persoane înainte de al Doilea Război Mondial, când jumătate dintre ei au fost uciși. Majoritatea supraviețuitorilor au găsit o modalitate de a pleca. Au rămas câteva mii, conduși, nominal, de un anume rabin Moses Rosen. L-am intervievat pe acest mare supraviețuitor și l-am găsit foarte preocupat de antisemitismul renăscut în epoca post-comunistă. A fost destul de interesant: când nu împușcau poeți evrei, comuniștii țineau sub control naționalismul nativist, ceea ce era bun pentru evrei.

Intervievându-l pe Moses Rosen / Sursa: Dan Perry

Am fost uimit să descopăr că poveștile despre antisemitism sunt cumva adevărate – dar acum se aplică într-un fel bizar. În mod șocant, mulți oameni au crezut că evreii chiar au puteri misterioase care le permiteau să tragă orice sfori pe lumea asta. Dar ca urmare, acești oameni confuzi – ar putea fi numiți „filosemiți antisemiți” – îi admirau pe evrei. O istorie marcată de faptul de a fi fost conduși de otomani corupți și comuniști ruși îi făcuse pe români practici până la extrem; țara lor minunată fusese distrusă de criminali, iar acum avea nevoie de prieteni formidabili și inteligenți.

În special, admirau Israelul. „Evreii și-au transformat deșertul într-o grădină”, recitau ei cu tristețe, cu țuica mereu la îndemână. „Pe când noi, românii, ne-am transformat grădina într-un deșert!” Era o exagerare, dar având mai mult decât un sâmbure de adevăr. Economia secase.

Invitat la o întâlnire personală cu purtătorul de cuvânt al guvernului, un anume domn Unteanu, în biroul său improvizat de la Hotel Intercontinental, am fost sfătuit să aduc un tribut sub forma lui Johnnie Walker Black Label. Cu gesturi stânjenitor de elaborate, m-a îndemnat să mă așez, a turnat pentru amândoi un pahar generos, și-a aprins o țigară Kent și m-a privit cu atenție în sus și în jos.

„Sunteți… Mozaic?”, intrebat. Am recunoscut că da. „Ştiam eu!”, s-a bucurat. „Nu putea fi altfel. Atât de tânăr, dar într-o poziție atât de puternică! Bineînțeles că ești mozaic”. Pe atunci, jurnaliştii erau foarte admiraţi în acele locuri; eram considerați politicieni, dar ceva mai pe ocolite, ceea ce era bine. Optimismul și cinismul convergeau cumva în acel întortocheat și minunat moment al istoriei. Am râs. Purtătorul de cuvânt a mărturisit, în șoaptă, că și el este mozaic”.

Purtătorul de cuvânt și asistenta sa / Sursa: Dan Perry

Am fost distras de ceva și mai absurd: secretara lui mă privea cu o admirație pe care nu o simțisem niciodată în Statele Unite. Parcă era în transă, la vederea unui evreu adevărat. Fața ei strălucea cu mici stropi de aur, care erau populare în cercurile bine conectate. Am auzit Lambada vuind undeva în hotel (odată a sosit pizza fără comandă; eu și colegii mei doar discutaserăm despre posibilitatea unei comenzi, dar „ascultătorii” de la Securitate luaseră inițiativa și ne-au împlinit amabili visele).

O altă tânără l-a derutat complet pe un alt evreu american cerându-i „harta”. Ea a fost forțată să explice că „toată lumea știa” că există o hartă deținută doar de evrei, care conținea instrucțiuni secrete de dominare a lumii. La început a fost șocat și jignit, dar în cele din urmă a găsit că acest lucru poate fi trecut cu vederea. A înțeles că, inocent, ea nu vroia nimic mai mult decât un pic de acțiune.

O perioadă atât de inocentă, în ciuda ideilor lor ciudate despre evrei!

Bătut, dar neînduplecat / Sursa: Dan Perry

Câțiva ani mai târziu, jurnaliștii aveau să se confrunte cu decapitări și asasinate, pe măsură ce Globul se înclina de pe axa sa, dar aventurile noastre în Europa de Est post-comunistă au fost mai blânde în acel scurt interregnum. Într-o zi, din greșeală, am fost bătut de poliția secretă și compensat cu un interviu cu președintele Ion Iliescu, care mi-a spus minciuni de luat în râs, pe care le-am ignorat, apoi m-a păcălit difuzând toată discuția la televiziunea de stat, făcând să pară că îi acceptasem necritic rahatul. Luni de zile oamenii m-au oprit pe stradă, implorându-mă să le intermediez favoruri de la omul cel mare. Am încercat la început să explic, dar treptat am ajuns să cred că este mai bine să le dau speranță.

Sursa: Dan Perry

Nu se știa încă de devastările care urmau să vină în Iugoslavia, de perturbările digitale, de 11 septembrie, de Afganistan și Irak, de Marea Recesiune, de migrația globală nebunească, de războiul de clasă din Occident, de agitația globală a minților și de fapte alternative. Ne gândeam – toată lumea credea asta – că sosiseră în sfârșit „zilele salatei” shakespeariane.

Nu se știa de 7 octombrie, nici de Hamas, nici de nebuniile care ne consumă acum.

„Nu echivalez opoziția față de acțiunile Israelului cu antisemitismul, dar să nu fim naivi: lunile scurse de la atacul din 10/7 asupra Israelului au dezvăluit un grad șocant de ură față de evrei și de incitare, pe care nu mă așteptam să le văd în timpul vieții mele”, spune prietenul meu Mark Moskowitz, care se îndreaptă astăzi spre Polonia pentru Marșul celor Vii. Mark va ține un discurs la ceremonia de deschidere, iar luni are loc marșul de la Auschwitz la Birkenau. Desigur, Polonia este o altă țară acum.

Cât despre România, situată la câteva sute de mile spre sud? Am vizitat-o de mai multe ori, după acele zile azi atât de îndepărtate, iar lucrurile au avansat constant. Unii oameni au făcut mari averi; frumoase orașe vechi au fost înfrumusețate. Corupția nu dispare niciodată, dar președintele este un etnic german liberal, ceea ce este frumos. Disperarea și nebunia au dispărut în mare parte, dar la fel sunt și visele, mă tem. Și cum rămâne cu antisemitismul? Mai este benign? În România, cred că este.

Însă norii de furtună planează deasupra capului, în Europa de Est și peste tot, cu perspective destul de neclare.

Așadar, e vorba de antisemitism? O privire asupra atitudinilor din SUA față de războiul Israel-Hamas

Articolul Povești de pe un tărâm filosemit apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Fugitive Prince Paul of Romania located on Mediterranean island of Malta-judicial sources

Romania’s convicted Prince Paul Phillipe wanted in Romania over an illegal land…

Italia: Giorgia Meloni şi-a anunţat candidatura la alegerile europene din iunie

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi-a anunţat duminică participarea la alegerile europene…

President Klaus Iohannis to meet President Biden at White House

US President Joe Biden will welcome Romanian President Klaus Iohannis to the…

VIDEO | Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni…