cod-galben-de-ploi-insemnate-cantitativ-si,-izolat,-furtuni-si-grindina,-in-aproape-toata-tara,-pana-miercuri-seara.
Cod Galben de ploi însemnate cantitativ și, izolat, furtuni și grindină, în aproape toată țara, până miercuri seara.

Codul Galben este valabil miercuri, în intervalul orar 10 – 23. Astfel, Moldova, în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei și al Olteniei vor fi perioade cu averse și cu caracter torențial, descărcări electrice și, izolat, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor fi de 25-30 l/mp și pe alocuri de peste 40-50 l/mp.

O altă informare meteo, emisă marți, este valabilă pentru toată țara, până joi seara. Meteorologii au anunțat că aria ploilor se va extinde treptat, iar acestea vor fi însoțite de descărcări electrice și pe alocuri de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină.

You May Also Like

Inundații în Germania. Circulația feroviară a fost suspendată între München și Stuttgart, după ce o alunecare de teren a dus la deraierea a două vagoane ale unui tren de pasageri, sâmbătă seara. Nu sunt persoane rănite, dar autoritățile nu pot preciza când va fi reluat traficul.

Sudul Germaniei este sub Cod Roșu de precipitații și inundație, duminică, în…

Donald Trump a fost găsit VINOVAT pentru toate cele 34 de capete de acuzare privind falsificarea registrelor comerciale ale firmei sale, pentru cumpărarea tăcerii actriței de filme porno Stormy Daniels. Juriul a ajuns la verdict după doar două zile de deliberări, iar judecătorul va pronunța o sentință pe 11 iulie, care poate fi de închisoare sau amendă penală. Trump poate face apel.

Juriul a ajuns relativ repede la verdict, ceea ce înseamnă că toți…

Analiză. Condamnarea penală a lui Donald Trump îi reduce șansele de a fi ales președinte, dar nu cu foarte mult. Nu este foarte clar ce s-ar întâmpla în situația în care el s-ar afla după gratii dar ar fi ales președintele SUA. Cea mai probabilă soluție juridică ar fi preluarea postului de către vicepreședinte.

Condamnarea penală a unui fost președinte american este o situație fără precedent…

Analiză FT. Alegerile europarlamentare din weekendul viitor arată foarte diferit de cele de acum cinci sau zece ani. Consecințele Brexitului i-au speriat pe extremiștii din țările UE, iar migrația contează acum mai puțin decât bătălia pentru politicile de mediu.

Alegerile de săptămâna viitoare pentru Parlamentul European (PE) nu vor fi doar…