sebastian-burduja-striga,-canta-si-danseaza,-dar-nu-neaparat-pentru-a-castiga-bucurestiul
Sebastian Burduja strigă, cântă și dansează, dar nu neapărat pentru a câștiga Bucureștiul

Candidatul PNL nu e un tip prost. Știe și înțelege foarte bine că șansele sale de a învinge în cursa electorală din 9 iunie sunt reduse, dar folosește la maximum oportunitatea pe care i-a oferit-o partidul, aceea de a se face cunoscut.

Sebastian Burduja e căsătorit cu Holly, iar împreună au „trei copii acasă și unul în ceruri”, cum a povestit într-un podcast, realizat de jurnalista Ionela Năstase.

În privirea lui se observă mereu o undă de tristețe, probabil, provocată de suferința și experiența dramatică a pierderii unui copil, tragedie pe care nu a ascuns-o în fața opiniei publice.

Sebastian Burduja face parte din categoria tinerilor oameni politici care provin din familii bogate, educați în străinătate și „înnobilați” cu poziții și funcții publice.

Tatăl candidatului PNL la Primăria București a fost un controversat vicepreședinte al Bancorex, o bancă de stat care a dat faliment în 1999 din cauza creditelor neperformante.

În realitate, Bancorex a fost o instituție financiară prin care s-au drenat sume uriașe de bani dinspre domeniul public către buzunarele elitei politice și de afaceri, apărută imediat după prăbușirea regimului comunist.

HollyBurdujaFB
FAMILIE. Sebastian Burduja, alături de soția sa, Holly – Foto: Facebook/ Holly Burduja

Superman în tricou

Sebastian Burduja a studiat în SUA și s-a întors în România ca să facă politică. A ajuns rapid ministru, deținând portofoliul Energiei în Guvernul Marcel Ciolacu, înainte fiind la Cercetare, Inovare și Digitalizare.

S-a promovat ca un politician de acțiune, care face lucruri. A scris cărți, a participat la evenimente, emisiuni TV, fiind foarte prezent pe rețelele sociale și investind mult în campania de comunicare. Asta se întâmpla înainte de a deveni candidatul PNL la Primăria București. 

Imediat după ce, în sfârșit, a fost nominalizat, lucrurile au luat-o razna. Burduja s-a filmat în Centrul Vechi, cântând la chitară pe post de artist stradal, poartă tricouri în culori țipătoare, imitându-l pe Traian Băsescu din campaniile anilor 2000, a lansat o melodie, are o carte la Bookfest, Planul pentru București, ce pare a fi fost scrisă acum, în cele câteva săptămâni de campanie.

Sebastian Burduja se prezintă bucureștenilor ca un fel de „Superman” care-l aleargă pe Nicușor Dan prin cartiere, cerându-i să se lupte parte în parte.

E greu să nu te întrebi de ce face un asemenea efort mental, fizic și financiar atâta timp cât nici măcar în sondajul partidului său nu e pe primul loc?

Eliberați din lanțurile de partid

Sebastian Burduja, la fel ca și Gabriela Firea, la începutul confruntării electorale pentru București, au fost numiți de Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă managerii de campanie ai medicului Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al alianței PSD-PNL.

BUCURESTI - INTALNIRE - COALITIA DE GUVERNARE - CO
NEHOTĂRÂRE. În capătul rândului (foto stânga), Sebastian Burduja, iar în centru, Gabriela Firea, în februarie 2024, atunci când PSD și PNL au anunțat că vor merge cu candidat comun la alegerile din București. Apoi, s-au răzgândit – Foto: Alexandru Dobre/ Mediafax/ Hepta.ro

Acest lucru s-a întâmplat după ce cu săptămâni înainte, atât Burduja cât și Firea fuseseră anunțați de cele două formațiuni ca fiind cei pregătiți să intre în cursa pentru București.

După ce s-a ales praful de candidatura comună a lui Cîrstoiu, cei doi au fost eliberați din lanțurile de partid ca să lupte cu Nicușor Dan, dar era prea târziu.

În condițiile unei competiții stabile, cu un primar în funcție care are prima șansă, efortul lui Burduja arată a fi unul fără scop.

Cu toate acestea, pentru prima dată de la Crin Halaicu, primar între 1992 și 1996, în PNL prinde contur un candidat pentru șefia Bucureștiului. Bun, rău, e greu de spus acum, dar Burduja folosește această campanie electorală pentru a-și construi un profil de „administrator”, punându-se la rând pentru o eventuală victorie peste patru ani sau mai mult.

CrinHalaicuPrimarPNL
LIBERALII ȘI CAPITALA. Crin Halaicu, PNL, 1992-1996, primul și ultimul primar liberal al Bucureștiului după Revoluție – Foto: Facebook/ Crin Halaicu

Nicușor Dan a pierdut de două ori, în 2012 și 2016, înainte de a ajunge edilul Bucureștiului. 

E greu de câștigat o competiție de o asemenea anvergură fără o notorietate ridicată și fără să fii perceput ca o persoană dedicată administrației locale. Ambele condiții sunt importante, dar ponderea poate să fie diferită.

Nedeciși, nehotărâți

O reușită importantă a lui Burduja e că prin campania sa a reușit s-o pună în umbră pe Gabriela Firea. 

Efectiv, prestația senatoarei PSD a devenit irelevantă. N-a făcut altceva decât să se plimbe de mână cu Marcel Ciolacu prin diferite locuri din București și să se apere, încercând să respingă acuzațiile de corupție și că n-a făcut mare lucru în mandatul ei la Primăria București. Azilele Groazei au rămas un obstacol peste care nu poate trece.

Sebastian Burduja nu a reușit să le atragă atenția votanților lui Nicușor Dan. Are încă o imagine neclară, afectată de suspiciunile legate de îmbogățirea rapidă a tatălui său, dar și de povara asocierii liberalilor cu social-democrații.

Sebastian Burduja este pe locul al doilea în sondaje, depășind pragul psihologic de 20%, cu o intenție de vot de 23,2%. Pentru noi, cei care îi facem campanie în fiecare zi şi cunoaștem reacțiile pozitive ale bucureștenilor, această informație nu este o surpriză. Vorbim despre o confirmare a evoluției bune pe care Tianu a avut-o în ultimele luni, iar acest sondaj ne demonstrează că suntem pe drumul cel bun


Ionuț Stroe, purtător de cuvânt PNL

Dar prin intensitatea campaniei a reușit să atragă atenția unor alegători nedeciși și nehotărâți să voteze. Acest lucru se va vedea în data de 9 iunie, atunci când e posibil să se înregistreze o prezență destul de mare la vot, peste 60%, și faptul că Burduja are șanse să obțină voturile a 10% dintre bucureșteni, conform unor estimări apărute în unele sondaje de opinie.

Marea problemă atât a PNL, cât și a candidatului său e ce se va întâmpla după alegerile din 9 iunie? 

O diferență liniștitoare

Va continua Burduja să-și consolideze imaginea de „administrator”, de candidat liberal la Primăria București sau se va plictisi, cum se întâmplă frecvent cu tinerii bogați care n-au grija zilei de mâine, și se va apuca de un nou proiect politic, de afaceri sau de timp liber?

Mai sunt câteva zile până la alegeri, iar campania electorală de la București nu a adus polarizarea așteptată între Nicușor Dan și Gabriela Firea pentru că sunt tot mai multe indicii că diferența cu care conduce actualul primar e liniștitoare pentru acesta și, cumva, cifrele din studiile sociologice i-au demobilizat pe adversari.

Am vorbit azi despre unul dintre marile eșecuri ale primarului Capitalei, Nicușor Dan. promis în 2020 este la fel de real ca trenul metropolitan, Centura Verde şi șinele noi de tramvai. Nicușor Dan a reușit să facă 0 kilometri de piste de biciclete din sutele promise.


Sebastian Burduja, candidat PNL la Primăria București

Consecvența actualului edil și haosul, luptele pentru putere și criza strategică din PSD și PNL au fragmentat mesajele și acțiunile candidaților ce reprezintă cele două partide.

E practic imposibil să câștigi atunci când ceea ce le transmiți alegătorilor e atât de neclar. 

PSD și PNL candidează separat la Primăria București, dar la sectoare, pe liste comune. E ca și cum te-ai uita la un meci de fotbal, iar una dintre echipe ar avea o parte dintre jucători îmbrăcați în tricouri roșii, iar cealaltă parte în unele galbene, în timp ce echipa adversă evoluează în verde. Un astfel de meci ar fi greu de urmărit.

Pe parcursul ultimelor săptămâni, am scris despre toți cei patru candidați principali, încercând să fiu obiectiv și să arăt care sunt șansele fiecăruia, ce puncte tari și ce puncte slabe au.

Acțiunea politică e una complicată, iar în democrație, candidații sunt oglinda alegătorilor și invers. 

Nu există oameni politici fără susținere și, oricât de șocați suntem de unele comportamente și acțiuni ale acestora ele apar pentru a-și mulțumi alegătorii, sponsorii și grupurile de interese care i-au împins acolo.

The post Sebastian Burduja strigă, cântă și dansează, dar nu neapărat pentru a câștiga Bucureștiul appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…

Vezi aici cum poți să lucrezi eficient, acasă sau la birou, fără să fii distras!

Cu atât de multe distrageri constante în jur, a rămâne concentrat și…

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…