ratingul-frantei,-retrogradat.-o-lovitura-pentru-planurile-lui-macron
Ratingul Franței, retrogradat. O lovitură pentru planurile lui Macron

Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat ratingul Franţei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţia finanţelor publice, în urma pandemiei şi a crizei energetice. Decizia este o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei.

Ratingul de credit pe termen lung al Franţei a fost revizuit în scădere, de la „AA” la „AA minus”, iar perspectiva atribuită este stabilă, a anunţat S&P, care se aşteaptă la o creştere a datoriei publice la aproximativ 112% din PIB până în 2027, de la aproximativ 109% din PIB în 2023. Franţa are acum acelaşi calificativ ca Cehia şi Estonia.

„Deficitul bugetar al Franţei în 2023 a fost semnificativ mai ridicat decât am previzionat anterior, ajungând la 5,5% din PIB. Deşi ne aşteptăm la o redresare a creşterii economiei, iar reformele bugetare şi economice implementate recent vor permite Franţei să-şi reducă deficitul bugetar, estimăm acum că deficitul bugetar va rămâne peste 3% din PIB în 2027″, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Pe de altă parte, perspectiva stabilă reflectă aşteptările S&P că economia va accelera şi va sprijini eforturile Guvernului de consolidare bugetară, deşi aceste evoluţii nu sunt suficiente pentru a reduce nivelul datoriei ca procent din PIB, care este deja la un nivel ridicat.

Ratingul de credit al Franţei ar putea fi retrogradat din nou dacă avansul economiei va fi sub estimări, dacă nu va fi redus deficitul bugetar şi plata dobânzilor ca pondere din venituri creştere mai mult decât s-a previzionat, a avertizat S&P.

Dar calificativul atribuit Franţei ar putea fi îmbunătăţit dacă reducerea deficitului va fi mai rapidă decât se estima iar creşterea economiei rămâne robustă, ceea ce ar duce la o traiectorie descendentă semnificativă a datoriei ca procent din PIB, se arată în comunicatul agenţiei de evaluare financiară.

Reacţionând la decizia S&P, ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire, a declarat că Executivul îşi reafirmă determinarea faţă de strategia de re-industrializare şi scăderea semnificativă a şomajului, pentru a reduce deficitul sub 3% din PIB până în 2027.

Conform ministrului, retrogradarea a fost determinată de majorarea semnificativă a datoriei, când Guvernul a cheltuit sume semnificative în timpul pandemiei pentru a salva afacerile şi a proteja gospodăriile.

„Principalul motiv pentru această retrogradare este că am salvat economia franceză. Probabil am fi fost retrogradaţi mai devreme dacă nu am fi luate acele decizii”, a afirmat Le Maire într-un interviu acordat publicaţiei Le Parisien.

The post Ratingul Franței, retrogradat. O lovitură pentru planurile lui Macron appeared first on spotmedia.ro.

You May Also Like

Fabrica de pensionări anticipate de la Spitalul Gerota. Angajații MAI, pensionați pentru depresie

Este anchetă la Spitalul Ministerului de Interne, Dimitrie Gerota, după ce ofiţerii…

Vezi aici cum poți să lucrezi eficient, acasă sau la birou, fără să fii distras!

Cu atât de multe distrageri constante în jur, a rămâne concentrat și…

Test ieftin și rapid de salivă pentru cancerul de prostată

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat un test de salivă, care ar putea…

Ucraina, o nouă problemă! Trebuie să împartă armele occidentale pe categorii: care pot lovi în Rusia și care nu. Cum s-a ajuns aici?

În fața infanteristului se întinde pământul ars, marcat cu trunchiuri retezate de…