lavrov:-china-ar-putea-organiza-o-conferinta-rusia-ucraina
Lavrov: China ar putea organiza o conferinţă Rusia-Ucraina

China ar putea organiza o conferinţă de pace la care să participe Rusia şi Ucraina, a declarat joi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, citat de agenţia de presă RIA, transmite Reuters, citată de Agerpres.ro.

Potrivit lui Lavrov, o astfel de mişcare ar fi o continuare a eforturilor Beijingului de a rezolva criza ucraineană.

‘Împărtăşim poziţia (Chinei) potrivit căreia trebuie abordate în primul rând cauzele fundamentale, iar interesele legale ale tuturor părţilor trebuie protejate, cu acorduri ulterioare bazate pe principiul securităţii egale şi indivizibile’, a declarat Lavrov în interviul pentru RIA.

‘Permiteţi-mi să subliniez încă o dată, aceasta presupune respectarea realităţilor de pe teren, ce reflectă voinţa oamenilor care trăiesc acolo’, a adăugat el.

Rusia a chemat în mod repetat la discuţii cu condiţia prealabilă ca Occidentul şi Kievul să-i recunoască câştigurile teritoriale în Ucraina. Kievul a respins aceste propuneri.

În interviu, Lavrov a criticat Statele Unite pentru ajutorul dat Ucrainei şi a spus că Washingtonul a devenit ‘complice la crimele regimului de la Kiev’.

Rusia priveşte furnizarea de către Occident Ucrainei de avioane F-16 ce pot fi dotate cu arme nucleare drept o ‘acţiune de semnal’ a NATO în domeniul nuclear. ‘Ei încearcă să ne spună că Statele Unite şi NATO nu se vor da în lături de la nimic în Ucraina’, a spus ministrul de externe rus.

‘Cu toate acestea, sperăm că exerciţiile ruso-belaruse privind folosirea de arme nucleare non-strategice, ce sunt acum în desfăşurare, să îi trezească oarecum la realitate pe oponenţii noştri, reamintindu-le despre consecinţele catastrofale ale escaladării nucleare suplimentare’, a afirmat Lavrov.

În acest context, el a mai spus că Rusia ar putea lua măsuri în zona descurajării nucleare dacă Statele Unite vor desfăşura rachete cu rază scurtă şi medie în Europa şi Asia.

În ce priveşte Orientul Mijlociu, Lavrov a declarat că şi acolo Statele Unite ‘alimentează flăcările conflictului’.

Kremlinului i s-a făcut frică și nu și-o poate ascunde

Articolul Lavrov: China ar putea organiza o conferinţă Rusia-Ucraina apare prima dată în Universul.net.

You May Also Like

Mai multe persoane, inclusiv un poliţist, rănite într-un atac cu cuţitul în orașul german Mannheim

Mai multe persoane, inclusiv un poliţist, au fost rănite vineri într-un atac…

Gypsy pop performer booed at Coldplay concert in Romania, in echoes of racism

Gypsy pop artist Babasha, booed  during a Coldplay concert in Romania in…

Campanie de promovare outdoor a României în Germania, în perioada EURO 2024 / Peste 600 de taxiuri colantate vor circula în Hamburg, Berlin, Munchen şi Frankfurt

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) realizează, în perioada 10 iunie –…

Premierul francez, Gabriel Attal: „Europa concretă” este ceea ce au în comun un prezervativ, o consolă de jocuri Switch şi un încărcător USB

„Europa concretă” este ceea ce au în comun un prezervativ, o consolă…