razboiul-de-peste-doi-ani-care-se-putea-termina-intr-o-luna
Războiul de peste doi ani care se putea termina într-o lună

Costul imens al invadării Ucrainei pe care l-a plătit până acum Rusia este consecința unei erori de proporții, arată un analist american. Comandanții ruși au făcut greșeli tactice frecvente, iar trupele nu au avut dimensiunea de invazie necesară pentru a-și atinge obiectivele.

La peste doi ani de la izbucnirea războiului, e o minune că Ucraina încă ține piept Rusiei. În primele săptămâni ale invaziei, soarta Kievului părea pecetluită, însă erorile tactice ale Moscovei le-au permis forțelor ucrainene să se așeze pe poziții și să opună o rezistență acerbă.

Noul manual al armatei americane despre tacticile ruse de luptă analizează în detaliu modul în care ar fi trebuit să lupte militarii Moscovei. Documentul de 280 de pagini atestă, totodată, că unul dintre motivele pentru care rușii s-au descurcat atât de prost în războiul cu Ucraina este că nu au respectat doctrina militară, relatează Business Insider.

Ce aveau de făcut rușii și n-au reușit

„Multe dintre elementele de bază ale acestei doctrine sunt suficient de solide pentru a putea constitui o bază pentru operațiuni de succes. Dar trebuie să le urmezi”, arată Scott Boston, expert militar la organizația americană RAND Corporation.

Armatele încearcă să lupte după doctrinele lor, principiile fundamentale menite să ghideze operațiunile militare, se arată în manualul ATP7-100.1 al US Army, intitulat „Tactici rusești”.

De exemplu, când o divizie sau brigadă rusă trece la asalt, ar trebui să avanseze în mai multe eșaloane sau valuri de trupe și tancuri, strâns sincronizate cu unitățile de recunoaștere, protecție pe flancuri, geniști, artilerie și apărare aeriană. Obiectivul este de a lovi puternic, de a se mișca rapid, de a rupe liniile defensive și de a avansa cât mai adânc în spatele inamicului.

Pentru a reduce rezistența, trupele de asalt ar trebui să se concentreze în mai multe coloane care să extindă unitățile de atac și să reducă efectele tirurilor adverse, arată documentul.

Însă când Rusia a încercat să captureze Kievul în primele zile de război, coloanele motorizate au fost înghesuite pe drumuri aglomerate. Prinse în blocaje rutiere și ambuscade, trupele au fost decimate de artileria ucraineană, drone și rachete antitanc.

Iar în prezent, în locul unor manevre rapide și bine coordonate cu forțele aeriene, cândva temute, atacurile se bazează pe distrugerea apărării ucrainene cu artilerie sau bombe cu planare ori pe folosirea unui număr mare de condamnați eliberați și „a elementelor de infanterie de unică folosință”.

Costul acestor greșeli este enorm: aproximativ 450.000 de militari ruși uciși sau răniți și 3.000 de tancuri distruse. Cele mai bune unități ruse de dinainte de război au fost decimate, iar cele mai bune tancuri și alte echipamente au fost lovite.

„Atacuri solide din punct de vedere doctrinar pot eșua în continuare”, este de părere Boston, fost ofițer de artilerie al armatei americane.

„Dar multe dintre greșelile lor au ținut de nerespectarea îndrumării doctrinare care există din motive întemeiate. De exemplu, ai o forță de gardă în față, astfel încât corpul principal să nu dea greș în luptă și să nu fie implicat decisiv. Nu încerca să-ți trimiți întreaga forță pe prea puține drumuri. Nu-ți lăsa trupele de sprijin neprotejate. Sunt lucruri de bază”, a adăugat el.

Întrebarea care îi va frământa pe istorici

O mare parte din doctrina militară a Rusiei derivă din epoca sovietică a armatelor masive controlate rigid. „Comandantul conduce lupta, el este responsabil pentru principalele elemente ale planului și, în general, nu se așteaptă la inițiativă sau flexibilitate de la subordonați, în comparație cu un bun comandant american”, a explicat Boston.

„Când acest sistem a eșuat în primele luni de după februarie 2022, (rușii) au revenit la abordări mai vechi, mai tradiționale, care au pus în cele din urmă mai mult accent pe număr”, a spus el.

Cu o forță de asalt inițială de numai 180.000 de soldați care atacau pe un front de 960 de kilometri lățime împotriva unei armate ucrainene mai mici, dar încă substanțiale, Rusia nu a putut genera masa copleșitoare de efective pe care se baza doctrina sa.

Liderii ruși se așteptau, la fel ca mulți experți occidentali, ca rezistența ucraineană să se prăbușească și țara să fie ocupată rapid. Unitățile de asalt nici măcar n-au fost informate despre atac decât cu puțin timp înainte de începerea războiului.

„Nu este imposibil să câștigi bătălii cu o armată inflexibilă, dar pentru a avea o șansă rezonabilă de a face acest lucru ajută foarte mult să ai un plan bun”, arată analistul.

Însă planul rușilor a fost unul iresponsabil, consideră acesta: „Unităților li s-a ordonat să treacă în Ucraina și să pună mâna pe locații cheie în termene agresive și fără avertismente semnificative. Doctrina și pregătirea pot face multe când ești trimis să faci ceva greșit cu instrumente nepotrivite.”

Cu toate acestea, anumite elemente ale doctrinei militare ruse și-au dovedit utilitatea când au fost puse în practică, mai ales pe plan defensiv, de pildă atunci când Rusia a oprit contraofensiva Ucrainei, vara trecută.

„Există o mulțime de aspecte ale apărării lor care sunt în concordanță cu practica și doctrina lor istorică. Și în unele cazuri și-au îmbunătățit doctrina, de exemplu prin creșterea adâncimii și a densității câmpurilor minate”, a explicat Boston.

O întrebare îi va frământa, însă, pe istorici în anii ce vor urma: ar fi putut Rusia să cucerească Kievul și probabil să câștige războiul în primele zile ale invaziei?

„Este destul de complicat”, consideră Boston.

„Dacă Rusia ar fi făcut pregătiri adecvate, Ucraina ar fi putut să observe și să reacționeze diferit. Dar Rusia avea niște avantaje substanțiale pe care le-a risipit cu planul inițial și cu adaptarea lor lentă. Dacă ar fi încercat un plan mai bun, lucrurile ar fi mers mai prost pentru Ucraina.”

T.D.

The post Războiul de peste doi ani care se putea termina într-o lună appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

ADL: Record de acțiuni antisemite. Se mai poate duce o viață evreiască normală în Occident?

Un record de acțiuni antisemite a fost înregistrat în 2023, războiul dintre…

Vreau matematică, nu Rusia! Nicușor Dan trebuie să-și precizeze poziția față de agresiunea militară a Kremlinului asupra Ucrainei

O campanie inteligentă a lui Nicușor Dan ridiculizează apariția publică a lui…

Un eurodeputat german a fost atacat și grav rănit, când lipea afișe electorale. Scholz: Democrația este amenințată

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania,…

Conversus. Poliția Română a condus o operațiune desfășurată în 16 state UE împotriva traficului cu arme

Poliţia Română anunţă, luni, că a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus,…