cand-se-va-da-batalia-pentru-noul-presedinte-si-care-va-fi-arma-principala
Când se va da bătălia pentru noul președinte și care va fi arma principală

Cel mai recent sondaj INSCOP confirmă ceea ce anticipam deja în urmă cu câteva zile: marea bătălie a prezidențialelor de anul acesta se profilează, pe poza candidaților din acest moment, în turul I. Dacă Mircea Geoană, aflat pe primul loc în intenția de vot, va reuși să intre în turul al doilea, va învinge la scor în finală oricare alt candidat.

tur-1
Sursa: INSCOP

Și este logic politic să fie așa. Un candidat nedependent de partide, după cum și-a construit dl Geoană imaginea, captează cu mult mai ușor voturile alegătorilor al căror preferat s-a oprit în turul I.

Liberalii l-ar vota cu mult mai ușor decât pe Marcel Ciolacu, pesediștii cu mult mai ușor decât pe Nicolae Ciucă, susținătorii lui Catalin Drulă nu au cum să-l prefere pe președintele PSD sau pe cel al PNL. Iar dacă adversarul ar fi, puțin probabil, e drept, George Simion, nici măcar nu cred că ar exista ceva de dezbătut, scorul ar putea fi istoric.

Încercarea lui Mircea Geoană

Dar turul I are particularitatea de a fi cu mult mai mult decât o confruntare a aparatelor de partid. Mobilizarea lor face o diferență majoră în privința rezultatului. Pe asta mizează, de altfel, PNL și PSD. Și nu mă îndoiesc că aparatele de partid vor fi ambalate la toată puterea pe care o pot da, până la ultimul primar și consilier, pentru suirea candidatului propriu în finală.

Deocamdată Mircea Geoană nu are așa ceva. Pe de altă parte, nu e chiar un novice în politică, a mai trecut printr-o campanie prezidențială, deci e de presupus că înțelege această vulnerabilitate și este posibil să lucreze la ea. Înțeleg că o și face.

Vom vedea dacă va reuși ca până la alegeri să aibă în spate o construcție politică pe care să se poată baza organizatoric și pentru mobilizare în turul I. Dacă nu va reuși, cu toate procentele din sondaje, riscul să eșueze este semnificativ. Dacă o va avea, ar putea fi greu de oprit.

Unul dintre motivele mutării alegerilor în luna septembrie pare să fi fost și scurtarea timpului pe care să-l aibă Mircea Geoană pentru organizare. Dar campania în august și votul în septembrie, când nu toată lumea s-a întors din concedii și când, la țară, e încă multă treabă prin grădini și livezi, nu este contextul ideal pentru mobilizare maximă.

Revenirea la alegeri prezidențiale apropiate de parlamentare în noiembrie-decembrie ar avea pentru partidele mari avantajul concentrării de mobilizare și pentru parlamentare. Marcel Ciolacu numai nu s-a jurat la televizor că nu le mai mută, însă infomațiile din culise sunt că scenariul a rămas pe masa analizei.

Ciolacu trăiește politic periculos

Dacă Mircea Geoană rămâne în afara finalei, Marcel Ciolacu pare favorit în orice variantă de contracandidat, potrivit INSCOP. Dar situația domniei sale este cea mai vulnerabilă pentru simplul fapt că este premier, adică cel mai expus erodării dintre toți candidații. Fără a vorbi despre ipoteza apariției unei lebede negre care să stârnească un val de emoție negativă împotrivă guvernării. Întotdeauna premierul este primul care o decontează.

Fapt este că până acum niciun politician nu a reușit să câștige prezidențialele din funcția de premier. Adrian Năstase, Victor Ponta, Mugur Isărescu au eșuat.

Deci pe lângă riscul de a rata finala, pentru Marcel Ciolacu probabilitatea mai mare este de scădere. Iar Nicolae Ciucă este într-o intensă campanie de imagine dublată de o distanțare evidentă de tot ceea ce poate fi păgubos electoral, lăsat în brațele lui Marcel Ciolacu. Cum făcea, de altfel, și președintele PSD când dl Ciucă era la conducerea guvernului.

Este un motiv pentru care, în mod evident, Marcel Ciolacu nu arde să candideze anul acesta la prezidențiale, dar presiunea partidului e foarte mare și este posibil să nu poată scăpa de ea, deși cel mai mult l-ar avantaja să rămână premier cu o majoritate puternică în spate. De altfel, dl Ciolacu lucrează în continuare la crearea variantelor alternative la Nicolae Ciucă pentru consolidarea majorității cu PNL după alegeri.

Fapt este că pentru prima dată, cu numai două luni și jumătate înainte de începerea campaniei electorale, nu avem nici măcar un candidat asumat oficial al partidelor mari.

Ce nu poate schimba 9 iunie

Este invocată așteptarea rezultatelor din 9 iunie. Sigur că ele vor fi extrem de relevante politic, dar din punctul de vedere al candidaților PSD și PNL mari evoluții nu pot aduce. Dacă rămânea candidatul unic la primăria Capitalei, ar fi fost un test pentru o candidatură comună, eventual nedependentă politic, la prezidențiale, dar în condițiile actuale, mare lucru nu e de testat.

Se mai pot întoarce la o candidatură comuna PSD-PNL? Teoretic da, desigur. Politic va fi foarte greu după episodul de la București.

În plus, punctul cheie al discuției rămâne: cine să fie? În mod evident, PNL nu vrea să renunțe la Nicolae Ciucă pentru că are nevoie de această afirmare de identitate în perspectiva parlamentarelor, PSD nu văd în ce condiții ar putea accepta să-l susțină în mod real pe președintele altui partid. În plus, de ce susținătorii partidului fără candidat nu s-ar duce mai degrabă spre Mircea Geoană?

The post Când se va da bătălia pentru noul președinte și care va fi arma principală appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Vezi aici cum poți să lucrezi eficient, acasă sau la birou, fără să fii distras!

Cu atât de multe distrageri constante în jur, a rămâne concentrat și…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…