ambasador-concediat-dupa-ce-a-indreptat-o-arma-de-asalt-spre-un-angajat-(video)
Ambasador concediat după ce a îndreptat o armă de asalt spre un angajat (Video)

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost concediat după ce a îndreptat o armă semi-automată spre un angajat local al ambasadei.

Un clip postat pe rețelele de socializare îl arată pe Jon Benjamin țintind cu pușca de asalt un coleg mexican.

Ulterior, ambasadorul a fost înlăturat de la post, scrie The Guardian.

Benjamin nu a comentat până acum despre ceea ce pare să fi fost o glumă deplasată.

Biroul pentru Afaceri Externe de la Londra nu a făcut niciun anunț oficial despre poziția lui Benjamin. Dar el nu mai figurează ca ambasador în Mexic pe site-ul oficial al guvernului, care spune că a fost în post „între 2021 și 2024”, atrage atenţia BBC.

Guvernul de la Londra a declarat sec pentru FT: „Suntem la curent cu acest incident și am luat măsurile corespunzătoare”.

Financial Times precizează că Jon Benjamin se afla într-o călătorie oficială în Durango și Sinaloa, două state cu grupuri puternice de crimă organizată, când a avut loc incidentul, în luna aprilie.

Ambasadorul şi-a luat un coleg în vizorul armei, iar acesta din urmă face gesturi de disconfort.

Probabil că arma aparţinea escortei de securitate care îl însoțea pe diplomat.

Videoclipul a fost postat însă abia recent pe un cont anonim pe X.

„În contextul unor crime cotidiene în Mexic comise de traficanții de droguri, el îndrăznește să glumească”, stă scris alături de clipul respectiv.

Mexicul a înregistrat peste 30.000 de crime pe an în ultimii șase ani – una dintre cele mai mari rate din America Latină – în timp ce grupurile criminale organizate luptă pentru a controla teritoriul și afacerile din întreaga țară.

Benjamin, 61 de ani, fusese trimis la post în Mexic în 2021, având anterior funcții în Chile, Turcia, Ghana, Indonezia și SUA, de-a lungul unei cariere de aproape patru decenii. Are însă o reputație ca fiind destul de neconvențional în conformitate cu standardele majorității diplomaților britanici.

Era foarte activ pe rețelele de socializare, cu un număr mare de urmăritori pe X, uneori răspunzând direct internauţilor despre problemele de care era pasionat – în special politica africană, fotbalul și muzica rock.

A încurajat formațiile și artiștii mari din Marea Britanie să viziteze Mexicul, găzduindu-i uneori în reședința sa înainte de concertele lor, adaugă BBC.

The post Ambasador concediat după ce a îndreptat o armă de asalt spre un angajat (Video) appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…

Franța, Germania și Polonia, ținte constante ale dezinformării ruse

Înaintea alegerilor europene, Franţa, Germania şi Polonia au devenit „în permanenţă” ţinte…

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…