benjamin-netanyahu-si-seful-cia-au-discutat-despre-o-”pauza”-in-operatiunile-de-la-rafah,-potrivit-unui-responsabil-israelian
Benjamin Netanyahu şi şeful CIA au discutat despre o ”pauză” în operaţiunile de la Rafah, potrivit unui responsabil israelian

Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, şi şeful CIA, William Burns, au discutat miercuri la Ierusalim despre o posibilă ‘pauză’ în operaţiunile militare în sudul Fâşiei Gaza în schimbul eliberării de ostatici, a indicat pentru AFP un responsabil israelian, notează Agerpres.

Netanyahu şi Burns s-au întâlnit în timp ce o delegaţie israeliană participă la Cairo la negocieri indirecte cu Hamas cu privire la un proiect de armistiţiu în Fâşia Gaza, comportând mai ales eliberarea de deţinuţi palestinieni din închisori israeliene în schimbul unor ostatici răpiţi de Hamas pe 7 octombrie 2023.

‘Discuţiile s-au terminat’ între Netanyahu şi Burns, care au vorbit despre ‘posibilitatea ca Israelul să facă o pauză în operaţiunile sale (militare) la Rafah’, ‘în schimbul eliberării de ostatici’, a afirmat responsabilul israelian, sub acoperirea anonimatului.

Duminică seara, şeful CIA s-a deplasat la Doha pentru o ‘reuniune de urgenţă’ cu prim-ministrul Qatarului, ţară mediatoare alături de Egipt şi SUA, potrivit unei surse apropiate discuţiilor.

Negocierile pentru un armistiţiu în Gaza au fost reluate miercuri la Cairo ‘în prezenţa tuturor părţilor’, a relatat o sursă media apropiată autorităţilor egiptene. ‘Negocierile sunt în derulare’, a transmis şi Casa Albă.

Mitul axei de rezistență. Limitele, greșelile și scenetele Iranului

Articolul Benjamin Netanyahu şi şeful CIA au discutat despre o ”pauză” în operaţiunile de la Rafah, potrivit unui responsabil israelian apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Fugitive Prince Paul of Romania located on Mediterranean island of Malta-judicial sources

Romania’s convicted Prince Paul Phillipe wanted in Romania over an illegal land…

Italia: Giorgia Meloni şi-a anunţat candidatura la alegerile europene din iunie

Şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, şi-a anunţat duminică participarea la alegerile europene…

President Klaus Iohannis to meet President Biden at White House

US President Joe Biden will welcome Romanian President Klaus Iohannis to the…

VIDEO | Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un „armistiţiu olimpic” în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni…