eurostat:-companiile-romanesti,-codase-in-ue-la-utilizarea-tehnologiilor-din-domeniul-inteligentei-artificiale
Eurostat: Companiile româneşti, codaşe în UE la utilizarea tehnologiilor din domeniul Inteligenţei Artificiale

Aproximativ 8% dintre companiile din UE cu cel puţin 10 angajaţi au declarat că au utilizat tehnologii din domeniul Inteligenţei Artificiale pentru derularea afacerilor, în anul 2023, însă în România ponderea companiilor care au utilizat astfel de tehnologii este redusă, de doar 1,5%, arată datele publicate miercuri de Eurostat, potrivit Agerpres.ro.

Comparativ cu situaţia din anul 2021, utilizarea tehnologiilor din domeniul Inteligenţei Artificiale de către companiile din UE a crescut uşor cu 0,4 puncte procentuale, de la 7,6% până la 8%.

Pe primele locuri în UE la utilizarea tehnologiilor din domeniul Inteligenţei Artificiale sunt companiile din Danemarca, în rândul cărora 15,2% au utilizat în 2023 astfel de tehnologii, urmate îndeaproape de cele din Finlanda (15,1%) şi Luxemburg (14,4%).

La polul opus, ponderea companiilor care utilizează tehnologii din domeniul Inteligenţei Artificiale este deosebit de mică în Romania (1,5%), Bulgaria (3,6%), Polonia (3,7%) şi Ungaria (3,7%).

Când vine vorba de tipul de tehnologie AI utilizată de companiile din UE, automatizarea diferitelor sarcini sau asistenţa la luarea deciziilor (automatizarea proceselor cu roboţi software-RPA) este cea mai utilizată, în condiţiile în care 3% din companii o utilizează. Urmează efectuarea de analize asupra limbajului scris (minare de text), utilizată de 2,9% din companii, învăţarea automată (machine learning), utilizată de 2,6% din companii, conversia limbajului vorbit într-un format care poate fi citit de către maşină, utilizată de 2,5% din companii, şi identificarea de obiecte sau persoane pe baza imaginilor, utilizată de 2,2% din companii.

Datele Eurostat arată că marile companii utilizează mai mult Inteligenţa Artificială decât firmele mici şi mijlocii. În 2023, 6,4% din firmele mici, 13% din companiile de talie medie şi 30,4% din marile companii au utilizat Inteligenţa Artificială. Această diferenţă poate fi explicată prin complexitatea implementării tehnologiilor AI de către o companie, economiile de scară sau costuri, în sensul că investiţiile în AI sunt mai accesibile pentru o mare companie.

Grupul Banca Transilvania, acord pentru achiziţia BRD Pensii

Articolul Eurostat: Companiile româneşti, codaşe în UE la utilizarea tehnologiilor din domeniul Inteligenţei Artificiale apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Mai multe persoane, inclusiv un poliţist, rănite într-un atac cu cuţitul în orașul german Mannheim

Mai multe persoane, inclusiv un poliţist, au fost rănite vineri într-un atac…

Donald Trump, găsit vinovat pentru toate cele 34 de capete de acuzare în procesul de la New York/ Sentința va fi anunțată pe 11 iulie

Juraţii din procesul de la New York al lui Donald Trump au…

Juraţii au început deliberările în procesul penal al lui Trump

Juraţii din procesul penal al lui Donald Trump pentru tăinuirea unei plăți…

Şeful Secţiei ATI 2 – Toxicologie din Spitalul Floreasca spune că unitatea medicală nu a utilizat niciodată oxycodona

Şeful Secţiei Clinice ATI2 – Toxicologie din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca,…