putin,-prin-operatiuni-de-sabotaj,-vrea-sa-aduca-razboiul-in-europa.-de-ce-e-atat-de-disperat?
Putin, prin operațiuni de sabotaj, vrea să aducă războiul în Europa. De ce e atât de disperat?

Începând cu jumătatea lunii aprilie, mai multe drone au dat târcoale Bazei Aeriene 57 Mihail Kogălniceanu, județul Constanța. Raidurile au fost lansate din locații necunoscute, folosindu-se aparate ce pot fi achiziționate din comerț, zburând la înălțimi reduse, au anunțat oficialii Ministerului Apărării.

Nu a fost vorba de un incident izolat, ci pe parcursul mai multor zile, baza militară, care găzduiește forțe aeriene NATO, implicate în operațiuni de securitate pe flancul estic al alianței, a fost ținta unui program de culegere de informații.

S-au înregistrat 16 incidente de securitate până acum, iar autoritățile din România nu au reușit să-i prindă pe autorii acestora.

„Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, erau de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălțimi reduse”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării Naționale. 

„Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menținere a siguranței în spațiul aerian, fiind informate… organele civile de trafic aerian cu privire la această situație. De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic”, se precizează în raportul ministerului.

CONSTANTA - BAZA MILITARA MIHAIL KOGALNICEANU - AV
SPIONAJ. Baza militară Mihail Kogălniceanu a fost survolată, în repetate rânduri, de drone lansate de necunoscuți. În imagine, două aparate de zbor F-22 Raptor rulează pe pista bazei aeriene – Foto: Alexandru Raita/ Mediafax/ Hepta.ro

O companie de curierat, ținta Kremlinului

Într-un articol publicat de cotidianul britanic „Financial Times” în data de 5 mai scrie că guvernele statelor europene au fost alertate de agențiile de informații că Rusia pune la cale o serie de acțiuni de sabotaj pe întregul continent.

La începutul lunii mai, mai multe depozite de mărfuri aflate în partea de est a Londrei au luat foc.

Mai mult de 60 de pompieri au luptat cu flăcările, în jur de patru ore, pentru a stinge incendiul.

Depozitele aparțineau lui Mihail Boikov, un om de afaceri cu dublă cetățenie, ucraineană și britanică. 

Înainte de incendiul britanic, depozitele din Spania ale aceluiași om de afaceri fuseseră, în mod misterios, cuprinse de flăcări și distruse.

Țara noastră este condusă în prezent de un mincinos, un hoț şi un criminal, dar acest lucru se va sfârși cu siguranță. Nu renunțați, adevărul va învinge. Cu fiecare dintre mandatele sale, totul se înrăutățește şi este înspăimântător să ne imaginăm ce se va mai întâmpla cât timp Putin mai rămâne la putere


Iulia Navalnaia, văduva opozantului rus Alexei Navalnîi, eliminat de regimul de la Kremlin

Boikov, 49 de ani, locuiește de 20 de ani în Marea Britanie și e proprietarul unei companii de curierat, Meest, arată cotidianul britanic „The Times”.  

Prin firma sa, a realizat mai multe transporturi umanitare către Ucraina, folosind o flotă de 50 de TIR-uri.

Incendierea depozitelor din cele două țări a fost o operațiune a Rusiei, realizată de foști mercenari Wagner, cinci dintre ei fiind arestați, au anunțat oficialii din Marea Britanie.

NATO acuză Rusia de sabotaj

În data de 3 mai, o fabrică germană de armament, care aparține de grupul industrial Diehl Metal și realizează, printre altele, și un sistem de apărare anti-aeriană, transferat armatei ucrainene, a fost, de asemenea, cuprinsă de flăcări.

În ultimele două luni s-au întețit operațiunile de sabotaj ale Rusiei în Europa, iar alerta serviciilor de informații se bazează pe documentarea zecilor de incidente, dar și pe tentativele dejucate de autorități.

Volodymyr Zelenskyy - Jens Stoltenberg meeting in
NATO. Jens Stoltenberg consideră că sabotajele efectuate de agenți ai Rusiei în Europa sunt o dovadă de iresponsabilitate a conducerii de la Kremlin – Foto: Hepta.ro

Sunt vizate unități militare, fabrici de armament, rețele de transport și afaceri ale unor investitori care ajută Ucraina.

Prin lansarea unor astfel de operațiuni, Rusia ridică miza, încercând să-i descurajeze pe cei care susțin cauza Ucrainei, dar să și încetinească transferul de arme, muniție și echipamente militare.

„Aliații constată cu îngrijorare că Rusia vizează guverne naționale, infrastructura critică și alte entități ale statelor membre NATO, inclusiv din Lituania, Polonia, Slovacia și Suedia, ceea ce demonstrează continuarea comportamentului iresponsabil al Rusiei…, care pune în pericol instituții democratice, entități guvernamentale și furnizori de servicii din întreaga Uniune Europeană și nu numai”, au anunțat reprezentanții NATO, printr-un comunicat oficial.

Escaladarea războiului hibrid

Evenimentele din ultimele două luni sunt un semnal puternic că Vladimir Putin schimbă strategia, iar războiul declanșat de el nu mai e doar unul care are ca scop cucerirea Ucrainei, ci și unul cu „vestul colectiv”, cum numesc oficialii ruși statele occidentale.

Noile acțiuni reprezintă o extindere a „războiului hibrid”, până acum, unul preponderent digital, executat de hackeri cu misiunea de a extrage date și de a provoca încetiniri și disfuncționalități în rețelele de computere ale unei entități considerată a fi inamică.

Este important… să nu uităm de prețul tragic al turbulențelor şi tulburărilor interne. Prin urmare, sistemul nostru statal şi socio-politic trebuie să fie puternic şi absolut rezistent la orice provocări şi amenințări, asigurând progresul şi stabilitatea dezvoltării, unitatea şi independența țării

Vladimir Putin, președinte Rusia

Dar liderul de la Kremlin a decis să treacă la un nou nivel, trimițând agenți pe teren să formeze echipe de sabotori cu scopul de a distruge fizic anumite ținte de pe teritoriul Europei și al Americii.

Dar o astfel de escaladare a conflictului și extindere la adresa statelor NATO indică și faptul că Vladimir Putin nu-și mai face prea mari iluzii în ce privește o posibilă schimbare politică majoră în Occident și o încheiere a războiului, prin negocieri, în favoarea Rusiei.

„Am fost şi vom continua să fim deschiși la consolidarea bunelor relații cu toate țările care văd în Rusia un partener de încredere, onest. Şi aceasta este, într-adevăr, poziția majorității statelor lumii”, a declarat Vladimir Putin, cu ocazia depunerii jurământului pentru un nou mandat de președinte.

„Nu refuzăm să ne angajăm în dialog cu țările occidentale. Alegerea le aparține: dacă intenționează să continue să încerce să frâneze dezvoltarea Rusiei, să continue politica lor de agresiune şi de presiune neîncetată asupra țării noastre, exercitată de-a lungul anilor, sau să caute o cale spre cooperare şi pace. Repet: o discuție, inclusiv pe probleme de securitate şi stabilitate strategică, este posibilă. Dar nu de pe o poziție de forță, ci fără nicio arogare, aroganță şi excepționalism propriu, ci doar pe picior de egalitate, respectând interesele celuilalt”, a mai spus președintele rus.

Ucraina va fi ajutată până la capăt

Și din acest discurs rezultă lipsa de iluzii, dar și hotărârea lui Putin de a rămâne la putere cu orice preț, asta însemnând imposibilitatea de a-și recunoaște înfrângerea.

Ajutorul SUA de peste 60 de miliarde de dolari a schimbat din nou sensul conflictului, forțele ucrainene, cu toți pașii înapoi făcuți în ultimele săptămâni, au reușit să stabilizeze frontul și să pună din nou probleme armatei ruse.

Contraspionajul şi anchetatorii SBU (serviciul de securitate ucrainean) au zădărnicit planurile FSB (fostul KGB) de eliminare a președintelui Ucrainei şi a altor reprezentanți ai conducerii militare şi politice de vârf. Atacul ar fi trebuit să fie un cadou pentru Putin cu ocazia învestirii sale


Vasil Maliuk, șef SBU

De asemenea, statele europene au făcut pași importanți în ce privește relansarea producției de muniție, care va fi peste cea a Rusiei la sfârșitul acestui an, iar tot mai multe proiectile, arme și echipamente militare au început să fie realizate în Ucraina în urma investițiilor occidentale.

Aprobarea ajutorului american de către Congres a însemnat, în realitate, o decizie politică majoră de a susține Ucraina până la capăt – momentul retragerii trupelor ruse din teritoriile ocupate.

Acest lucru a fost înțeles și de Vladimir Putin, care încearcă să găsească o soluție magică pentru a întoarce din nou destinul în favoarea sa.

Le président ukrainien Volodymyr Zelensky rencont
MEREU, ÎN PERICOL. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a fost vizat de un nou atentat pus la cale de Rusia, dejucat de serviciile de informații de la Kiev – Foto: Hepta.ro

Tentativa de ucidere a lui Volodimir Zelenski și a altor oficiali ucraineni, descoperită de serviciile de informații ale Kievului, se înscrie în aceeași nouă strategie a Kremlinului de a provoca daune cât mai mari în spatele frontului din moment ce războiul nu poate fi câștigat pe câmpul de luptă.

„Dacă Vladimir Putin și oficialii ruși sunt îngrijorați că trupele lor din Ucraina vor fi lovite cu arme din alte țări, atunci cel mai simplu lucru pe care îl pot face pentru a le proteja e să le ordone să se retragă”, a declarat John Kirby, consilierul pe probleme de securitate națională al președintelui SUA, într-o conferință de presă.

Rămâne de văzut cât de mare e într-adevăr spațiul de manevră pentru Putin, în cazul în care va face primii pași pentru a găsi o soluție prin care să se retragă din Ucraina și, în același timp, să rămână la putere.
SabotajCehia2014Caseta

The post Putin, prin operațiuni de sabotaj, vrea să aducă războiul în Europa. De ce e atât de disperat? appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

ADL: Record de acțiuni antisemite. Se mai poate duce o viață evreiască normală în Occident?

Un record de acțiuni antisemite a fost înregistrat în 2023, războiul dintre…

Vreau matematică, nu Rusia! Nicușor Dan trebuie să-și precizeze poziția față de agresiunea militară a Kremlinului asupra Ucrainei

O campanie inteligentă a lui Nicușor Dan ridiculizează apariția publică a lui…

Un eurodeputat german a fost atacat și grav rănit, când lipea afișe electorale. Scholz: Democrația este amenințată

Un eurodeputat al Partidului Social Democrat (SPD), aflat la putere în Germania,…

Conversus. Poliția Română a condus o operațiune desfășurată în 16 state UE împotriva traficului cu arme

Poliţia Română anunţă, luni, că a condus, la nivel european, Operaţiunea Conversus,…